AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Predarea ștafetei în familia veteranului T.O.  Cornel DUMITRU

DISTRIBUIE

 

Împlinirea vârstei de 55 de ani și a unei cariere de peste 30 de ani dedicate Armatei Române au reprezentat momentul retragerii din activitate pentru m.m. cls. I-a, Cornel DUMITRU.

Multiple misiuni în teatrele de operații din Bosnia, Irak sau Afganistan, devotament și implicare activă în acțiunile AMVVD, au fost doar câteva motive pentru care m.m. cls. I-a Cornel Dumitru a fost felicitat cu ocazia retragerii din activitate. Cu această ocazie, dl. vicepreședinte coordonator Viorel BUJOR i-a înmânat din partea camarazilor din AMVVD, Diploma de Excelență și emblema asociației.  În 2019, veteranul Cornel DUMITRU a primit „Placheta de Onoare a AMVVD”, datorita devotamentului și implicării în acțiunile AMVVD, participând activ la lucrările efectuate la Centrul de Refacere și Recuperare a Veteranilor, la lucrări asupra tehnicii din dotarea asociației.

Ștafeta onoarei rămâne în familie! Veteranul T.O. se mândrește cu fiul său, plt. maj. A. Dumitru care a reprezentat cu cinste si onoare, Armata Română la NATO. Și nu doar atât,cel mai probabil, familia veteranilor se va mări și cu nepotul camaradului nostru.

Felicitări și o pensie cât mai lungă, domnule m.m. cls. I-a (r) Cornel DUMITRU!

                                                                     ONOARE ȘI RESPECT!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.