AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Luna cadourilor – AMVVD continuă „maratonul zâmbetelor” în centrele de copii instituționalizați

DISTRIBUIE

Sărbătorile de iarnă, ne oferă prilejul de a ne îndrepta gândul spre cei mai necăjiți dintre copii, aceia rămași singuri pe lume, nu pentru că au fost abandonați, ci pentru că părinții lor s-au stins.

Marea majoritate a acestor copii nu știu să și pună o dorință.

Oare de ce?

Vă spunem noi. Acești copii au fost adânc dezamăgiți de multele dorințe neîmplinite, depuse la fiecare din sărbătorile trecute, fie la poalele bradului, dar mai ales lângă gutuia de la geam, pentru că un brad împodobit ar fi fost deja un confort pe care nu și l-ar fi permis.

Mulți dintre ei, poate și-au dorit ca părinții lor să stea cu ei la masă, ori să le spună o poveste înainte de culcare, dar în loc de poveste, au adormit cu lacrimi în ochi.

Așa că noi,  Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) împreună cu camarazii veterani de la Asociația moto „VTO B2 Riders ARMY MOTORCYCLE CLUB”, exprimăm susținerea față de toții copiii instituționalizați.

După ce săptămâna trecută am surprins cu bucurie mai mult de 100 de copii instituționalizați din centrele teritoriale din Roșiori de Vede și Alexandria, săptămâna aceasta ne-am propus să vizităm copiii de la Așezământul Sfântul Mihail și Gavriil, comuna Slobozia, Județul Giurgiu, pentru a aduce zâmbetul pe fața lor crestată de tristețe.

Cu această ocazie, vă adresez respectuos rugămintea ca cei care doresc să fie alături de copiii orfani de la Așezământul „Sf Mihail și Gavriil” din comuna Slobozia jud Giurgiu, cu bani, produse alimentare și/sau nealimentare, haine/încălțăminte, să se adreseze Departamentului Secretariat al AMVVD la numărul de telefon 0770.419.899.

Cu siguranță copii se vor bucura de o punguliță de dulciuri, haine, încălțăminte, etc.

Vă mulțumim!                                                

ONOARE ȘI RESPECT!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.