AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Mulțumim tuturor celor care cred în noi!

DISTRIBUIE

Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir”, formată din membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte și vicepreședinții coordonatori – Ion Maican și Cristian Guștere, împreună cu președintele sucursalei AMVVD MEHEDINȚI, Petre Neagu, s-a oprit în Drobeta-Turnu Severin, municipiul de reședință al județului Mehedinți, Oltenia, pentru a sta de vorbă cu edilul orașului Marius Screciu în vederea realizării unor activități în anul 2023.

Cunoscută fiind activitatea sucursalei AMVVD MEHEDINȚI ca fiind una dintre cele mai active organizații de profil din zonă, primarul Marius Secreciu a dorit să-i asigure pe membrii asociației de toată susținerea în demersurile pe care le consideră importante pentru a face mai ușoară viața celor care au slujit țara și, din păcate, aceste fapte mărețe au lăsat urme adânci în viețile lor.

S-a mai discutat despre CENTRUL DE RECUPERARE ŞI REFACERE PENTRU VETERANI (CRRV-AMVVD) de lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, fiind proiectul de suflet al AMVVD, primul din țara noastră, de acest gen al unei organizaţii militare, el având ca scop recuperarea fizică şi psihică atât a militarilor veterani ai teatrelor de operații, cât şi a celorlalţi membri ai asociaţiei, unde vor avea parte de tratament nediscriminatoriu şi respect, dar și despre cea de-a treia ediție a evenimentului Young Veterans Fest ce se vrea a se face în Drobeta Turnu Severin, primind asigurări că vom avea tot siprijinul necesar pentru organizarea festivalului.

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.