O nouă sedință a Consiliului Director al Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” a avut loc pe 04.08.2022, la sediul asociației.
Au fost dezbătute mai multe subiecte și s-au stabilit următoarele activități ce se vor desfășura atât la centru, cât și în țară. S-au abordat subiecte de modificări legislative precum necesitatea completării Ordinului Ministrului Apărării Naționale numărul M.161/12.09.2018, republicat, pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, cu reprezentare la nivel național, care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare, sau la identificarea de soluții optime de finanțare/parteneriat prin fondurile propuse a fi alocate de Ministerul Investiților și Proiectelor Europene pentru realizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 (P.O.I.D.S.) în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (A.N.P.D.) sau alți parteneri , dar și organizatorice.
Printre ele subliniem activitățile de la sucursalele Mureș, Galați, Bacău din următoarele luni și reînceperea efectuării de vizite în sucursalele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, începând cu luna septembrie, în scopul soluționării pe plan local a necesităților apărute în desfășurarea activităților, precum și întărirea coeziunii cu membrii sucursalelor asociației și autoritățile publice locale.
Alte subiecte dezbătute în cadrul sedinței CD AMVVD au fost numirile în funcția de președinte interimar a sucursalelor Ialomița și Turda a domnilor Dan-Florin NEAGU și Marius LUNCAN.
După ore bune de dezbateri și hotărâri la sfârșitul ședintei s-a povestit despre frumoasa activitate ce a avut loc la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani cu tinerii instituționalizați, beneficiari de măsură de protecție/plasament în cadrul serviciilor sociale componente ale Centrului teritorial pentru Protecția de tip familial Roșiori de Vede, Teleorman, din cadrul Departamentul de Asistență Socială „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din orașul Roșiori de Vede, Episcopia Alexandriei și Teleormanului, o activitate ce a lăsat mulțumire în sufletele familiei AMVVD și a micilor participanți.
S-a dovedit că familia AMVVD, acum mai mult ca niciodată, este mai unită, mai puternică și mai hotărâtă să aducă în sufletele tuturor o mică speranță de mai bine.
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI, ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII, ÎMPREUNĂ REALIZĂM ÎMPLINIRI!