Sunt cuvintele unei refugiate din Ucraina care a venit la voluntarii AMVVD în clipa când au ajuns cu ajutoare la un centru amenajat pentru cei care au fugit din calea războiului cu animăluțul de companie (o pisicuță speriată mai rău decât stăpâna).
Sucursalele AMVVD din apropierea vămilor Siret, Stânca-Costești, Rădăuți-Prut, Sculeni și Albița și-au unit forțele pentru a da o mână de ajutor refugiaților din Ucraina.
S-au format echipe de lucru pentru zi și noapte. Se lucrează aproape continuu. Primire de ajutoare, descărcat, sortat, dus acolo unde este nevoie. Se lucrează organizat împreună cu autoritățile.
Sunt voluntari mărinimoși și vor să fie de folos pentru oamenii care au fugit de bombardamente, de moarte poate. Au răspuns prezent la orice cerere, chiar și la donarea de sânge.
Au adunat și încă adună, transportă alimente și lucruri de igenă corporală la centre special amenajate. Împart ceai cald și alte produse ambalate în vămi. Conduc refugiații la mașinile organizate pentru transportul ucrainienilor în diverse locuri, în funcție de situație.
Au ales să ajute... Ajută refugiați, ajută autorități, ei doar ajută pentru că știu foarte bine ce înseamnă războiul. Mulți dintre ai au fost în misiuni externe, în zone de război. Știu ce înseamnă a fi eficient și ordonat. A face ce trebuie, cum trebuie.
La AMVVD Botoșani, la ora 02.00 sună telefonul... se cere ajutor la un CENTRU DE PRIMIRE REFUGIAȚI UCRAINA. Au nevoie de diverse produse: pături, căciulițe pentru copii, șosete, medicamente pentru răceală, lapte praf, pamperși, lenjerii de pat, servețele umede, dezinfectant, șampon și gel de duș, fructe și dulciuri (unele fără gluten), chiar și conserve... Marea majoritate a produselor le au în depozit. Tocmai ce apucaseră să le descarce și să le sorteze câțiva voluntari AMVVD împreună cu coordonatorul grupului de sprijin format de câteva zile, de când cu războiul din Ucraina.
Voluntarii încep să încarce ajutoarele într-o remorca care au găsit-o cu greu și pornesc către locația dată de autorități.
Era noapte, ger și începuse o ușoară lapoviță. Centrul pentru refugiați dintr-o comună din Botoșani, care în urmă cu câteva ore era aproape gol, s-a umplut cu oameni speriați, înfrigurați din vama Siret. Voluntarii de la AMVVD descarcă ajutoarele și stau puțin să-și tragă sufletul. Se apropie de ei o femeie care dorește să discute cu cineva în engleză... „Hy, do you speak English? Can you help me” ... Vrea să ajungă în Germania cât se poate de repede. Are cu ea o pisicuță speriată și se teme să nu pățească ceva. Roagă să fie ajutată. Spune că are pașaport biometric și bani. Este în regulă cu tot. Vicepreședintele AMVVD Botoșani, Sorin Ioan Ciobanu, încearcă s-o liniștească și îi promite că, dimineață face tot posibilul să îi găsească o variantă pentru a merge în Germania. Mulțumește și pleacă liniștită. Și, da, dis-de-dimineață caută s-o ajute. A fost norocoasă și împreună cu autoritățile s-a găsit soluția de a ajunge în Germania. Asta-i doar o mică parte dintr-o zi a echipei sucursalei AMVVD BOTOȘANI.
La AMVVD Iași s-a cerut ajutor pentru donare de sânge. Președintele sucursalei Cătălin Dobrea a făcut apel la membrii și s-au dus către Centrul de Tranfuzii Iași. Bonurile primite vor fi donate și valorificate pentru a oferi un ajutor refugiaților din Ucraina.
LAAMVVD Neamț se colectează diverse ajutoare pentru a putea trimite acolo unde este nevoie. Președintele sucursalei Mihai Sumănaru caută soluții pentru transportul mărfii și asigurarea pe viitor a unei „carosate” deorece vremea a început să fie dificilă și ninsoarea ne cam pune „mici probleme”.
La AMVVD Vrancea, se face apel pentru a putea ajuta sucursalele din apropierea vămilor. Președintele sucursalei Marius Barbu încearcă să asigure bani pentru combustibilul folosit la transportul ajutoarelor către Centrele de refugiați.
La AMVVD Bacău, președintele sucursalei Raul Simion s-a îndreptat către vama Siret să vadă cum poate ajuta. După câteva ore de muncă, stând de vorbă cu personalul altei organizații stabilește să ducă ajutoare la Centrele din Cernăuți, a doua zi. Veteran al TO știe cum să procedeze și oferă suguranță celor de la organizația MGM cu care va duce ajutoarele.
LA AMVVD Vaslui, conducerea sucursalei a hotărât să mergă cu ajutoare și să ofere un ceai cald refugiaților din vama Albița. Au stat și au împărțit alimente și ceai, i-au îndrumat pe cei ce au reușit să scape de războiul crud.
S-au mobilizat toate sucursalele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități. Veteranii și militarii înțeleg mai bine decât oricine ce înseamnă războiul și traumele cauzate de cei ce nu mai vor pace pe acest pământ. Pentru membrii AMVVD, și în special cei care au fost în zone de conflict, este o misune care trebuie dusă la îndeplinire cu ajutorul autorităților, a populației, a tuturor celor care vor să se implice.
România și-a asigurat continuitatea în spațiul istoric prin jertfe și suferințe, fiind adesea opresată dea lungul istoriei de vecinii mai puternici și […]
Astăzi, 8 decembrie 2022, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, domnul general de brigadă Alin-Ionel MASTAN, Inspector General, a primit delegația […]
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.