Dacă ai nevoie de analize medicale ce nu fac obiectul biletului de trimitere pentru investigații paraclinice decontate prin CNAS, ești membru cu legitimația vizată la zi, atunci vei beneficia de contractul de prestări servicii încheiat de AMVVD cu Synevo România.
Synevo România, prin laboratoarele sale de analize medicale, va efectua analize de laborator, cu aplicarea beneficiilor financiare stabilite în temeiul prezentului contract, pentru persoanele care vor prezenta în momentul înregistrării în recepțiile laboratoarelor de recoltare legitimația de membru AMVVD vizată la zi.
Synevo România
Synevo este cel mai important furnizor de servicii de diagnostic de laborator din România și are în portofoliu peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, acoperind toate ariile terapeutice. La finalul anului 2020, Synevo România administra o rețea națională de 19 laboratoare și 126 de centre de recoltare și a efectuat pe parcursul anului peste 13 milioane de teste.
Synevo România este parte a Medicover AB, o companie internațională de servicii medicale și de diagnostic, cu sediul central în Suedia, listată la Bursa NASDAQ Stockholm. Fondată în 1995, ca răspuns la cererea din ce în ce mai mare de servicii medicale de calitate superioară din Polonia, Medicover s-a extins ulterior pe noi piețe, răspunzând unor nevoi similare. În prezent, cele mai mari operațiuni Medicover sunt în Polonia, Germania, România, Ucraina și India. Medicover oferă o gamă largă de servicii medicale prin intermediul unei rețele extinse de clinici, spitale, facilități unităti de îngrijire specializată, laboratoare și centre de recoltare, prin cele două divizii – Divizia de Servicii Medicale și Divizia de Servicii de Diagnostic.
Trebuie să multumim colegilor din Sucursala AMVVD Bistrița care au intermediat și au contribuit în mod definitoriu la finalizarea cu succes a acestui contract/ofertă pentru membrii asociației.
Contractul și oferta de prețuri(anexele la contract) se găsesc în secțiunea Oferte/National a site-ului amvvd.ro