AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Protocol de colaborare cu pensiunea Frăția Lupilor din Domnești

DISTRIBUIE

Dacă ai planuri de călătorie în zona Domnești de Argeș, vrei să ajungi la biserica de la Corbii Mari sau Corbii de Piatră, săpată în stâncă și loc de sihăstrie de sute de ani, vrei să ajungi la Mănăstirea Slănic și nu ai unde să poposești, AMVVD sucursala Curtea de Argeș a încheiat pentru tine, membru al asociației, un protocol de colaborare cu pensiunea Frăția Lupilor situată în localitatea Domnești, județul Argeș.

Aflată la la intersecția DN73C Câmpulung-Rm. Vâlcea cu DJ 731Pitești- Nucșoara- Vf. Moldoveanu (60km), pensiunea Frăția Lupilor dispune de 6 camere (4 triple și doua duble) cu grup sanitar propriu, cablu tv și wi-fi gratuit.

Pensiunea oferă posibilitatea petrecerii timpului liber în clubul propriu, masă de biliard, masă de tenis, teren sintetic cu nocturnă în imediata vecinătate și terenuri de tenis de câmp cu zgură. Pentru împătimiții călătoriilor în sălbăticie, pensiunea pune la dispoziție un autoturism de armată M461, proprietate a pensiunii.

Așa că, dacă ai drum în zonă și ești membru al asociației cu carnetul vizat la zi, beneficiezi de o reducere de 20% din prețul de cazare afișat la recepție sau pe web, conform protocolului încheiat de AMVVD sucursala Curtea de Argeș cu pensiunea Frăția Lupilor, prezentat în detaliu în secțiunea Oferte AMVVD/Național.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.