AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Donează pentru Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani și pentru veteranii fără adăpost

DISTRIBUIE

S- a împlinit un an de la momentul din care ne bucurăm de rezultatele muncii Asociației militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități, prin intrarea în vigoare a Legii Veteranilor, legea 168/2020.

Militarii activi, aflați în rezeva armatei sau în retragere, veterani ai teatrelor de operații, care s-au bucurat de beneficiile Legii Veteranilor, au transmis mesaje de mulțumire celor care au făcut posibilă această realizare, parte din ei salutând acest succes prin donarea indemnizației din prima lună Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani.

Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și-a dus la final această misiune, însă, nu trebuie să uităm că cea mai mare și importantă realizare se dorește a fi primul Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani, un alt proiect dedicat militarilor veterani.


Noi ne-am respectat angajamentele și am demonstrat că în orice împrejurare reprezentăm interesele militarilor veterani. De data aceasta, vă provocăm și pe dumneavoastră, cei ce beneficiați de prezenta lege, să sprijiniți realizarea acestui proiect donând din indemnizația obținută, pentru realizarea a ceea ce se dorește a fi singurul Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani din România.

Alegeți să fiți alături de noi, să contribuiți cu propria cărămidă la clădirea centrului de recuperare și refacere pentru veterani dar și la asigurarea unui acoperiș deasupra capului veteranilor fără adăpost pentru că, să nu uităm, noi nu lăsăm pe nimeni în urmă.

Donează și pentru tine! Chiar tu poți avea nevoie sau te poți bucura de serviciile Centrului

🤝DOAR ÎMPREUNĂ VOM REUȘI!🤝
🇹🇩Împreună pentru C.R.R.V!🇹🇩

Cont UniCredit Bank RON
IBAN: RO02 BACX 0000 0019 0176 4045

Mențiune: donație pentru Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.