AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD VÂLCEA: „Donează sânge, prețuiește viața!”

DISTRIBUIE

Sângele este apanajul vieții, reprezintă elementul fundamental al ciclului de funcționare organică fiind totodată indispensabil dimensiunii existențiale terestre.

Conștienți fiind de toate aceste caracteristici și atenți la nevoile societății în care trăim, AMVVD Sucursala Vâlcea împreună cu Centrul de Perfecționare Geniu și EOD „Panait Donici” am organizat o acțiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sangvină din Râmnicu Vâlcea.

Într-o atmosferă destinsă datorată personalului deosebit de binevoitor al Centrului de Transfuzie Sangvină și profesionalismului tuturor celor care deservesc acest Centru, donarea devine, pe lângă toate beneficiile cunoscute, o activitate deosebit de plăcută și un excelent prilej de a face o faptă bună semenilor noștri.

Am părăsit noul și modernul Centru de Transfuzie Sangvină cu un sentiment de satisfacție deosebită, sentiment oferit de gândul că am făcut ce era necesar pentru ca vieți omenești să poată fi salvate prin gestul nostru atât de firesc și natural.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.