AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

ARC peste podul istoriei în „Țara fagilor”

DISTRIBUIE

Am călătorit aproape prin toate comunitățile românești dimprejurul granițelor României, dar nicăieri nu m-am simțit mai acasă ca în Bucovina, niciunde n-am întâlnit un grai mai curat, o ie mai românească, un serviciu liturgic în legea străbună mai românesc decât în Bucovina, după cum niciunde n-am întâlnit mai multă durere și mai multă iubire de România, mai multă dorință de a învăța, de a cunoaște, de a se informa, ca la românii bucovineni. În nici una dintre aceste părți respectul cuvântului românesc, turnat în straie latine, nu este mai curat și adânc în suflet.

Aflându-mă într-o locație mirifică, în inima naturii, întrun cadru natural ce te invită să te bucuri de liniște, departe de grijile zilnice, întrun sat moldovenesc, Rotopănești am participat la evenimentul organizat de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – sucursala Suceava. 

Sucursala AMVVD Suceava, din care fac parte și militari veterani de la Vatra Dornei, au avut ajutor de la camarazii din sucursalele Neamț și Bacău.

 În peisajul din „Țara Fagilor”, Biblioteca Rotopănești ocupă un loc aparte, având meritul de a pune în valoare, în cel mai înalt grad, preocupările, grijile și speranțele românilor din această Țară de Sus a Moldovei.

Asociatia  AMVVD – sucursala Suceava, în parteneriat cu Pensiunea Agroturistică Rotopănești, a organizat  duminică 7 octombrie, la Broșteni, prima editie a unei manifestari culturale complexe intitulată ARC PESTE PODUL ISTORIEI ÎN „ȚARA FAGILOR”.

Manifestarea intitulată simbolic ARC peste podul istoriei în „Țara fagilor” a repus în actualitatea zonei valorile istoriei, culturii tradiționale de altădată, si revalorizarea lor în contemporaneitate, prin consensul și implicarea tuturor generațiilor. Toate acestea le-a etalat în fața oamenilor locului sub forma de conferinte, simpozioane și spectacole artistice. 

Astfel, la ora 11.00, în incinta fostei școli din comună, care datează încă din 1965 unde funcționează acum o bibliotecă, un punct documentar, precum și o încăpere dedicată militarilor veterani români întorși sau nu în viață din misiunile internaționale – Bilioteca Rotopănești-, un om, cât o istorie, cu suflet mare, neobosit și întreprinzător, care a vegheat și veghează la păstrare a valorilor românești amenințate de indiferență și scurgerea timpului a deschis larg ușile pentru a primi oaspeții.
Prezenți au fost, profesori, veterani, militară, jurnaliștii de la Revista „Plăieșii”, dar și o parte din comunitate alături de oficiali ai Primăriei Horodniceni. 

Profesorul de istorie Constantin Târziu, cel care a pus bazele Punctului Documentar Nicolae Istrati, personalitatea literaturii îngropată de propriile greşeli politice a dat startul simpozionului.

 În sala unde ascunde ultimele rămăşiţe ale bunurilor marii familii Istrati, salvate prin grija profesorului Constantin Târziu care consider că satul Rotopănești  are „o istorie, pe care am reconsiderat-o de la Pan Mateiaș, marele vistier al lui Petru Rareș” a vorbit despre  rădăcinile familiei Istrati ce se întind până în perioada lui Ştefan cel Mare când, primul strămoş este identificat în genovezul Eurastie(Evstrati,Istrati), însoţitor al Mariei de Mangop la Suceava, în 1472, la căsătoria acesteia cu domnitorul Moldovei. Profesorul Constantin Târziu a explicat de unde a început totul. Totul a început datorită faptului că i-a avut profesori pe foştii deţinuţi politici care i-au împărtăşit faţa nevăzută a istoriei.

Îşi aminteşte că a discutat acest episod cu membrii familiei rămaşi în viaţă în anii ’80, care susţineau că doamna misterioasă este Elena Negri, iar otrăvirea s-a petrecut la un bal, la Rotopăneşti. Încă din timpul vieţii, întâietatea sa în dramaturgia istorică este uitată, iar după moarte,  personalitatea lui Nicolae Istrati va fi amintită rar, cu toate că a avut o contribuţie importată în scrierea şi scrierile vremurilor sale.

Fiică a satului Rotopănești, doamna Roibu a încropit un punct de port popular, de tradiții populare, care m-a impresionat și m-a lăsat fără cuvinte. În fapt, a fost un vis al dânsei care a devenit realitate.

În spațiul în care funcționa cancelaria, un loc de cinste pentru militari, este Muzeul Veteranului. Alături de comandatul unității unde își desfăsoară activtatea și de alți camarazi, veterani, membrii AMVVD, caporalul Dumitru Forea, militar rănit în T.O. Afganistan, președintele sucursalei AMVVD Suceava, a explicat participanților o parte dintr-o filă de istorie a Armatei Române.

Președintele sucursalei AMVVD Suceava a vorbit  despre sacrificiul militarilor participanți în teatrele de operații ce au plătit tributul suprem.

Privind spre tabloul celor 30 de militari căzuți la datorie sub drapelul României, cu lacrimi în ochi, a spus „lecția de viață” a fiecaruia și a amintit că luna septembrie, pentru participanții T.O. este „o lună neagră”, o lună în care Armata Românei a avut doliu în suflet, pierzând cei mai mulți militari veterani TO. Gâtuit de emoție, dar și plin de recunoștință a dat cuvântul m.m.(r) Davidel Dumitru, prim-vicepreședinte Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Suceava, dar și membru AMVVD. Maistrul militar în rezervă și-a dăt o parte din pensie pentru cinstirea eroilor, este cel care a ridicat în cinstea eroului Ioan Grosaru, militar veteran al treatrului de operații ce a decedat într-o misiune în Irak, monumenul de la Păiseni.

Dumitru Davidel timp de 36 de ani, a fost militar activ al Ministerului Apărării Naţionale, dar spune că nu a luptat direct în război. A purtat însă o luptă indirectă pentru că el se ocupa de alimentarea unităţilor cu armament. A avut o viaţă palpitantă, iar experienţele trăite i-au construit în suflet un respect uriaş pentru cei care au apărat patria pe câmpurile de luptă. 

Col. (r) Crăciun Constantin, vădit emoționați, a adresat cuvinte de laudă veteranului rănit.

În finalul manifestării ARC PESTE PODUL ISTORIEI ÎN „ȚARA FAGILOR” edilul Neculai Florea a spus că împreună cu cei implicați au reușit să însuflețească o clădire încărcată de istorie.

Dar ziua nu s-a terminat și, la orele 17.00 a început a doua parte a evenimentului din 6 seprembrie, de la Rotopănești.

Astfel, înpreună cu patronul Pensiunii Agroturistice Rotopănești, Dan Iulian Toader, și-au primit invitații așa cum se cuvine și le-au promis celor prezenți o seara de neuitat.Un spectacol de folclor bucovinean etalând cu vervă graiul și frumusețea cântecelor din „Țara Dragilor”, dar și o masa câmpenească pregătită de un „slujtor al Domnului”. 

Soarele strălucea pe cer și razele lui încălzea parcă prea mult locul. Cu toate astea nimeni nu s-a dat bătut, comunitatea și cei veniți din zonele apropiate au asistat la un spectacol de cântece autentice. Și-au dat concursul, rând pe rând, formații și artiști din zonă. 

Spectacolul s-a deschis cu  Fanfara Buninți, din Mihoveni, care ne-a încântat în prima parte cu câteva melodii ostășești.
A continuat cu Grupul MOLDAVA de la Clubul Copiilor Fălticeni, coordonat de prof. Lenuța Rusu. Copiii ne-au recitat și cântat, au dansat și ne-au adus aminte cât de frumos este folcorul românesc, portul popular și, nu în ultimul rând, obiceiul Bucovinei de a-și respecta valorile. 

Artistul Treteag Gabriel, câștigătorul Trofeului „Dor de Cânt Românesc“- 2019, a intrat pe scenă vorbind despre respectul purtat pentru militarii Armatei României, mulțumind asociației pentru invitație și pentru ocazia de a fi aproape și de a putea cânta militarilor veterani din teatrele de operații. 

Artistul militar Marius Strugariu, membru al sucursalei AMVVD Botoșani, ne-a încântat, ca de fiecare dată, cu melodii populare, militare neuitând să pună în cuvinte durerea provocată de Afganistan militarilor veterani, teatrul de operații care, de multe ori, ne-a adus doliu în suflet. Dragostea pentru oameni, pentru muzica populară, pentru armată, pentru membrii AMVVD l-a făcut să nu folosească cuvântul NU pentru evenimentele asociației.   

Formația Obcina Stânișoarei – coordonator Vasile Ungureanu, un Grup folcloric păstoresc, câștigători ai Festivalului-concurs județean de folclor „Comori de suflet românesc” – premiul de excelență 2018, format din persoane de vârsta a doua care sunt adevarate „comori de suflet românesc”. 

Artistul și actorul Liviu Atodiresei Hristea sau, cum i se mai spune, Liviu Piciu, fost folk-ist din celebrul „Cenaclul Flacăra” a lui Adrian Păunescu, un adevarat AMVVD-ist care și-a pus cariera în „slujba” asociației. Implicarea lui de aproape un an de zile în activități AMVVD este din ce în ce mai mare, avându-i în sufet pe toți cei care conduc sucursalele din „Tara Frumosului”. 

Artista Mirela Poiană, membră a Trupei „Liviu Piciu Band” ne-a încântat cu melodii atât populare cât și internaționale, de neuitat, ridicând spectatorii la dans. Cu emoții în glas și cu lacrimi în ochi a mulțumit asociației că i-a dat ocazia să cunoască EROII ARMATEI timpurilor noastre. „Un vis împlinit!”

Iar în închiderea evenimentului, masa câmpenescă a dat savoare și deliciul evenimentului creat de AMVVD SUCEAVA rămânând în suflet cu versurile: 

Bucovină, loc bogat 

În păduri şi ape,

Pentru tine au luptat

Toţi ce-au fost pe-aproape. 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.