AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Bucuria-n ochi de copil

DISTRIBUIE

 

      Așa cum promitem la fiecare vizită, am revenit la copiii de la Așezământul Social „Sfinții Mihail și Gavril”, să le demonstrăm că, nu doar în viața militară ne sprijinim camarazii, o facem și în viața privată, ajutându-ne aproapele, de la copii până la vârstnici.

      Altă zi de duminică, parcă la fel de înnorată ca la ultima noastră vizită, dar înseninată de zâmbetele inocente ale copiilor.

    La Așezământul Social ,,Sfinții Mihail și Gavril” l-am găsit iarăși, la fel de primitor, pe părintele Valentin Ștefan, alături de copiii lui de suflet, cărora le oferă protecție, alinare și sprijin.

    Astăzi, am dorit să aducem  bucurie în sufletele copiilor, care de 1 Iunie, de Ziua Internațională a Copilului, nu o pot face așa cum se întâmplă în cazul altor copii.

     Știm că o ciocolată, o jucărie, un cadou nu pot înlocui căldura oferită de sânul familiei, dar cel puțin am reușit să le înseninăm chipurile în această zi și să le oferim un motiv să zâmbească.
    Zâmbetele și căldura din privirile lor, singurul lor bun, ne-au fost răsplată.

      În final, dorim să transmitem celor care ne colorează, zi de zi, viața și sunt motiv de fericire, să se bucure de fiecare clipă, să exploreze, să fie năstrușnici, să învețe și să prețuiască curajul, ambiția, bunătatea. La mulți ani, copii!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Un gând despre “Bucuria-n ochi de copil”