AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Batalionul 335 Artilerie ,,Alexandru Cel Bun” împlineşte 27 de ani de existența

DISTRIBUIE

În data de 30 martie 2022, Batalionul 335 Artilerie ,,Alexandru Cel Bun” împlineşte 27 de ani de existența. La ceas de sărbătoare, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), transmite membrilor sucursalei AMVVD Botoșani, camarazilor şi familiilor acestora, multă sănătate, putere de muncă şi să fiţi mereu la înălţime!

LA MULȚI ANI !

SCURT ISTORIC

La 1 aprilie 1888, prin înaltul Decret nr. 824, regele Carol I semna actul de naştere al bravului Regiment 33 Dorobanţi, care avea să se acopere de glorie nepieritoare în luptele pentru eliberarea Transilvaniei în 1916, în marea bătălie de la Mărăşeşti, precum şi în crâncenele încleştări ale celei de-a doua mari conflagraţii mondiale, în luptele de pe frontul de est – până în Crimeea – şi din Dobrogea până dincolo de Munţii Cehoslovaciei.

Numărul 33 reprezenta numărul de ordine al regimentului, la care se adăuga numele de ,,Dobrogea”, de unde-şi recruta trupele, păstrând astfel în armată cultul Drapelului şi tradiţiile Războiului de Independenţă.

Din aprilie 1894, în Dobrogea s-a înfiinţat un regiment de dorobanţi – Regimentul ,,Constanţa” nr. 34, iar vechiul regiment ,,Dobrogea” a luat denumirea de Regimentul ,,Tulcea” nr. 33, cu sediul la Tulcea.

Regimentul 33 Dorobanţi „Tulcea” este martor şi participant la primele evenimente interne şi internaţionale la care a fost angrenată România în acea perioadă. Astfel, în anii 1912-1913, când situaţia din Europa s-a agravat prin izbucnirea şi desfăşurarea războaielor balcanice, regimentul participă la prima sa campanie de la înfiinţare.

Ulterior, Regimentul participă pe rând la războiul pentru reîntregirea neamului, în campaniile din 1916 şi 1917, apoi, în cel de-al Doilea Război Mondial, la campania din est şi la războiul antifascist.

La începutul anului 1917, în urma reorganizării Diviziei 10 Infanterie, regimentul se transformă în Regimentul 33 Infanterie.

Prin Ordinul Marelui Stat Major cu nr. C.L. 0020 din 30.09.1961, Regimentul 33 Infanterie devine Regimentul 33 Infanterie Mecanizat, iar în baza Decretului Prezidenţial nr. 28 din 21.10.1974, primeşte denumirea de Regimentul 33 Mecanizat ,,Alexandru cel Bun”.

La 1 mai 1994, în baza Ordinului General nr. 3 al ministrului apărării naţionale din 21.04.1994, Regimentul 33 Mecanizat s-a desfiinţat, transformându-se în Brigada 33 Mecanizată, proces încheiat la 28 februarie 1995, când s-au înfiinţat toate unităţile subordonate.

În baza Ordinului ministrului apărării naţionale numărul O.G. 6 din 26.01.1995, în data de 30.03.1995 a luat fiinţă Divizionul 335 Artilerie din cadrul Brigăzii 33 Mecanizate – în garnizoana Botoşani, semnându-i-se astfel certificatul de naştere.

La 01.06.1996, prin Decretul Prezidenţial nr. 136 din 30.05.1996, Brigăzii 33 Mecanizate i-a fost înmânat Drapelul de luptă, prilej cu care a primit şi denumirea de ,,Alexandru cel Bun”. Divizionul 335 Artilerie a fost una dintre cele mai bune unităţi din cadrul Brigăzii 33 Mecanizate ,,Alexandru cel Bun”. În aplicaţii, exerciţii tactice, controale ale eşaloanelor superioare, exerciţii de alarmare – militarii divizionului au fost la înălţime.

În baza ordinului S/B/5/1530 a S.M.G. din 01.06.2002, Divizionul 335 Artilerie a devenit Divizionul 335 Artilerie (Nucleu) al Brigăzii 33 Mecanizate ,,Alexandru cel Bun”.

În marea majoritate, cadrele unităţii s-au mutat în alte unităţi, alţii în comandamentele eşaloanelor superioare, nucleul însă a continuat să-şi desfăşoare activitatea în garnizoana Botoşani.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 179 din 14.12.2004, începând cu data de 07.03.2005 Divizionul 335 Artilerie (Nucleu) din cadrul Brigăzii 33 Mecanizate ,,Alexandru cel Bun” a intrat în subordinea Brigăzii 15 Mecanizate Teritoriale “Podu Înalt”.

Începând cu 31.05.2005, Brigada 33 Mecanizată ,,Alexandru cel Bun” se transformă în Centrul 33 Instrucţie şi Depozitare. Astfel, singura unitate militară care continuă tradiţiile de luptă în garnizoana Botoşani rămâne Divizionul 335 Artilerie Mixtă, în subordinea Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt”.

În conformitate cu prevederile Dispoziţiunii S.M.G. nr. B5/S 621 din 28.03.2005, începând cu data de 01.06.2005 Divizionul 335 Artilerie (Nucleu) al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt” se transformă în Divizionul 335 Artilerie Mixtă al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt” Iaşi.

În baza Dispoziţiei Şefului S.M.G. B.5/S481 din 01.03.2006, începând cu data de 01.04.2006, Divizionul 335 Artilerie Mixtă al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt”se transformă în Batalionul 335 Artilerie Mixtă al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt”.

Conform ordinului numărul B/S 120 din 01.02.2008 al U.M. 01175 Iaşi, Batalionul 335 Artilerie Mixtă al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt” s-a transformat în Batalionul 335 Artilerie al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt”.

În conformitate cu prevederile adresei nr. I-24199 din 19.05.2009 a şefului U.M.02490 „I” Bucureşti, a raportului şefului Statului Major General nr. C.P. 2-3916 din 27.04.2009, la propunerea Comisiei de Heraldică şi Denumiri a Ministerului Apărării Naţionale, s-a aprobat denumirea onorifică şi însemnele heraldice pentru Batalionul 335 Artilerie, astfel:

  • denumire onorifică: „ALEXANDRU CEL BUN”;
  • însemn heraldic;
  • steag de identificare.

Pentru mai multe detalii urmăriți clipul de mai jos, un clip de prezentare a acestei unităţi din compunerea Brigăzii 15 Mecanizate, dislocată în Garnizoana Botoşani.

Imagini: Arhiva Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” și a Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”.Redactor, comentariu și montaj: cpt. Ovidiu Pălămidă.

CINE ESTE COMANDANT
AL BATALIONULUI 335 ARTILERIE „ALEXANDRU CEL BUN”

ocotenent-colonel Codruț-Ștefan OBREJA

Data naşterii: 12 octombrie 1980.

Naţionalitate: Română.

Stare civilă: Căsătorit, 1 copil.

Educaţie şi formare:

Studii militare:

  • 2018, Studii universitare de masterat – Conducere interarme Forţe Terestre – 2 ani – Artilerie și rachete, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București;
  • 2003, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, arma Artilerie și rachete;
  • 1999, Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc.

Cursuri militare:

  • 2014, Curs de operații de stabilitate, securitate, tranziție și reconstrucție post-conflict, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București;
  • 2014, Curs de operații în sprijinul păcii, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București;
  • 2013, Leader Development and Education for Sustained Peace Afghanistan Distance Learning Course;
  • 2012, Programul postuniversitar de formare profesională a ofițerilor de stat major de nivel brigadă multinațională, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București;
  • 2012, Curs intensiv de limba engleză, nivel avansat, Centrul de Învățare a Limbilor Străine, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București;
  • 2008, Curs de perfecționare în domeniul management resurse umane și mobilizare, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu;
  • 2007, Curs intensiv de limba engleză, nivel intermediary, Centrul de Limbi Străine al Statului Major al Forțelor Terestre, Sibiu.
  • 2004, Curs de bază artilerie și rachete, Școala de Aplicație pentru Artilerie Terestră și Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă”, Sibiu, 1 an.

Studii civile:

  • 2009, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Școala Postuniversitară de Management și Marketing Studii Academice Postuniversitare, specializarea Negocieri-Relații Publice, 2 ani;
  • 2007, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Master specializarea Managementul Resurselor Umane, 2 ani;
  • 2003, Universitatea București, Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, 2 ani.

Experiență profesională: Amintim că, începând cu 01.05.2021 a fost împuternicit Comandant al Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”, Botoșani;

02.2020, Șef al operațiilor și instrucției, S.3 Operații și instrucție, Comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, Iași;

11.2019, împuternicit Șef al operațiilor și instrucției, S.3 Operații și instrucție, Comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, Iași;

07.2018, Șef Birou planificare acțiuni militare și instrucție, S.3 Operații și instrucție, Comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, Iași;

10.2016, Ofițer student, studii universitare de masterat – Conducere interarme Forţe Terestre – 2 ani – artilerie și rachete, Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, București;

11.2014, Ofițer 3 (și cu RPMP) în Biroul informare-recrutare, ulterior împuternicit Șef Birou informare-recrutare, Centrul Militar Zonal Iași al Statului Major al Apărării;

01.2013, Ofițer 3 în Biroul personal și soluționare cereri rezerviști, ulterior împuternicit șef Birou personal și soluționare cereri rezerviști și Șef Birou informare-recrutare, Centrul Militar Zonal Iași al Statului Major al Apărării;

12.2010, Comandant companie transport și depozitare armament și muniții, Batalionul 198 Sprijin Logistic „Prut”, Iași;

04.2008, Ofițer 2, S.1 Personal, Batalionul 198 Sprijin Logistic „Prut”, Iași;

2008, Ofițer 4/S.3 Operații, Batalionul de Infanterie (Coaliție Irak), Irak;

07.2004, Comandant secție tragere (aruncătoare cal. 120 mm), Batalionul 151 Infanterie „Războieni”, Iași;

07.2003, Comandant pluton, stat anexă, Școala de Aplicație pentru Artilerie Terestră și Artilerie Antiaeriană, „Ioan Vodă”, Sibiu.

Misiuni internaționale:

  • 2008, Batalionul de Infanterie (Coaliție Irak), Irak.

Exerciții multinaționale:

  • 2021, Scutul de Foc 21.I;
  • 2020, Dacian Lancer 20;
  • 2019, Saber Guardian 19.

Medalii distincții:

  • 2021, Veteran din teatrele de operații;
  • 2021, Emblema de Onoare a Forțelor Terestre;
  • 2018, Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 de ani de activitate.

Sursa: http://www.bg15mc.ro/structura/batalionul_335_artilerie_alexandru_cel_bun/

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.