Astăzi s-au împlinit 32 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.
Momentul a fost marcat şi la Piteşti printr-o serie de acţiuni, cea mai importantă fiind depunerea de coroane de flori la monumentul din centru.
La eveniment a participat o delegație a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – sucursala AMVVD Argeș și a Asociației Naționale a Veteranilor de Război Argeș, dar și autoritățile locale.
În deschidere a fost oficiată o slujbă religioasă, de pomenire a celor care au murit la Revoluție.
Rând pe rând, au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Piaţa “Vasile Milea” reprezentanţi ai Prefecturii, ai Consiliului Judeţean, dar şi ai altor instituţii publice şi ai partidelor politice.
La monument au fost aprinse lumânări în memoria celor căzuţi la datorie. (Vicepreședinte A.M.V.V.D. – A.N.V.R. Argeș Dan Arsenescu)