Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este marcată anual pe data de 3 decembrie și reprezintă un prilej important de a promova drepturile și bunăstarea persoanelor cu dizabilități în toate sferele societății și dezvoltării. Această zi, proclamată de Organizația Națiunilor Unite în 1992, subliniază nevoia de incluziune socială, accesibilitate și egalitate de șanse pentru toți.
La invitația Asociației “SUNTEM ROMÂNIA”, astazi, 3 decembrie 2024, Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) a participat la sediul Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Prahova, la
această activitate alături de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu. Din partea AMVVD au participat: dl. Marius Apostol – președintele AMVVD, președintele AMVVD Prahova, dl. Manta Norocel, vicepreședinții sucursalei, Octavian Sîrghie, Gabriela Manea, Victor Jianu și purtătorul de cuvânt al AMVVD – Constantin Sorin-Andrei.
Obiectivul principal al acestei zile îl reprezintă sensibilizarea opiniei publice cu privire la dificultățile întâmpinate de persoanele cu dizabilități și încurajarea comunităților de a crea medii mai incluzive și mai accesibile. În fiecare an, tema zilei abordează aspecte esențiale ale incluziunii și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Alături de organizatorul acestui eveniment, Asociația “SUNTEM ROMÂNIA”, au fost Primăria municipiului Ploiești, Asociația de Sprijin a Copiiilor cu Handicap Fizic Prahova, Asociatia Natională a Surzilor din România-Filiala Prahova, Asociatia Sindrom Down Ploiești, Asociatia De Profesie “OM”, Instituția Prefectului Prahova și a Consiliul Judetean Prahova, Serviciul de Evaluare Complexa a Copilului cu Dizabilitati al D.G.A.S.P.C. PRAHOVA si Complexul de Servicii Comunitare ”Sfântul Andrei” Ploiești.
Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) își reafirmă sprijinul pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv pentru veteranii care au suferit traume sau răni în teatrele de operații. AMVVD organizează activități menite să contribuie la integrarea socială și profesională a membrilor săi, oferind sprijin și recunoaștere pentru sacrificiile acestora.
Președintele AMVVD, domnul Marius Apostol: În această zi, mesajul este clar: fiecare individ contează, iar dizabilitatea nu ar trebui să fie un obstacol în calea participării depline și egale în societate. Este un moment de reflecție și angajament pentru a reduce discriminarea, barierele arhitecturale, digitale sau sociale și pentru a promova diversitatea și respectul.
Împreună, putem construi o societate mai echitabilă, în care toți membrii să fie valorizați și respectați.
Daily Archives: 3 decembrie 2024
1 post