După cum știți prioritățile Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de mir”, sunt acțiunile de promovare și susținere a intereselor veteranilor din teatrele de operații, a copiilor orfani și văduvelor celor care au pierit pe alte meleaguri pe timpul desfășurării misiunilor ordonate.
Ca parte din aceste proiecte se află și promovarea colaborărilor la nivel local cu diverse instituții, organizații și societăți comerciale în folosul veteranilor TO și a membrilor cotizanți ai AMVVD. Toate aceste colaborări sunt publicate pe site-ul nostru https://www.amvvd.ro/, pe care vă invităm să-l vizitați ori de câte ori aveți ocazia pt a afla noutăți despre activitățile noastre, despre implicarea în viața socială, despre rezultatele îmbucurătoare obtinute, dar și pt a afla durerile sau nemulțumirile noastre.
Iată că la nivel local, sucursala AMVVD din Cluj-Napoca a dezvoltat un parteneriat cu clubul de baschet masculin U-BT Cluj Napoca. Astfel, clubul asigură membrilor sucursalei Cluj intrarea gratuită la toate meciurile jucate de echipa de baschet. Cu această ocazie, la data de 04.04.2024, vicepreședintele sucursalei locale a AMVVD, domnul Dan Ștefanache a înmânat „Diploma de Onoare” clubului de baschet U-BT, reprezentat de președintele său, domnul Mircea Cristescu. Echipa sucursalei Cluj a AMVVD ce a efectuat vizita la clubul se baschet masculin al Universității Cluj, a fost compusă din vicepreședinte Dan Ștefanache, secretar Dorel Vezeteu și casierul sucursalei Casian Fărcaș.
În același cadru, vă devoalăm faptul că din sezonul următor, membrilor AMVVD susținători ai echipei de fotbal CFR Cluj, li se pregătește o surpriză sportivă și anume posibilitatea de a-și susține echipa favorită din tribune. Sucursala AMVVD Cluj este în curs de elaborare a unui parteneriat și cu acest club.
Succes AMVVD Cluj!
Succes echipelor partenere!