Monthly Archives: februarie 2024

4 posts

AMVVD – întâlnire la Ministerul de Finanțe pentru promovarea nevoilor veteranilor teatrelor de operații din SAOPSN

Astăzi, 26 februarie 2024, pe agenda președintelui Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” s-a aflat și întâlnirea de lucru cu domnul ministru al finanțelor, domnul Marcel-Ioan BOLOȘ, la sediul instituției care asigură utilizarea pârghiilor financiare pentru exercitarea administrării resurselor financiare publice.
Echipa ce l-a însoțit pe președintele AMVVD, Marius Apostol, la această activitate deosebit de importantă, a fost compusă din prim-vicepreședintele Juganaru Robert, secretarul general Tutunaru Florin, director departament Petruț Dorin, președintele sucursalei Craiova, Boată Valeriu, președintele sucursalei Prahova, Manta Norocel.
Întâlnirea de astăzi a reprezentat o oportunitate pentru AMVVD de a prezenta preocupările, nevoile comunității veteranilor, dar și de a susține soluțiile de răspuns la aceste nevoi.
Subiectele abordate pe timpul discuțiilor au vizat respectarea drepturilor la o viață demnă a veteranilor, fie ei în activitate sau în rezervă, prin asigurarea unor venituri care să ofere condiții de trai decente, atât celor care și-au riscat viața pentru interesul suprem al țării, cât și urmașilor veteranilor răniți sau decedați, copiii orfani ai celor decedați și văduvelor acestora.
Printre propunerile adresate domnului ministru s-a aflat posibilitatea măririi cuantumului îndemnizației lunare acordate veteranilor TO, veteranilor cu dizabilități, copiilor orfani și văduvelor veteranilor TO. Totodată, pe agenda discuțiilor s-a aflat și propunerea AMVVD privind introducerea în cadrul legislativ a prevederii privind scutirea veteranilor TO de la plata impozitului pe mijloacele de transport, dar și solicitarea sprijinului pentru finalizarea proiectului de suflet al AMVVD-Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani.
La rândul său, domnul ministru Marcel-Ioan BOLOȘ a adresat cuvinte de mulțumire față de sacrificiile veteranilor și efortul susținut pe care AMVVD îl depune pentru susținerea drepturilor acestora, menționând faptul că este în favoarea și propunerii noastre de mărire a indemnizației de veteran al TO. De asemenea, domnul ministru a fost de acord să discute în cadrul coaliției despre propunerea AMVVD, privind scutirea veteranilor TO de la plata impozitului pe autovehicule; în ceea ce privește sprijinul pentru finalizarea CRRV, domnul ministru Marcel-Ioan BOLOȘ s-a angajat că va ridica și va susține solicitarea noastră primului-ministru.
„Noi am prezentat argumente solide în sprijinul solicitărilor adresate, subliniind importanța acordării unei atenții deosebite nevoilor veteranilor, familiilor acestora, dar și orfanilor și văduvelor celor decedați. În același timp, domnul Marcel-Ioan BOLOȘ, ministrul Ministerului de Finanțe, a ascultat cu atenție preocupările ridicate și și-a exprimat deschiderea pentru a găsi soluții.
În urma întâlnirii ne-a fost oferit sprijinul în promovarea beneficiilor pentru veteranii care au servit țara cu devotament. Acest demers reflectă angajamentul comun de a onora și recunoaște sacrificiile făcute de veteranii teatrelor de operații.
Vizita AMVVD la Ministerul de Finanțe a reprezentat un demers important în direcția asigurării unei recunoașteri corespunzătoare a contribuțiilor veteranilor și necesitatea de îmbunătățire a nivelului de sprijin acordat. Prin dialogul constructiv și eforturile continue de colaborare, sperăm că se vor realiza progrese semnificative pentru ca în cel mai scurt timp posibil să beneficiem și de alte răspunsuri pozitive la solicitările noastre.” – președintele AMVVD, Marius APOSTOL, militar veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiuni.

Noi suntem veteranii României contemporane!
Veteranii nu lasă pe nimeni în urmă!
Onoare și Respect!

Solidaritate pentru Teodora: Sprijină lupta împotriva bolii alături de AMVVD!

Dragi camarazi și prieteni,
Cu inima strânsă și gândurile întristate, vă adresăm aceste rânduri pline de emoție și solidaritate. Vrem să vă aducem în atenție situația unei colege și prietene dragi, Teodora Ionela Săcălean, responsabilă relații publice AMVVD sucursala Târgu Mureș. Desi are doi copilași minunați, o carieră la o firmă de succes și prezentator la televiziunea locală „M9 TV – Târgu Mureș”, Teo a fost mereu alături de veteranii TO.

Acum, când afecțiunea necruțătoare s-a agravat, iar Teo trece prin momente dificile, are nevoie de sprijin. Prin donațiile noastre, putem să-i oferim suportul moral și resursele necesare pentru a depăși această grea încercare.

Fiecare gest de solidaritate, fiecare contribuție, indiferent de mărimea ei, contează enorm și poate face o diferență semnificativă în viața Teodorei. Haideți să fim alături de Teodora-Ionela Săcălean și să-i arătăm că nu este singură în această luptă!

Donațiile se pot depune direct în contul Teodorei deschis la Alpha Bank, IBAN: RO74BUCU1651037693491RON

Cu respect și încredere,

Președintele AMVVD

Marius APOSTOL
Președinte Sucursală Târgu Mureș

Mihai Florin ILAȘ

Sucursalele AMVVD Iași și Bacău prezente la Bălți pentru participarea la cea de-a XVI-a ediție a concursului „Cupa Eroilor”

Sâmbătă, 17 februarie 2024, la Bălți, înaintea deschiderii concursului „CUPA EROILOR”, ediția a VI-a au fost comemorați eroii căzuți la datorie pentru apărarea Independenței și Integrității Republicii Moldova cu alocuțiuni ale gazdelor și invitaților, depuneri de flori la monunentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din scuarul Primăriei Municipiului Bălți.

Evenimentul a fost oficializat cu depunerea de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din fața primăriei municipiului Bălți. Acesta a fost organizat de către Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii Moldova, sucursala AMVVD Republica Moldova în comun cu Primăria municipiului Bălți.


La eveniment au participat colegii noștri de la sucursala R Moldova condusă de veteranul Radu Prisac, reprezentanți din sucursalele AMVVD Iași – veteranii TO Cătălin Dobrea și Laurențiu Seghedin, AMVVD Bacău – veteranul TO Raul Simion, dar și edilul Comunei Pârgărești, Bacău Marius Gabriel Gheorghiță alături de partenerii noștri de la Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii Moldova – Iurie Neghină, președinte UNVRI Bălți dar și de angajați din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Autorităților Publice Locale și a Organizațiilor municipale și raionale din cadrul UNVRI și UORM.

După depunerea de flori, a fost desfășurat Marșul Păcii până la Complexul sportiv „Moldova”, mun. Bălți, str. Kiev 153

A urmat partea oficială de deschidere a evenimentului CUPA EROILOR- ediția a VI-a, prezentată de veteranul Alexandru Lupașco și a inclus mai multe probe, cum ar fi:

Probele sportive pentru echipele tineret elevi – recruți categoria de vârstă 17 – 19 ani: Mini-fotbal – echipă de 15 sportivi, un antrenor și doi reprezentanți; Haltere mici – 2 x 16 kg – individual.

Probele sportive pentru echipele de studenți și angajați ai structurilor de forță, categoria de vârstă 20 + ani din cadrul subdiviziunilor MA, MAI: – Volei – echipa 15 sportivi, un antrenor și doi reprezentanți; Haltere mici – 2 x 24 kg – individual.

Probele sportive pentru echipele veteranilor de război și veteranilor pensionari ai structurilor de forță MAI, MA, SIS 50 ani +: – Jocuri: dame și șah  – individual; – Tenis de masă – individual.

CUPA EROILOR este un concurs militar-sportiv din Republica Moldova, organizat anual în memoria eroilor căzuți în lupta pentru apărarea țării. Scopul concursului este promovarea valorilor, spiritului patriotic și cultura sportului în rândurile angajaților structurilor de forță și societate.
La concursul Național militar-sportiv patriotic „Cupa Eroilor” ce s-a desfășurat cu probe cu destinație aplicativ – militare au participat echipe formate din angajați MA; MAI; studenți Academia de Poliție; Academia Militară, recruți, Uniunea Ofițerilor, echipele veteranilor de război din cadrul Organizației UNVRI precum și Echipele internaționale de tineret și veterani TO din cadrul AMMVD România.

Închiderea oficială a Concursului Național militar-sportiv patriotic ,,Cupa Eroilor” ediția XVI-a ora 20.00, în incinta Complexului Sportiv Moldova.

Echipa invingătoare a fost Şcoala profesională nr. 4 din municipiul Bălţi.

Carabinierii au obținut locul II la ridicarea greutăților și volei. Iar în clasamentul general Echipa Inspectoratului General de Carabinieri s-a clasat la fel pe locul II.

Îi pomenim mereu, le cinstim memoria și privim la exemplul lor de jertfă, pentru că și noi am jurat să ne apărăm țară „chiar cu prețul vieții”. În acest fel ne împlinim datoria de onoare față de eroii căzuți la datorie sub arme”, scrie pe pagina de facebook a Inspectoratului General de Carabinieri.

ONOARE ȘI RESPECT!

Eveniment 8 Martie

Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorătorul de Mir” va invita cordial să vă alăturați nouă la un eveniment special dedicat sărbătoririi femeilor, de 8 martie! Evenimentul va începe la ora 18:00 și va avea loc la Pensiunea „Clubul Veteranilor”, situată pe strada Aleea Mănăstirea Dealu, nr. 99, în comuna Aninoasa.

Alături de camarazii noștri de front, vă invităm să sărbătorim femeile minunate din viața noastră, alături de soțiile sau iubitele noastre. Vom avea parte de o masă îmbelșugată și de o atmosferă plină de voie bună, iar momentele de distracție vor fi întreținute de formația MELOSS.

Pentru a vă asigura un loc la acest eveniment, vă rugăm să faceți rezervare la numărul de telefon 0791577958, în limita locurilor disponibile.

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de această seară specială și să celebrăm frumusețea și puterea femeilor din viața noastră!

Cu respect și apreciere,
Președintele Asociației, Marius Apostol