Monthly Archives: noiembrie 2023

6 posts

AMVVD – își chemă liderii la raport, ieri a avut loc adunarea generală a asociației

Ieri, 18.11.2023, începând cu ora 10.00, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani din localitatea Viforâta, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița, Pensiunea Clubul Veteranilor, membrii și susținătorii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” au primit raportul activităților și rezultatelor dobândite de aleșii lor, membri ai consiliului director și președinții sucursalelor AMVVD, cu ocazia bilanțului prezentat pe timpul desfășurării „Adunării Generale a Asociației”.
Permanenta prezență în viața publică și experiența acumulată de-a lungul anilor, când bătălia s-a dus pe frontul de acasă pentru recunoașterea importanței pe care au avut-o sacrificiile militarilor participanți la misiuni mandatate de ONU și decidentul politico-militar național, care au asigurat intrarea României în liga țărilor contributoare la efortul international pentru realizarea și menținerea climatelor de securitate regională.
AMVVD a obținut legiferarea titlul de ,, VETERANI AI TEATRELOR DE OPERAȚII” pentru participanții din întreg sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională cu avantajele de care pot beneficia și copiii și văduvele celor decedați, în condițiile stabilite de lege. Noi nu am uitat pe nimeni, pentru că noi, AMVVD, nu lăsăm pe nimeni în urmă, pradă uitării.
Munca noastră asiduă a fost prezentată reprezentanților naționali ai membrilor și susținătorilor noștri, care și-au demonstrat reprezentativitatea prin semnăturile obținute de la fiecare sucursală.
Să aducem în atenție faptul că recent AMVVD a avut inițiativa legislativă pentru mărirea indemnizației veteranilor din teatrele de operații care se află în analiză pe masa guvernului. În același stadiu se află și inițiativa scutirii de la plata impozitului pentru aceeași categorie de personal.
Iată un palmares pe care orice asociație și l-ar dori, dar nu a avut curajul de a cere și nici capacitatea de a izbândi.
Desigur că sacrificiul și munca asiduă atrage succesul și notorietatea, iar acestea vor avea ca și consecință respectul și atenția publicului asupra necesității de a prețui și onora pe cei ce s-au sacrificat.

Ordinea de zi a adunării generale a AMVVD a cuprins bilanțul activităților prezentat de președintele AMVVD, detalii privind motivele și avantajele aduse de achiziționarea și intrarea în circuitul turistic a Pensiunii Clubul Veteranilor, situația financiară a fost prezentată de contabilul asociației, membrii consiliului director, precum și sucursalele nou înființate și președinții acestora au primit girul prin votul participanților la adunarea generală a asociației, iar președinții de sucursale au prezentat, la rându-le, realizările și perspectivele pe care și le-au propus.
Lucrările Adunării Generale s-au desfășurat într-un ritm intens, dezbaterile neîngrădite asigurând exprimarea tuturor punctelor de vedere și alegerea celor mai bune decizii și, totodată, atingerea tuturor subiectelor planificate au fost rezolvate într-un mod optim.
Pe lângă rezolvarea subiectelor din ordinea de zi, lucrările Adunării Generale s-au concentrat și pe identificarea soluțiilor la problemele ridicate din teritoriu, iar cuvântul de ordine a fost „respectarea întocmai a prevederilor legale și statutare”. Deciziile luate la această Adunare Generală au fost pozitive în mare parte, după cum trebuie să fim transparenți și să recunoaștem și existența unor elemente protestatoare, fără fundament legitim și în privința cărora Adunarea Generală a trebuit să-și exprime punctul de vedere ferm și legal.
,,A fost o zi frumoasă, cu liniște și la sfârșitul căreia putem să declarăm cu toată forța că AMVVD este mai puternică și mai unită că niciodată până acum!
Sunt mândru că avem atâtea realizări pentru cei pe care-i reprezentăm, sunt mândru că AMVVD este inițiatorul și promotorul recunoașterii meritelor Veteranilor din Teatrele de Operații.
Desigur că rațiunea de a fi a AMVVD este accea de a fi aproape de militari și nu am fi existat fără efortul și sacrificiile militarilor veterani ai teatrelor de operații din întreg sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pe care i-am comemorat și cu această ocazie, păstrându-le vie memoria și sacrificiul.
Mulțumesc frumos tuturor colegilor pentru participare și pentru aportul adus! ” – mesajul domnului Marius APOSTOL, președintele AMVVD, militar veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul executării unei misiuni.
Susținem Veteranii!
Sacrificiu nostru impune Respect!
Onoare și respect!

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

În fiecare an, pe data de 11 noiembrie, AMVVD și întreaga Românie își apleacă fruntea în fața veteranilor teatrelor de operații, acei militari care au îndeplinit fără tăgadă, în ultimele trei decenii, toate angajamentele militare ale țării noastre prin participarea la misiunile internaționale în cadrul forțelor de menținere a păcii sau a forțelor de tip coaliție.
Data de 11 noiembrie are inițial semnificația încheierii Primului Rãzboi Mondial, iar în perioada recentă în această zi a anului 2003, sublocotenentul post-mortem Iosif-Silviu Fogarași, a fost primul militar român care a cãzut la datorie, în Teatrul de Operații din Afganistan, depunând jertfa supremă pe altarul țării. Astfel aceastã datã a devenit referențială pentru a sărbători „Ziua Veteranilor din teatrele de operații”, instituitã prin lege, în anul 2014.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a fost și anul acesta girantul ceremoniilor ce s-au desfășurat la nivel național cu această ocazie, pentru că cine altcineva ar putea spune mai bine istoria suferințelor militarilor decât veteranii însuși, adică exact menirea de a fi a AMVVD, pentru că AMVVD este singura asociație ce a reușit o lege cu drepturi depline pentru Veteranii teatrelor de operații din întreg sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională, nu doar din MApN.
AMVVD a fost prezentă la ceremoniile militare organizate la nivel național în toate marile garnizoane: București, Florești, Târgu Mureș, Alba Iulia, Brașov, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Pitești, Constanța, Iași, Timișoara, Galați și nu numai. O prezență inedită și constantă alături de noi o au camarazii veterani din clubul moto „B2 Riders VTO AMC”.


Și anul acesta Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani, situat în comuna Aninoasa, a fost epicentrul activităților de cerebrare a Zilei VTO, unde președintele AMVVD, domnul Marius Apostol a avut ca oaspeți personalități din rândul veteranilor TO, reprezentanți politici, dar și camarazii veterani din Republica Moldova.
La troița ridicată în cinstea eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații situată la intrarea în Centrul de Refacere și Recuperarea pentru Veterani au fost depuse coroane și jerbe de flori de către cei prezenți. De asemenea a fost evocat sacrificiul militarilor veterani ai TO de către cei care au luat cuvântul.


„Am fost întrebat adesea care este cheia performanțelor atinse de AMVVD. Să știți că succesul nu are altă cale de realizare decât munca asiduă, mesajul bine fundamentat, experiența și permanenta prezență în viața publică pentru a transmite și a face vizibile sacrificiile tuturor militarilor, nu doar a celor din Ministerul Apărării. Am dus o lupta grea acolo în teatrele de operații, dar istovitoare a fost și lupta dusă pe frontul de acasă, cu factorul politic decizional, care a înțeles în cele din urmă importanța pe care au avut-o prezența și sacrificiile militarilor în cadrul forțelor de coaliție multinaționale, care au asigurat intrarea României în liga țărilor contributoare la realizarea și menținerea climatelor de securitatea regională. Prin acest efort AMVVD a obținut legiferarea titlului de veteran al teatrelor de operații pentru participanții din întreg sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională cu avantajele de care pot beneficia și copiii și văduvele celor decedați, în condițiile stabilite de lege. Noi nu am uitat pe nimeni, pentru că noi, AMVVD nu lăsăm pe nimeni în urmă, pradă uitării.
Tot AMVVD a avut inițiativa legislativă pentru mărirea indemnizației veteranilor din teatrele de operații care se află în analiză pe masa guvernului. În același stadiu se află și inițiativa scutirii de la plata impozitului pentru aceeași categorie de personal.
Sunt mândru că avem atâtea realizari pentru cei pe care-i reprezentăm, sunt mândru că Veteranii au o zi a lor, o recunoaștere a meritelor Veteranilor.
La mulți ani veteranilor teatrelor de operații!
Cinste și Onoare memoriei celor care au plătit tribut de sânge pe altarul țării!” – mesajul domnului Marius APOSTOL, președintele AMVVD, militar veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.
Susținem Veteranii!
Sacrificiu nostru impune Respect!
Onoare și respect!

Comunicat ADUNAREA GENERALĂ

În baza Procesului Verbal nr. 11/07.11.2023 al ședinței Consiliului Director al AMVVD, s-a HOTĂRÂT
ca Adunarea Generală ordinară să aibă loc pe data de 18.11.2023, începând cu ora 10.00 la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani – Clubul Veteranilor, situat în sat Viforâta, comuna Aninoasa, Aleea Mânăstirea Dealu, nr. 99, jud. Dâmbovița.

Ordinea de zi a Adunării Generale va fi următoarea:

  • aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, a bilanțului contabil, precum și raportul comisiei de cenzori;
  • alegerea și revocarea membrilor Consiliului Director;
  • modificarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociație;
  • constiture/desființare sucursale ale Asociației;
  • diverse.

Președinții de sucursale/reprezentantul împuternicit, va prezenta la Adunarea Generală, împuternicirea de reprezentare cu drept de vot, în original, din partea membrilor sucursalei.
Prezenta convocare va fi adusă la cunoștință membrilor sucursalei, prin publicarea prezentului anunț pe internet, pe rețelele de socializare și prin înștiințări scrise transmise prin poșta electronică (whatt’s app) sau email, cu cel puțin o săptămână înaintea întrunirii.

Președintele AMVVD,
Marius Apostol

AMVVD la ceas de bilanț

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a ajuns la un nou moment de bilanț.
Astfel, în data de 18.11.2023, începând cu ora 10.00, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani din localitatea Viforâta, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița, Pensiunea Clubul Veteranilor, se va desfășura activitatea „Adunarea Generală a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.
Ajunsă la maturitate acțională prin permanenta prezență în viața publică și prin experiența acumulată de-a lungul anilor în care bătălia istovitoare s-a dus pe frontul de acasă, cu factorul politic decizional, care a înțeles în cele din urmă importanța pe care au avut-o prezența și sacrificiile militare în cadrul forțelor de coaliție multinaționale, demonstrând fermitatea respectării angajamentelor și nivelul ridicat de încredere de care se pot bucura militarii români și, mai ales, extrapolarea la nivel național a acestor calități care au asigurat intrarea României în liga țărilor contributoare la realizarea și menținerea climatelor de securitatea regională, AMVVD a obținut legiferarea titlului de ,,VETERAN AL TEATRELOR DE OPERAȚII” pentru participanții din întreg sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională cu avantajele de care pot beneficia și copiii și văduvele celor decedați, în condițiile stabilite de lege. Noi nu am uitat pe nimeni, pentru că noi, AMVVD, nu lăsăm pe nimeni în urmă, pradă uitării.
Munca asiduă va fi prezentată reprezentanților naționali ai membrilor și susținătorilor noștri, care și-au demonstrat reprezentativitatea prin semnăturile obținute de la fiecare sucursală.
Să aducem în atenție faptul că recent AMVVD a avut inițiativa legislativă pentru mărirea indemnizației veteranilor din teatrele de operații, care se află în analiză pe masa guvernului. În același stadiu se află și inițiativa scutirii de la plata impozitului pentru aceeași categorie de personal.
Iată un palmares pe care orice asociație și l-ar dori, dar nu a avut curajul de a cere și nici capacitatea de a izbândi.
Desigur că sacrificiul și munca asiduă atrage succesul, iar succesul atrage la rândul lui invidia. Istoria consemnează adesea caractere reprobabile care sunt gata să preia succesul realizat de personalități remarcabile, caractere care au stat în umbră și au cules firimitură cu firimitură din autoritatea altora. Bineînțeles că aceste personaje de poveste, cu istorii din teatrele de operații legendate, împrumutate, nu vor reuși în viață prin ei înșiși, dar vor folosi metode nedemne prin deturnarea adevărului și denigrarea personalităților AMVVD care au obținut în numele asociației beneficii de nesperat și neatins de alții.
Cine a auzit de tine, urzupatorule?
Ce ești în stare să prezinți membrilor asociației, dar și în fața decidentului politic pentru a susține cauza celor pe care, ipotetic, i-ai reprezenta?
Cât vei fi pregătit să sacrifici din tine pentru cauza AMVVD?
Noi, cei de azi, putem răspunde la toate aceste întrebări pentru că am lăsat sudoarea, sângele, carne din carnea noastră și, uneori, viața camarazilor noștri acolo departe, pentru a servi interesul național. Noi am făcut misiunile călcând nisipul fierbinte contaminat de dispozitive improvizate care ne vânau și am învins moartea de multe ori. Nu vă puneți cu noi, voi ce ați trecut prin deșert în spatele vreunui monitor, ținând în mână doar mouse-ul. Noi am avut în mână arma ce ne ardea pielea din cauza căldurii, dar nu am crâcnit și nu am renunțat. Am dus lupta noastră până la capăt, așa cum ne-a cerut țara, fără eșecuri, fără compromisuri.
Acțiunile destabilizatoare nu doar că nu aduc nici un progres, dar chiar afectează toți acei beneficiari pentru care am luptat până acum: veterani, copii și văduve ale celor decedați. Priviți în ochii lor și alegeți-vă un drum care, dacă nu reușește să le facă bine, măcar să nu-i afecteze.
Lăsați-ne pe noi să muncim pentru ei, dacă voi nu o puteți face. Eforturile noastre sunt blocate de solicitări birocratice și acuze nefondate care ne consumă timpul și încearcă să ne erodeze din interior. Desigur, există câte un Iuda pentru fiecare om măreț, dar cum se va privi acesta în oglinda conștiinței după ce va avea revelația adevărului? Tu, Iuda, să știi că oricât de mare ai avea trupul, măreția este caracteristica sufletului.
AMVVD este lupta unei echipe, este lupta președintelui Marius Apostol cu clasa politică de-a lungul multor ani, pe care nimeni nu o va putea nega și nici înlocui.
AMVVD este un brand național!
AMVVD este o forță!
AMVVD este peste tot, cu noi și în inima noastră

CONVOCATOR

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sf. Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir (A.M.V.V.D.) convoacă membrii Consiliului Director (CD) pentru data de 07.11.2023, orele 17.00, la sediul asociației din București, sector 4, str. Piața Gara Filaret nr 2, având ca ordine de zi analizarea datelor organizatorice cu privire la desfășurarea Adunării Generale (AG) a A.M.V.V.D. din anul 2023.

MApN face selecție pentru angajări directe la unități

Dacă îți dorești să devii militar, te așteptăm în perioada 01-24.11.2023 să te înscrii la selecția organizată pentru posturile de soldat gradat profesionist în Batalionul 2 Infanterie Mecanizată „Călugăreni”.

Recruții admiși se vor instrui și vor fi angajați în cadrul batalionului din Șoseaua Olteniței 290, Sector 4, București!

Criteriile de recrutare:

  • vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
  • absolvent cel puţin al primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (10 clase);
  • permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C – doar pentru arma „auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”.

Pentru mai multe informații, consiliere de specialitate sau înscriere, vă stăm la dispoziție de luni până vineri, între orele 08:00-16:00 astfel:

  • la sediul Batalionului 2 Infanterie Mecanizată „Călugăreni” din Șoseaua Olteniței 290, sector 4, București;
  • la numărul de telefon 021.332.12.97 (solicitați interior 113).

E timpul să îți alegi profesia!
Vino alături de noi!