Elevii Colegiului Național Militar Dimitrie Cantemir au venit și astăzi la muzeul în aer liber din curtea CRRV pentru a participa la sărbătorirea a 10 ani de la înființarea AMVVD.
Ei au fost întâmpinați și conduși dea lungul exponatelor de președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, care a oferit explicații referitoare la fiecare exponat.
„Respectul pentru simbolurile naționale și tradițiile militare, față de predecesori și faptele lor de curaj, se cultivă cel mai bine prin contactul direct cu cei care le-au trăit. Dragi elevi sunteți bineveniți să reveniți oricând aici, unde spiritul veteranilor este cel mai bine exprimat de aceste exponate. Numai cunoscând istoria veți ști cum să evitați vărsări de sânge în lumea în care veți trăi și în care, unii dintre voi, veți avea un rol decisional major.
Astăzi AMVVD a împlinit doar 10 ani, dar a atins maturitatea prin obiectivele asumate pe care le duce la îndeplinire și de la care nu s-a abătut niciun moment.
Vă doresc succes și împlinirea aspirațiilor pe care vi le-ați stabilit!” – președintele AMVVD, domnul Marius APOSTOL, veteran al teatrelor de operații, militar rănit grav în misiune.
Daily Archives: 17 septembrie 2023
1 post