Yearly Archives: 2022

286 posts

Luna cadourilor – AMVVD continuă „maratonul zâmbetelor” în centrele de copii instituționalizați

Sărbătorile de iarnă, ne oferă prilejul de a ne îndrepta gândul spre cei mai necăjiți dintre copii, aceia rămași singuri pe lume, nu pentru că au fost abandonați, ci pentru că părinții lor s-au stins.

Marea majoritate a acestor copii nu știu să și pună o dorință.

Oare de ce?

Vă spunem noi. Acești copii au fost adânc dezamăgiți de multele dorințe neîmplinite, depuse la fiecare din sărbătorile trecute, fie la poalele bradului, dar mai ales lângă gutuia de la geam, pentru că un brad împodobit ar fi fost deja un confort pe care nu și l-ar fi permis.

Mulți dintre ei, poate și-au dorit ca părinții lor să stea cu ei la masă, ori să le spună o poveste înainte de culcare, dar în loc de poveste, au adormit cu lacrimi în ochi.

Așa că noi,  Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) împreună cu camarazii veterani de la Asociația moto „VTO B2 Riders ARMY MOTORCYCLE CLUB”, exprimăm susținerea față de toții copiii instituționalizați.

După ce săptămâna trecută am surprins cu bucurie mai mult de 100 de copii instituționalizați din centrele teritoriale din Roșiori de Vede și Alexandria, săptămâna aceasta ne-am propus să vizităm copiii de la Așezământul Sfântul Mihail și Gavriil, comuna Slobozia, Județul Giurgiu, pentru a aduce zâmbetul pe fața lor crestată de tristețe.

Cu această ocazie, vă adresez respectuos rugămintea ca cei care doresc să fie alături de copiii orfani de la Așezământul „Sf Mihail și Gavriil” din comuna Slobozia jud Giurgiu, cu bani, produse alimentare și/sau nealimentare, haine/încălțăminte, să se adreseze Departamentului Secretariat al AMVVD la numărul de telefon 0770.419.899.

Cu siguranță copii se vor bucura de o punguliță de dulciuri, haine, încălțăminte, etc.

Vă mulțumim!                                                

ONOARE ȘI RESPECT!

10 decembrie 2022,  zi de mare implicare pentru AMVVD.

Cu bucurie în suflete și cu o mare dorință de a o dărui, membrii Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” împreună cu motocicliștii – VTO B2 Riders Army Motorcycle Club, Cantacuzino 210, Doomstriker LEMC, Ride&Ride, au pornit dis de dimineață, cu cadouri spre Parohia Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, din Roșiori de Vede.  

Aici, peste 100 de copii au fost vizitați de veteranii  A.M.V.V.D., aceștia oferind bucuria revederii și multe cadouri. Împreună cu părintele Gabriel Simeon, din cadrul Episcopiei Alexandriei și Teleormanului – Departamentul de Asistență Socială, a Parohiei Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica care oferă asistență spirituală copiilor, veteranii au vizitat Centrele Teritoriale pentru Protecția de Tip Familial și a Copiilor cu Nevoi Speciale Roșiori de Vede și Alexandria, din subordinea D.G.A.S.P.C. Teleorman.

Fete și băieți cu vârste cuprinșe între 7 și 21 de ani le-au adus aminte veteranilor că Moș Crăciun există!  Copiii, vizibil emoționați de vizita noastră, au cântat minunate colinde și au recitat versuri ce au adus spiritul Crăciunului mai aproape. Președintele A.M.V.V.D., domnul Marius Apostol a adresat copiilor o propunere, greu de refuzat: “La vară o să petreceți o săptămână alături de veterani, la Centrul de Recuperare și Refacere al Veteranilor de la Târgoviște!”

Cadourile oferite copiilor au fost pregătite prin efortul și din donațiile veteranilor și a susținătorilor noștri, prin implicarea directă a sucursalelor A.M.V.V.D. din Argeș și Giurgiu.

În fapt, ziua a început la ora 00 și 01 minute, când președintele AMVVD, Marius Apostol, a început să primească valuri de felicitări.

Există oare alt mod mai profund și altruist de a petrece ziua de naștere decât prin a oferi bucurie celor mai puțin norocoși?

Folosim acest prilej și ne alăturăm celor care au transmis urările lor de bine președintelui AMVVD, domnul Marius Apostol, cu ocazia zilei sale de naștere.

„La mulți ani, domnule Marius APOSTOL! Să fiți sănătos și fericit alături de cei pe care-i prețuiți!”

Și știm că noi, veteranii TO și membrii AMVVD, suntem parte din familia dumneavastră de suflet.

Sucursalele AMVVD din Argeș și Giurgiu, coordonate cu măiestrie de președinții Dan Arsenescu și Petre Data au oferit nu doar ocazia, dar și cadoul perfect pentru o zi memorabilă.

Felicitări organizatorilor, mulțumiri celor care au sprijinit acțiunea pentru puterea lor de a aduce zâmbete!

ONOARE ȘI RESPECT!

Președintele A.M.V.V.D., domnul Marius Apostol, se alătură Forumului Structurilor Asociative ale Militarilor din S.A.O.P.S.N. pe timpul întâlnirii de lucru de la Ministerul Apărării Naționale

Astăzi, 8 decembrie 2022, la sediul Ministerului Apărării Naționale, a avut loc întâlnirea de lucru a Forumului Structurilor Asociative ale Militarilor din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, reprezentat de către domnul colonel (rtr.) Marian TUDOR, președintele forumului, domnul slt. (rtr.) Marius APOSTOL, președintele Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități și domnul general locotenent (rtr.) Neculai BĂHNĂREANU, președintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere cu personalul Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul şi Calitatea Vieţii Personalului, reprezentat de domnul secretar de stat Eduard Bachide, general de brigadă Valeriu Roșu și general-maior Florin JIANU. Președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, a înaintat în scris și a susținut pe timpul discuțiilor prelungite cu comisia condusă de domnul secretar de stat Eduard Bachide, mai multe probleme cu privire la îmbunătățirea calității vieții militarilor, astfel:

  • În cuprinsul viitoarei O.U.G. (aflată în prezent în proiect de dezbatere publică) să fie prevăzut, cu aplicabilitate începând cu 01.01.2023, procentul de indexare cu inflația de 5,1%, aferent anului 2021 și să fie cumulat cu procentul de 3,8%, aferent anului 2020, deci un minim de 8,9%, coroborat cu prevederile suplimentare prevăzute de art. IX din proiectul de O.U.G. aflat în dezbatere publică;
  • Actualizarea și indexarea indemnizației lunare neimpozabile pentru veteranii din teatrele de operații, fie că este vorba de militarii în serviciul activ, rezervă sau retragere, începând cu 01.01.2023;
  • Creșterea soldelor personalului din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, începând cu 01.01.2023;
  • Propuneri viabile care să contribuie la îmunătățirea cadrului legislativ care reglementează salarizarea personalului militar dar și pensile militare de stat pentru asigurarea unui nivel de trai decent.

A.M.V.V.D., prin vocea președintelui său, a susținut cu hotărâre propunerile prezentate, astfel încât ordonanța de urgență pregătită de Ministerul Apărării Naționale să servească în mod deosebit interesele naționale prin asigurarea unor condiții de trai decente militarilor care au jurat să nu precupețească niciun efort sau sacrificiu personal, dar și pentru diminuarea diferențelor existente privind mărimea soldei militarilor români comparativ cu cea pe care o primesc militarii celorlalte state membre NATO cu care am desfășurat și organizăm în continuare exerciții dar și misiuni în teatre de operații, creând sentimente de inferioritate nejustificate, având în vedere calitatea militarilor români larg apreciată la nivel internațional, dar si faptul că pericolul este același pentru toți militarii participanți.
Membrii comisiei Ministerului Apărării Naționale au primit propunerile aduse de către reprezentanții asociațiilor invitate la discuții, au prezentat constrângerile și limitările de ordin financiar și au precizat că se are în vedere mărirea soldelor personalului militar activ cu 10%, dar și creșterea cuantumului pensiilor militare, conștientizând că acest fapt conduce la creșterea prestigiului instituției militare și totodata indică prețuirea socială pentru sacrificiilor militarilor români care au constituit permanent un vector favorabil, atât la nivel național cât și internațional.

ONOARE ȘI RESPECT!

Delegație A.M.V.V.D. în vizită de lucru la Jandarmeria Română

Astăzi, 8 decembrie 2022, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, domnul general de brigadă Alin-Ionel MASTAN, Inspector General, a primit delegația Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, formată din președintele acesteia, domnul Marius APOSTOL și vicepreședinții coordonatori, domnul Iulius ONICA și domnul Cristian GUȘTERE.

Subiectele discutate au vizat probleme de interes privind creșterea calității vieții militarilor jandarmi, aspectele legale privind recunoașterea meritelor militarilor jandarmi veterani din teatrele de operații și oportunitatea confecționarii și eliberării legitimațiilor de Veteran al Teatrelor de Operații, ocazie cu care Inspectorul General al Jandarmeriei Române a promis că se va implica personal în acest proces, existând premize ca în decursul primului semestru al anului 2023 să se poată distribui legitimații V.T.O. și pentru jandarmi, asemănătoare cu cele emise de M.Ap.N.

La sfârșitul întrevederii, domnului general de brigadă Alin-Ionel MASTAN i-a fost conferită cea mai înaltă distincție a A.M.V.V.D. – PLACHETA DE ONOARE, în semn de apreciere a bunei colaborări și pentru recunoașterea efortului depus de către jandarmi, pe timpul misiunilor executate în teatrele de operații.

ONOARE ȘI RESPECT!

AMVVD Bacău prezentă la prima ediție a Campionatului Național de Împins din Culcat, Special Needs, Paralimpic, M+F, de la Bacău

Pe data de 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, CS Bronx Powerlifting Club Bacău a organizat prima competiție de împins din culcat pentru tinerii cu dizabilități din România, Bench Press Trophy, dorindu-și să extindă sfera de posibilități pe care aceștia le au pentru a se integra social și pentru a demonstra că și ei pot deveni campioni, învingând bariere fizice, psihoemoționale și sociale, se arată într-un comunicat transmis de CS Bronx Powerlifting Club.

Inițiativa CS Bronx Powerlifting Club Bacău a atras sprijinul Federației Române de Powerlifting, reprezentată de Ovidiu Panazan, astfel încât Bench Press Trophy a devenit prima ediție a Campionatului Național de Împins din Culcat, Special Olympics, Paralimpic, M+F, eveniment național inclus în calendarul competițional al Federației Române de Powerlifting. Sucursala AMVVD Bacău, condusă de Raul Simion, a fost invitată să se alăture organizatorilor și să fie prezenți la Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan cel Mare”, unde competitori din toate colțurile țării, cu dizabilități ușoare și moderate s-au întrecut.

Fiecare tânăr a avut trei încercări cu bara de greutăți, iar cei mai buni dintre ei au primit premii din partea sponsorilor competiției, Simba Invest, Moldoglass, SC Sami Prest Serv SRL, Redis Nutriție și Decathlon.

„Bench Press Trophy, devenit acum Campionat Național de Împins din Culcat, Special Olympics, Paralimpic, M+F, este, în primul rând, recunoașterea pe care le-o oferim tinerilor care, deși suferă de o dizabiliate care le pune anumite bariere în activitatea pe care o desfășoară, nu cedează și își doresc mai mult de la viața lor… Nu cred în imposibil, ci demonstrează în fiecare zi că imposibilul devine posibil dacă îți dorești suficient de mult și muncești ca să ajungi acolo unde ți-ai propus. (…) La nivel internațional, toate federațiile sportive promovează incluziunea socială prin sport și combaterea vulnerabilităților sociale prin practicarea susținută a unui sport, care întărește corpul, mintea și spiritul, educând un OM sănătos. Să nu uităm că, să-ți pierzi un simț sau o funcție fizică înseamnă să ți le dezvolți pe celelalte, deoarece corpul uman are o capacitate extraordinară de a se adapta. Orice competitor la Campionatul Național de Împins din Culcat, Special Olympics, Paralimpic, este un învingător, un erou, și comunitatea ar trebui să le recunoască meritul. Să facă mai mult pentru ei, să-i încurajeze să își atingă potențialul… până la Jocurile Paralimpice, unde o medalie câștigată le poate schimba întrega viață”, a declarat Daniel Zodianpreședinte onorific al CS Bronx Powerlifting Club Bacău.

Amintim că, la această competiție au fost prezenți și trei veterani ai teatrelor de operații răniți, înscriși la Clubul Sportiv Steaua.

Și pe această cale, AMVVD Bacău mulțumește CS Bronx Powerlifting Club pentru încrederea acordată.


AMVVD IAȘI: La mulți ani tuturor Românilor de pretutindeni!


Astăzi AMVVD-IAȘI a participat, pentru prima dată, la o activitate în Republica Moldova, localitatea Horodiștea Codrenilor.

De Ziua Națională a României membrii AMVVD Iași au fost invitați la dezvelirea și sfințirea bustului lui Vasile Țanțu – un luptător pentru drepturile Românilor din Basarabia și omagierea familiei, a fiului Mihai Țanțu, ofițer în Armata Regală Română, comandantul Detașamentului Operativ de parașutiști care a contribuit decisiv la respingerea grupării de forțe germane din zona Băneasa-Pipera-Herastrău.

La activitate s-au depus coroane de flori din partea Fundației „General Grigore Baștan, AMVVD IAȘI reprezentată de Ciobanu Răducu și Asociația Națională a Parașutiștilor din România, Condor reprezentată de Pavel Sandu.

Felicitări tuturor locuitorilor din Horodiște în mod special lui Oleg Chicu, cel care a organizat și a făcut ca acest lucru să fie posibil astăzi în memoria unui luptător pentru drepturile Românilor din Basarabia și care s-a jertfit pe sine și pe întreaga lui familie pentru visul de a pune România mare în granițele ei firesti.

Amintim că, Cimitirul Central din Chișinău, pe o alee lăturalnică, se află un mormânt modest, străjuit de o cruce de fier, făcută parcă în grabă și cu gândul ca acest mormânt să nu atragă atenția nimănui. Și poate ar trece lumea prin preajmă fără să-l observe, dar pe piatra funerară e scris doar numele celui înmormântat – Vasile Țanțu, restul textului fiind lipsă, deoarece o mână profesionistă a scobit tot ce era scris, punându-ne în față o enigmă… Iar enigmele au întotdeauna proprietatea de a aduna curioși să le descifreze…

În 1940, după ocuparea Basarabiei, sovieticii l-au căutat pe Vasile Țantu, și întrucât nu l-au găsit, i-au omorât feciorii. I-au împușcat în ceafă după o tehnică folosită numai de ei și de fasciști, o tehnică ce nu dădea rebut în fabrica morții. Au împușcat de teamă doi copii, ca nu cumva sângele lui să dea noi vlăstare ce-ar fi putut continua cele începute de tatăl lor… Un al treilea fiu, Mihai Țanțu a fondat în România primele trupe cu destinație specială deschizând un nou capitol în istoria țării…

Mihai Țanțu (eroul nostru), era deja ofițer în Armata Regală Română. Acesta va declara, în scurt timp, ca își va răzbuna frații și va continua opera tatălui său, luptând pentru reîntoarcerea Basarabiei la patria mama…

Etapa de maximă afirmare a căpitanului Mihai Țanțu a constituit-o activitatea din cadrul primei companii și, ulterior, al primului batalion de parașutiști militari. Inițial, este numit comandant de companie parașutiști, iar, ulterior, comandant al companiei de misiuni speciale. Toți cei care l-au cunoscut sau i-au fost subordonați l-au caracterizat ca fiind un ofițer complet și un comandant extrem de carismatic. Luptele de la Băneasa-Otopeni l-au găsit în funcția de comandant al Detașamentului Operativ de parașutiști, care, în cooperare cu subunități din cadrul Centrului de Instrucție al Aeronauticii, a contribuit de o manieră decisivă la respingerea grupării de forțe germane din zona Băneasa-Pipera-Herastrău ( 23 -28 august 1944).

LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, DRAGI ROMÂNI!

Ziua Naţională a României este întotdeauna prilej de imensă bucurie pentru toţi românii. 1 decembrie 1918 reprezintă în istoria noastră momentul de graţie al triumfului idealului naţional, încununarea victorioasă a lungului şir de sacrificii pentru făurirea statului naţional unitar român. Acum, ca şi atunci, avem nevoie de unitate şi solidaritate. Depinde în primul rând de noi să construim o societate performantă, condusă cu inteligenţă şi patriotism, capabilă să genereze bunăstare şi progres. Împreună, vom reuşi!
La ceas de sărbătoare, dorim să transmitem tuturor militarilor români, și celor aflaţi în Polonia, urările cele mai călduroase de sănătate, bucurie şi prosperitate. Prin ceea ce faceţi şi ceea ce sunteţi, promovaţi România şi valorile ei.