Monthly Archives: aprilie 2022

57 posts

AMVVD IAȘI împreună Lupii Negri și cu preotul militar Pîtăligă Valentin au creat un punct de colectare ajutoare pentru copiii aflați în dificultate și refugiații din Ucraina

Militari de carieră, membrii sucursalei AMVVD Iași împreună cu Lupii Negri au răspuns prezent la inițiativa preotului militar, Pîțăligă Valentin, de a înființa un punct de colectare ajutoare lângă biserica din curtea Unității Militare 01564.

Indiferent de grad și de funcție, fiecare militar contribuie și aduce câte ceva, În sprijinul lor a venit și sucursala Botoșani care i-a dat sucursalei AMVVD Iași, ajutoare umanitare pentru copii, de la pampersi și alte produse de igenă până la produse alimentare. Astfel, Cătălin Dobrea și Seghedin Laurenţiu au reușit să adune lucruri ce vor fi distribuite, în următoarele zile, la Spitalul de copii „Sfânta Maria” și la alte orfelinate nevoiașe, oriunde va fi nevoie sau li se va cere ajutorul.

Marea majoritate a militarilor din unitate au fost plecați în teatre de Operații și știu prea bine ce înseamnă războiul. Nu puteau rămâne indiferenți la starea actuală din Ucraina, dar nici la nevoile românilor.

În aceste zile, nu au mult timp liber, dar au găsit o soluție de a ajuta copii, oamenii, refugiații din Ucraina. Sunt militari și slujitori ai păcii, ai binelui, ai omenirii.La începutul carierei au depus un jurământ după care se ghidează în viață.

ONOARE ȘI RESPECT!

AMVVD Botoșani alături de familii nevoiașe

Membrul sucursalei AMVVD Botoșani Sebastian Doboșeru împreună cu alți doi camarazi au întreprins mai multe activități de întrajutorare a oamenilor aflați în localitățile limitrofe ale județului.

Astfel, încărcați cu alimente, îmbrăcăminte și alte ajutoare umanitare le-au făcut o mică bucurie celor aflați în nevoie.
Printre beneficiari se numără bătrânii, oameni cu handicap și familiile care din cauza crizei create de pandemie au rămas fără locuri de muncă, copii care fără voia lor își duc traiul, de la o zi la alta, cu greu și cu alimentația precară din cauza sărăciei.

Delegația AMVVD împreună cu sucursala Ialomița, în vizită de lucru

În această dimineață, președintele AMVVD Marius Apostol împreună cu vicepreședintele AMVVD Cristian Guștere și directorul administrativ Nicolae Petru au plecat spre Slobozia pentru a se întâlni cu președintele sucursalei AMVVD Ialomița Călin Mircea Popescu și a prezenta, în instituțiile MAI, MApN și Primăria Slobozia, asociația, scopul AMVVD – construirea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), planul de activități al AMVVD.
Prima vizită de lucru a fost la Primăria Slobozia unde s-au întâlnit cu primarul Dragoș SOARE pentru a stabili diverse proiecte, o colaborare între instituție și sucursala AMVVD atât pentru dezvoltarea și promovarea valorilor neamului, cât și pentru recunoșterea meritelor veteranilor din TO. O întâlnire fructuasă în care s-a stabilit ajutorul de ambele părți. După această vizită delegația AMVVD a pornit către Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița unde a fost primită de către domnul colonel Costel Dobre promițându-ne și acum, dar și asigurarea că, pe viitor vom avea tot sprijinul pentru activitățile asociației, activități educaționale, culturale și umanitare.

O altă vizită a fost la Batalionul 117 Artilerie „Bărăganu” fiind întâmpinați de cdt. lt.col. Condoiu Cosmin, locțiitor mr. Mierlăcioiu Horia, plt.adj.pr. Tudose Ionel.

Delegația AMVVD s-a bucurat de o primire caldă, ca de la camarad la camarad, de discuții constructive, de aprecieri de ambele parți și de aceleași doleanțe de promovare a Armatei, istoriei României, valorilor militare și recunoașterea meritelor a veteranilor TO.

Un alt punct discutat a fost necesitatea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV-AMVVD), adeziunea militarilor de a deveni membrii AMVVD și convingerea că, ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Înainte de întoarcerea spre casă, delegația AMVVD s-a întâlnit cu membrii sucursalei AMVVD Ialomița pentru a se saluta, a discuta nevoile și problemele sucursalei, planul de activități pe anul în cus, anunțarea Adunării Generale Extraordinare.

ONOARE ȘI RESPECT!

Două sucursale AMVVD, Iași și Botoșani, și-au unit forțele pentru a ajuta Centrul de asistență medico-socială Bivolari

Devenită deja tradiție în rândul militarilor ieșeni, grija față de cei vârstnici i-a determinat pe membrii sucursalei AMVVD Iași în colaborare cu sucursala AMVVD Botoșani să dea o mână de ajutor celor de la Centrul de asistență medico-socială Bivolari.
Astfel, delegația condusă de președintele AMVVD Iași Cătălin Dobrea a dus ajutoare umanitare pentru cei internați în centrul din comuna Bivolari.

Noi, veteranii AMVVD, nu vom uita niciodată că avem o datorie morală și trebuie să-i respectăm, să-i ajutăm, ori de câte ori avem ocazia, pe cei ce ne-au călăuzit pașii în primii ani de viață, cei care ne-au învățat cum să ne onorăm părinții, bunicii, istoria acestei țări, pământul și oamenii neamului.
Nu uităm niciodată că, ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

AMVVD împreună cu Fundația United Aid au dus ajutoare la Centrul din Păltiniș

Dis de dimineață la Grupul de sprijin al AMVVD pentru refigiații din Ucraina, coordonat de vicepreședintele sucursalei AMVVD Botoșani Sorin Ioan Ciobanu, a început să sune telefonul. Noi cereri de ajutoare. De la persoane care au fugit din calea războiului până la diverse Asociații și Fundații ne-au cerut sprijinul.

Unul din telefoane a fost de la Fundatia United Aid care a cerut ajutor umanitar pentru Centrul din Păltiniș.

„Cu ajutorul Asociatiei Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) – sucursala Botoșani am reusit până acum să livrăm de mai multe ori donații și provizii pentru Centrul din Păltiniș, provizii ce includ pături, produse de igienă personală variind de la absorbante la geluri de duș, de la pastă de dinți la periute de dinți, mâncare pentru bebeluți, conserve etc.” , a spus Ema Matei, voluntar United Aid.

Echipa formată din Ema Matei, Elizabeth Alex, Richelle Maser, Dustin Jeremy Ross Emilia Matei, George Puiu, Gelu Ivas de la United Aid și vicepreședintele AMVVD – coordonator de zona Moldovei ai pornit spre Centrul de la Păltiniș și vama Răduți Prut pentru a duce ajutoarele umanitare.

A doua echipă, condusă de Sebastian Doboșeru – membru AMVVD Botoșani, a plecat spre Săveni.

A treia echipă, condusă de vicepreședintele AMVVD Botoșani Marius Strugariu a plecat către localitatea Nicșeni, Dorobanți.

O altă echipă, condusă de vicepreședintele AMVVD Botoșani Sorin Ioan Ciobanu, a rămas la depozit pentru a sorta și împărți ajutoarele umanitare conform cererilor primite în decursul zilei.

De mai bine de o lună și jumătate coordonatorul grupului de sprijin al AMVVD pentru refugiații din Ucraina a uitat ce înseamnă o zi de weekend, o zi de odihnă. Întrebat dacă mai poate a răspuns sincer: De la începutul conflictului din Ucraina, am luat atitudine și ne-am concentrat eforturile pe susținerea și ajutorarea refugiaților dar și pe oferirea sprijinului către azile de bătrâni, scoli sau spitale. Am sprijinit peste 14 UAT-uri din județ, în special cele care au constituite centre de refuguati: Bucecea, Vârful Câmpului, Candești, Havârna, Manoleasa, Săveni, Dorohoi, Rădăuți Prut, Avrameni, Păltiniș etc. Am venit în sprijinul unor preoți care se îngrijesc de copii proveniți din medii defavorizate. Am donat medicamente către Spitalul de Pediatrie Botoșani. Am susținut și anumite biserici din Republica Moldova cu materiale, mâncare, combustibil. Este obositor, dar îmi aduce, ne aduce, mulțumire în suflet că am putut și putem să dăm o mână de ajutor oamenilor. Noi veteranii din AMVVD așa am procedat încă de la înființarea asociației și vom continua să venim în ajutorul oamenilor ori de câte ori ne stă în putere. Restul nu mai contează.”

Amintim că, Fundația United Aid a fost înființată în New York la scurt timp după cutremurul devastator din Sri Lanka și de atunci și până în prezent au oferit ajutor umanitar în toate zonele lovite de calamități sau război. O dată cu începerea conflictului armat din Ucraina fundația a trimis constant voluntari in România să ajute refugiații ucraineni.

CENTENAR VETERAN DE RĂZBOI ZAHARIA N. ION – LA MULȚI ANI!

,,Să fii militar era o mândrie! Să-ţi aperi ţara, cea mai mare onoare! “- Zaharia N. Ion

Se cuvine să dăm cinstire celor care în cel de-Al Doilea Război Mondial au îndurat greutăţile campaniilor din Est și din Vest și au avut zile pentru a se întoarce acasă, fiecare purtând în trup și în suflet răni grele, mai ales după ce lumea pe care o știau „se dusese pe pustii sub ofensiva Armatei Roşii’’.

Când ai 100 de ani și ești veteran de război, ţi se umple inima de bucurie când primești vizita celor care te respecta și sărbătoresc, așa că astăzi 02 aprilie 2022 pe o vreme superbă alături de numeroasa familie a a celui ce astăzi îi transmitem partea noastră de recunoștință.

În acest context, Asociația Națională a Veteranilor de Război Argeș alături de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Argeș a facut o vizită la veteranul de război ZAHARIA N. ION care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani (născut la data de 02 aprilie 1922).

La acest frumos eveniment a participat și viceprimarul comunei Beleți Negrești din județul Argeș.

Alături de noi au mai fost copiii, nepoții, strănepoții și stră-strănepoții, care iau urat multa dragoste un la mulți ani cu sănătate și fericire.

,,Te iubim tataie și îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi, iar ca veteran de război îi mulțumim lui Dumnezeu că ai supraviețuit, apărându-ți țara alături de mulți alți camarazi de război: tați, bunici și străbunici, din comuna noastră și din toată țara!’’ au fost cuvintele uneia dintre nepoate aflate la acest eveniment.

Cu această ocazie au fost înmânate diplomele aniversare din partea AMVVD Argeș – ANVR Argeș și oferite câteva cadourile alături de tradiționalul tort și șampanie.

La plecare ne-am promis că vom fi alături de venerabilul veteran și la anul și i-am urat încă odată un sincer și călduros LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE !

Președinte AMVVD Argeș Dan Arsenescu

Alături de ASproAS reușim să fim aproape și de DGASPC Sector 3

Vă aduceți aminte că, săptămâna trecută AMVVD București a dat o mână de ajutor celor de la ASproAS ? La nici o săptămână colaborăm iar, în același scop, dar la altă destinație.

Despre ce este vorba, ne spune Ana Rădulescu, directorul general al Asociației Asistenților Sociali din România (ASproAS): „Un camion cu donații primite prin ASproAS de la Volkshilfe Austria ajung la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 3. Dna Director DGASPC sector 3 – Mihaela Ungureanu a cerut suport pentru descărcare. Iar eu am cerut suportul AMVVD, pentru că este partenerul nostru de nădejde când avem astfel de activități dificile. Suportul echipei AMVVD este extrem de valoros dat fiind faptul că locul de descărcare este în oraș. Avem nevoie de o strategie bună să finalizăm descărcarea în timpul dat. Vom avea și suportul poliției pentru a avea siguranță în trafic.”

Cât despre noi, AMVVD, nu putem spune decât că suntem bucuroși că am mai reușit încă o dată să fim de folos comunității, să facem încă o faptă bună.

Mulțumim și pe această cale tuturor celor ce cred în noi și spunem mereu ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!