Daily Archives: 9 martie 2022

4 posts

AMVVD BOTOȘANI: „Astăzi am mers la Săveni și Avrameni”

De două zile, de când au venit cu un transport de ajutoare, voluntarii „Cavaleri ai Ordinului Sancti Bernardus, Cavalerii Templieri România (OESB)” ne-au ajutat la descărcat, sortat și acum la transportat ajutoare către centrele amenajate pentru refugiații din Ucraina de la Săveni și Avrameni. Am muncit cot la cot și, tare bine ne-a prins ajutorul lor.

Am format echipă și am putut să avem mulțumirea sufletească a lucrului bine făcut.

Muncim de mai bine de o săptămână și, atunci când ne cuprinde oboseala, puterea ne-o luăm din zâmbetul de mulțumire a celor care s-au trezit obligați să-și părăsească țara din cauza războiului, fără a avea prea multe la ei. Doar „strictul necesar” pus într-o valiză.

Suntem îngândurați că ni se termină ajutoarele și avem multe cereri. Sperăm să putem continua. Avem nevoie de ajutoare și bani de combustibil. Contribuim mereu, dar resursele proprii s-au terminat.

Mâine așteptăm transportul de ajutoare de la sucursala AMVVD Neamț. Nu-i mult, dar nici putin!

Putem merge mai departe încă o zi. Avem deja cereri la Dorohoi, Dersca și să vedem dacă ne mai solicită cineva.
Am încheiat încă o zi cu bine… Noaptea nu știm dacă ne mai deplasăm, doar dacă vom fi solicitați.

Contactul pentru ajutoare îl păstrăm non-stop! Nu ne oprim aici cu munca, vom continua cât va fi nevoie!

Mulțumim și pe această cale voluntarilor „Cavaleri ai Ordinului Sancti Bernardus, Cavalerii Templieri România (OESB)” că ni s-au alăturat și au muncit de două zile cot la cot cu noi!

VA RUGĂM DAȚI SHARE!
Facem un apel la voi!
Foarte multe centre care susțin refugiați ne-au cerut ajutorul, iar la momentul actual sediul nostru este aproape gol, așa că apelăm din nou la voi pentru donații.
Avem nevoie de produse de igienă, dezinfectanți, săpun lichid, prosoape, mâncare pentru bebeluși, pudră pentru bebeluși, gustări ambalate (conserve, biscuiți, napolitane etc), papuci noi, lenjerii, pături, etc.
Vă rugăm aduceți donațiile la sediul nostru din Botoșani sau luați legătura cu președinții de sucursale. Numerele de telefon le găsiți in imaginea de mai jos.
Iar dacă nu puteți, dar vreți totuși să ajutați, puteți contribui financiar:
Beneficiar: AMVVD
RON: – BUCUREȘTI – RO20 BACX 0000 0019 0176 4000
– BOTOȘANI – RO57 BACX 0000 0019 0176 4025
– VRANCEA – RO68 BACX 0000 0019 0176 4021
– BACĂU – RO41 BACX 0000 0019 0176 4022
– NEAMT – RO84 BACX 0000 0019 0176 4024
– VASLUI – RO20 BACX 0000 0019 0176 4012
– IAȘI – RO14 BACX 0000 0019 0176 4023
EURO: RO26 BACX 0000 0019 0176 4001
USD: RO46 BACX 0000 0019 0176 4029
CU SPECIFICATIA AJUTOR REFUGIAȚI UCRAINA !!!

La mulți ani domnului maior (rtr.) Gheorghe MOGA la împlinirea vârstei de 99 ani!!!

Astăzi ne-am aflat în mijlocul familiei veteranului de război Gheorghe MOGA din localitatea Sebeș pentru a-l sărbători la împlinirea venerabilei vârste de 99 ani. La acest eveniment deosebit, cu o incarcatura emotionala aparte au participat domnii Dorin NISTOR – primarul municipiului Sebeș , col.( rtr.)Nicolae PANDURU- președintele filialei Alba a A.N.C.M.R.R. ,col.(rtr.) Eugen PAPES – președinte A.N.V.R. filiala Alba, preot militar lt. col.( r ) Ioan CARPINISAN veteran al T.O ,membru al sucursalei Alba a A.M.V.V.D. și plt. adj. Ioan SABAU- reprezentantul C.M.J. Alba.

Maiorul (rtr.) Gheorghe MOGA s-a născut la 09.03.1923 în localitatea Ghirbom, iar la varsta de 21 ani, la 22.05.1944 a fost încorporat la Alba Iulia la cavalerie. Instrucția de baza o face la Sebeș ca cercetaș.

Participă la campania din cel de-al doilea război mondial și ajunge cu frontul pana la Praga, in Cehoslovacia. În 1946 este lăsat la vatră și se întoarce acasă unde se confruntă cu sărăcia și greutățile acelor vremuri.

Ne-a mărturisit ca nu si-a pierdut niciodată credința în Dumnezeu, lucru care l-a ajutat să depășească toate dificultățile pe care viața i le-a scos în cale.

La mulți ani fericiți și multă sănătate brav veteran Gheorghe MOGA!!!

Daniel Ioan Albu


🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴

Newsweek.ro – VIDEO EXCLUSIV Vama Siret, refugiați: „Nu rămânem în România. Ne e teamă că rușii vin și peste voi”

Vama Siret, noapte, burniță, îngheț. Imaginea refugiaților ucraineni este întotdeauna traumatizantă, chiar dacă, uneori, ei își ascund disperarea. Ei lasă în urmă tot ce le este familiar, casa, orașul, țara, oamenii dragi cu care interacționau zilnic și pleacă spre necunoscut.”, scrie jurnalista Adina Mutar, de la Newsweek România.

CITEȘTE MAI DEPARTE AICI

Strigăt de ajutor! „Hy, do you speak English? Can you help me”

Sunt cuvintele unei refugiate din Ucraina care a venit la voluntarii AMVVD în clipa când au ajuns cu ajutoare la un centru amenajat pentru cei care au fugit din calea războiului cu animăluțul de companie (o pisicuță speriată mai rău decât stăpâna). 
Sucursalele AMVVD din apropierea vămilor Siret, Stânca-Costești, Rădăuți-Prut, Sculeni și Albița și-au unit forțele pentru a da o mână de ajutor refugiaților din Ucraina. 
S-au format echipe de lucru pentru zi și noapte. Se lucrează aproape continuu. Primire de ajutoare, descărcat, sortat, dus acolo unde este nevoie. Se lucrează organizat împreună cu autoritățile. 
Sunt voluntari mărinimoși și vor să fie de folos pentru oamenii care au fugit de bombardamente, de moarte poate. Au răspuns prezent la orice cerere, chiar și la donarea de sânge.
Au adunat și încă adună, transportă alimente și lucruri de igenă corporală la centre special amenajate. Împart ceai cald și alte produse ambalate în vămi. Conduc refugiații la mașinile organizate pentru transportul ucrainienilor în diverse locuri, în funcție de situație. 
Au ales să ajute... Ajută refugiați, ajută autorități, ei doar ajută pentru că știu foarte bine ce înseamnă războiul. Mulți dintre ai au fost în misiuni externe, în zone de război. Știu ce înseamnă a fi eficient și ordonat. A face ce trebuie, cum trebuie. 
La AMVVD Botoșani, la ora 02.00 sună telefonul... se cere ajutor la un CENTRU DE PRIMIRE REFUGIAȚI UCRAINA. Au nevoie de diverse produse: pături, căciulițe pentru copii, șosete, medicamente pentru răceală, lapte praf, pamperși, lenjerii de pat, servețele umede, dezinfectant, șampon și gel de duș, fructe și dulciuri (unele fără gluten), chiar și conserve... Marea majoritate a produselor le au în depozit. Tocmai ce apucaseră să le descarce și să le sorteze câțiva voluntari AMVVD împreună cu coordonatorul grupului de sprijin format de câteva zile, de când cu războiul din Ucraina. 
Voluntarii încep să încarce ajutoarele într-o remorca care au găsit-o cu greu și pornesc către locația dată de autorități. 
Era noapte, ger și începuse o ușoară lapoviță. Centrul pentru refugiați dintr-o comună din Botoșani, care în urmă cu câteva ore era aproape gol, s-a umplut cu oameni speriați, înfrigurați din vama Siret. Voluntarii de la AMVVD descarcă ajutoarele și stau puțin să-și tragă sufletul. Se apropie de ei o femeie care dorește să discute cu cineva în engleză... „Hy, do you speak English? Can you help me” ... Vrea să ajungă în Germania cât se poate de repede. Are cu ea o pisicuță speriată și se teme să nu pățească ceva. Roagă să fie ajutată. Spune că are pașaport biometric și bani. Este în regulă cu tot. Vicepreședintele AMVVD Botoșani, Sorin Ioan Ciobanu, încearcă s-o liniștească și îi promite că, dimineață face tot posibilul să îi găsească o variantă pentru a merge în Germania. Mulțumește și pleacă liniștită. Și, da, dis-de-dimineață caută s-o ajute. A fost norocoasă și împreună cu autoritățile s-a găsit soluția de a ajunge în Germania. Asta-i doar o mică parte dintr-o zi a echipei sucursalei AMVVD BOTOȘANI.
La AMVVD Iași s-a cerut ajutor pentru donare de sânge. Președintele sucursalei Cătălin Dobrea a făcut apel la membrii și s-au dus către Centrul de Tranfuzii Iași. Bonurile primite vor fi donate și valorificate pentru a oferi un ajutor refugiaților din Ucraina. 
LA AMVVD Neamț se colectează diverse ajutoare pentru a putea trimite acolo unde este nevoie. Președintele sucursalei Mihai Sumănaru caută soluții pentru transportul mărfii și asigurarea pe viitor a unei „carosate” deorece vremea a început să fie dificilă și ninsoarea ne cam pune „mici probleme”. 
La AMVVD Vrancea, se face apel pentru a putea ajuta sucursalele din apropierea vămilor. Președintele sucursalei Marius Barbu încearcă să asigure bani pentru combustibilul folosit la transportul ajutoarelor către Centrele de refugiați. 
La AMVVD Bacău, președintele sucursalei Raul Simion s-a îndreptat către vama Siret să vadă cum poate ajuta. După câteva ore de muncă, stând de vorbă cu personalul altei organizații stabilește să ducă ajutoare la Centrele din Cernăuți, a doua zi. Veteran al TO știe cum să procedeze și oferă suguranță celor de la organizația MGM cu care va duce ajutoarele.  
LA AMVVD Vaslui, conducerea sucursalei a hotărât să mergă cu ajutoare și să ofere un ceai cald refugiaților din vama Albița. Au stat și au împărțit alimente și ceai, i-au îndrumat pe cei ce au reușit să scape de războiul crud.  
S-au mobilizat toate sucursalele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități. Veteranii și militarii înțeleg mai bine decât oricine ce înseamnă războiul și traumele cauzate de cei ce nu mai vor pace pe acest pământ. Pentru membrii AMVVD, și în special cei care au fost în zone de conflict, este o  misune care trebuie dusă la îndeplinire cu ajutorul autorităților, a populației, a tuturor celor care vor să se implice.