Monthly Archives: ianuarie 2022

15 posts

Prima ședință a Consiliului Director al AMVVD din 2022

Cu un cvorum întrunit de 14 membri din 15, ieri a avut loc la sediul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din strada Gara Filaret nr. 2, sector 4, prima ședință a Consiliului Director al Asociației din anul 2022.

Pe parcursul a mai bine de șase ore au fost analizate, dezbătute și aprobate subiecte de interes major pentru activitatea asociației pe termen scurt, astfel:

  • pregătirea Adunării Generale pe anul 2022 a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sfântul Mare Mucenic – Dimitrie Izvorâtorulde Mir”, ce se va desfășura în localitatea Târgoviște, prin întocmirea documentelor organizatorice, stabilirea și analizarea documentelor ce vor fi în mapele de prezentare/participare, transmiterea invitațiilor de participare autoritățile publice centrale și locale;
  • au fost prezentate și analizate propunerile de modificare și completare a Statutului Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sfântul Mare Mucenic – Dimitrie Izvorâtorulde Mir”, aprobate de către Consiliul Director urmând a fi supuse validării în cadrul Adunării Generale a Asociației din luna februarie;
  • a fost actualizat și postat pe site-ul asociației formularul 230 privind impozitul pe venit pe anul 2021 și pus astfel la dispoziția celor ce doresc să sprijine asociația;
  • au fost prezentate și analizate propunerile de modificare și completare a Regulamentului de Ordine Interioară aparținând Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, aprobate de către Consiliul Director urmând a fi supuse validării în cadrul Adunării Generale a Asociației;
  • a fost analizată și aprobată propunerea de numire a domnului Valentin OINĂCARU în comisia de cenzori a asociației.

AMVVD sucursala Oradea a participat la deschiderea anului de instructie la Centrul 54 Comunicații și Tehnologia Informației

AMVVD sucursala Oradea a participat la deschiderea anului de instrucție la sediul Centrului 54 Comunicații și Tehnologia Informției, prin președintele sucursalei, domnul Daniel Constantin Tănase.

Deschidere an de instrucție la Oradea

După intonarea Imnului de Stat al României, într-o atmosferă de ceremonie militară, a fost acordată binecuvântarea militarilor de către preotul militar de garnizoană, Mircea Ioniță.

În semn de apreciere pentru activitățile depuse de militarii Invictus, participanți la Stafeta Veteranilor 2021, editia a VIII-a, au fost înmânate certificate de apreciere și decorații din partea Statului Major al Apărării precum și din partea Casei Regale.

Comandantul Centrului 54, domnul lt.col.Gabriel Simion, veteran al teatrelor de operații, a primit din partea Invictus România, simbolul sacrificiului ostașilor căzuți la datorie, Macul Roșu.

La eveniment au participat din partea Invictus România doamna Mihaela Georgeta Toderici, AMVVD Oradea, Daniel Constantin Tănase, Cultul Eroilor, lt.col(r)Dan Poinar, foști comandanți ai Centrului C54, col.(r) Ioan Morar, col.(r)Trip Calin, istoricul, Lt.col.(r)Ioan Mosincat, iar din partea Primăriei Oradea, doamna viceprimar, Arina Moș.

LA MULȚI ANI SĂNĂTOȘI, veterane Ionică Juvale!

Nea Ionică Juravle din Todireni a intrat astăzi în rândul centenarilor! Astfel, locotenentul-colonel în rezervă Ioan Sorin Ciobanu, vicepreședintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Botoșani împreună cu Petru Toma, primarul comunei Todireni, și cu președintele Consiliului Județean, doamna Doina Federovici au ținut să fie alături de veteran la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani oferindu-i mici simboluri ale prețuirii pe care i-o purtăm.

Nea Ionică este unul dintre botoșănenii de la care avem ce învăța. Este întruchiparea devotamentului, a iubirii față de țară și a puterii de sacrificiu. Este omul care a îndurat războiul, pentru ca noi să fim astăzi un popor întreg și unit. Este unul dintre botoșănenii care nu au căutat scuze și nu au dat înapoi atunci când România a avut mai mare nevoie de ei – în cel de Al Doilea Război Mondial.

Îi mulțumim pentru că ne-a primit și ne-a împărtășit din memoriile dumnealui și îi urăm multă sănătate. Mulțumim nea Ionică și pentru cuvintele frumoase rostite pentru noi, pentru că exiști.

„Mulțumesc domnului locotenent-colonel în rezervă Ioan Sorin Ciobanu, vicepreședintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Botoșani dar și celorlalți veterani botoșăneni din teatrele de operații membri ai asociației, pentru mesajele înscrise pe drapelul pe care cu mândrie astăzi l-a primit nea Ionică din partea lor și l-a purtat pe umeri”, a declarat la sfârșit de activitate președintele Consiliului Județean.

AMVVD NEAMȚ în doliu. S-a dus la oastea Domnului preotul militar ICONOM STAVROFOR

În această noapte 5/6 ianuarie 2022, a trecut la Domnul, Preot Iconom Stavrofor, CRISTIAN -ROBERT PARASCHIV, preot militar al garnizoanei Piatra Neamț și membru de seamă al sucursalei AMVVD NEAMȚ.

Un militar, un om, un membru care mereu a dat o mână de ajutor la activitățile sucursalei și a promovat cum a știut mai bine activitatea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtoruul de Mir”.

S-a născut în municipiul Piatra Neamț, în ziua de Crăciun a anului 1971 (25.12.1971), era căsătorit și avea trei copii. A fost ofițer la UM Parașutiști din Bacău, la UM 01804, 01027 și Batalionul 634 Infanterie din Piatra Neamț.

A fost preot militar al garnizoanei din anul 2002. În anul 2004, în ziua de 8 septembrie, cu prilejul sfințirii capelei militare din incinta unității, a primit distincția de Iconom Stavrofor, iar pe linie de asistență religioasă deține titlul de „Specialist de clasă, Clasa I”.

Ca preot militar, a participat la activități de pregătire și instruire a militarilor. A dovedit o mare capacitate organizatorică, muncă în echipă, abilități de comunicare, capacitate de ascultare a confesiunilor, de a îndruma, motiva și insufla încredere enoriașilor.

A fost pasionat de pictură în ulei, decorațiuni interioare, activități de întrajutorare în parohie și alături de AMVVD de câte ori s-a putut, cu ce a avut. Vestea a venit ca un trăznet peste membrii sucursalei AMVVD Neamț care, cu sufletele zdrobite de durere, regretă că nu au putut să-i multumescă îndeajuns pentru ajutorul acordat.

AMVVD și sucursala AMVVD NEAMȚ transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și enoriașilor pe care i-a păstorit.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ȘI SĂ-L AIBĂ ÎN PAZA SA!

Comunicat nr.3 -referitor la direcționarea a 3,5% din impozitul pe venit către AMVVD

Sistemul 3,5% permite contribuabililor, persoane fizice, să direcţioneze 3,5% din impozitul lor pe venit către o organizaţie neguvernamentală. Este un sistem prin care cetăţenii au posibilitatea să decidă în mod direct ce se întâmplă cu impozitele lor.

Direcționând o parte din impozitul pe care îl plătiți oricum statului român către AMVVD, ne sprijiniți, fără a umbla la bugetul propriu, în realizarea obiectivelor propuse.

Partea cu datele AMVVD-ului a fost deja completată pe modelul de cerere propus în pagina dedicată, ca să vă fie cât mai ușor. Dumneavoastră mai aveți de completat doar partea de sus, ce ține de datele personale. Nu este neapărat necesar să completați suma pentru susținerea entității nonprofit. Organul fiscal va calcula și va vira suma admisă, conform legii. Deci, câmpul suma rămâne liber.

Mai departe, aveți următoarele opțiuni:

1. Aduceţi declarația personal, sau o trimiteți scanată la Asociația AMVVD și o ducem noi la Administratia Locală a Finanțelor Publice, până la data de 15 Martie.

2. Puteți să depuneţi un exemplar la organul fiscal de care aparțineți (Administrația locală a Finanțelor Publice) direct sau prin poștă, până la 15 Martie cu confirmare de primire.

3. Pentru cadrele militare care fac parte din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, aceste formulare se depun la organul financiar al unității din care faceți parte urmând ca acesta să facă plata către asociație.

Mai.multe detalii privind completarea formularului 230 găsiți în pagina dedicată:

Direcționează 3,5% pentru AMVVD

În semifinala de la Eurovision Romania 2022 participă și un membru AMVVD

După cum se știe, statutul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) permite să avem lângă noi, atât militari veterani, militari activi, în retragere sau rezervă cât și persoane din societatea civililă, membri simpatizanți. Deci, suntem o asociație care, prin statut, avem în componență de la veterani la artiști, jurnaliști, doctori chiar și profesori.

Astfel, AMVVD se mândrește cu un număr foarte mare de membrii. Un membru de onoare care ne este și ambasador a ajuns în semifinala Eurovision România 2022, asa cum scrie și publicația diaspora.ro.

Young Veterans Fest – Dan Helciug în concert la Centrul de Recuperare și Refacere al AMVVD, de la Mănăstirea Dealu, în data de 25 septenbrie 2021

„Trăiești viața așa cum îți dorești și înveți din fiecare lecție. Asta am făcut eu de câțiva ani buni. Am intrat în Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” și, de atunci, le sunt ambasador. M-am atașat de ei și îi iubesc pentru că stiu ce înseamnă armata. Am în neam mulți militari, iar sora și cumnatul meu sunt veterani în Armata Americană. Alături de ei, de multe ori îndrăznești mai mult sau mai puțin, dar de fiecare dată îți dorești să fii un om împlinit. Te regăsești în alte povești de viață și-ai spune uneori că sufletul tău se potrivește perfect cu sufletele acestor oameni”, spunea Dan Helciug pentru diaspora.ro, anul trecut după spectacolul AMVVD de Ziua Drapelului.
Pentru a citi mai departe articolul apasa AICI

Comunicat nr.2: punctul de vedere al AMVVD privind impozitul pe locuință și teren

Având în vedere începutul de an și implicit sosirea la adresele personale a ” Deciziei de impunere pentru anul 2022”, fără scutirea de la plata impozitului pe locuință și teren, facem următoarele precizări pentru membrii Asociației:

-reglementarea prin care se acorda titlul de veteran, în baza căruia se efectua scutirea de la plata impozitului (OUG 82/2006), a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii 168/2020;

– prin Ordonanța nr.8 din 30.08.2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, s-a reușit modificarea acestei legi în sensul acordării unei scutiri pentru veteranii din teatrele de operații având ca și bază de acordare a titlului, criteriile din Legea 168/2020;

Drept urmare, neacordarea scutirii de la plata impozitului începând cu 01.01.2022, în baza vechii cereri este normală, baza legală fiind abrogată.

Astfel, avand în vedere cele expuse mai sus, recomandăm membrilor asociației transmiterea către organele fiscale din zona unde aveți domiciliul a unei noi cereri de scutire, avand ca și bază legală noile reglementări.

Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, vă punem la dispoziție un model de cerere orientativ, care va trebui trimisă serviciului/biroului de impozite și taxe locale din localitatea de domiciliu. Cererea poate fi vizualizată, accesată și descărcată pe ”Grupul Veteranilor din Teatrele de Operații AMVVD și al susținătorilor” din rețeaua socială Facebook, secțiunea ”Fișiere”