Yearly Archives: 2021

106 posts

DAR DIN DAR SE FACE RAI!

Zilele trecute presa bucureșteană vuia despre un incendiu puternic în sectorul 5 din București, la un bloc în reabilitare termică: „Un bloc de 10 etaje din Calea Rahovei 325 (în apropiere de Piața Rahovei) aflat în curs de reabilitare termică, a fost cuprins pe două laturi de foc. Circulația a fost restricționată și s-a intervenit cu 20 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 5 SMURD, 2 maşini descarcerare pentru a putea potoli ravagiile făcute. 38 de locatari au fost evacuaţi, între care o fetiță de 10 ani, au fost expuşi la fum şi au primit îngrijirile medicilor.  De asemenea, au ajuns la spital doi pompieri care s-au intoxicat cu fum iar un politist local a suferit o tăiatură la un braț şi a primit îngrijiri la faţa locului, dar nu a necesitat transport la spital. ”

24 de apartamente afectate

Au fost 24 de apartamente afectate și oamenii trebuie să aibă puterea de a începe să scoată din casă „munca de-o viață” distrusă de foc, fum sau apă. O perioadă, sunt obligați să trăiască departe de lucrurile dragi, sunt obligați să arunce la gunoi ceea ce cu greu au realizat.

Printre acești locatari care au suferit în acea cumplită zi se află și membrul AMVVD, colegul nostru plt.adj.pr. (r) Burtea Răzvan. Era plecat cu familia în concediul de odihnă și, la aflarea veștii a revenit acasă de urgență, fiind și președinte al asociației de locatari.

Numai el știe ce a fost în sufletul lui, ce a trăit în acele momente.

De mult timp, de pe vremea când a fost în misiune în Kosovo, n-a mai simțit asemenea neputință.

Acolo, în teatrul de operații, lupta cu inamicul și orice victorie îi asigura puterea de a merge mai departe. Aici, colegii lui au luptat și, deși au avut „victoria” de a înfrânge focul și de a nu avea nicio victimă omenească, s-a simțit  neputincios în fața inamicului ce i-a distrus sufletește, suferind mari pierderi materiale.

„Vedeți, eu v-am spus că există Dumnezeu!”

A venit la fața locului și o delegație de la Primăria Sectorului 5. Președintele asociației de locatari Burtea Răzvan a condus delegația pentru a vizita câteva apartamente afectate și pentru a discuta posibilitățile refacerii. După câteva vizite la vecini a ajuns și la casa lui. Din toată munca militarului, din confortul de acasă, nu i-a mai rămas intactă decât o icoană a Maicii Domnului cu cele șapte cuțite adusă de la o Mănăstire din Serbia. Deși icoana sfințită s-a aflat pe geamul cuprins de flăcări, acolo unde a ars cel mai rău, n-a luat foc. Acest lucru l-a făcut pe edilul sectorului 5 să-i spună: „Vedeți, eu v-am spus că există Dumnezeu!”

Astfel, cu Dumnezeu înainte, convins că reușit să mai treacă încă o dată iadul, veteranul s-a apucat de muncă. Împreună cu o echipă formată din locatari scot din apartamentele pline de funingine obiectele arse, distruse.

Pe căldura de afară suporți cu greu mirosul de fum și plastic, dar nu mai contează decât să reușească împreună cu echipa să ajute locatarii.

Astfel, și noi asociația vrem să dăm o mână de ajutor și, împreună cu voi, să fim voluntari pentru semenii noștri.

Poate nu avem timp, poate nu suntem în stare să muncim fizic, poate suntem la zeci, sute de kilometrii distanță și nu avem cum să ajungem lângă ei, dar sigur putem să-i ajutăm cu un bănuț pentru a-și putea procura obiecte indispensabile în fiecare gospodărie.

Am devenit membri ai AMVVD vrând să „luptăm” pe frontul de acasă ajutându-ne semenii, ajutându-ne neamul, oferindu-le „o rază de soare” în întunericul vieții cotidiene, un zâmbet, o alinare.

Alături de comunitate am reușit până acum să realizăm acest lucru.

Acum spunem, așa cum ne-am obișnuit: „împreună suntem mai puternici” și pentru asta fiecare dintre noi, fie că este membru sau nu, în zile de mare sărbătoare, pentru a le oferi acelor locatari un mic ajutor, poate dona o sumă cât de mică în contul RO69BACX0000001901764003!

Vă așteptăm alături de noi, așa cum ne-ati învățat, să mai spunem în aceste zile DAR DIN DAR SE FACE RAI!