Monthly Archives: mai 2020

12 posts

A.M.V.V.D continuă să aline bătrânețea bunicilor

     Din păcate, s-a constatat că soarta continuă să nu le fie una potrivnică bătrânilor noștri aflați în centre sociale, afectate în această perioadă, și la nivelul posibilităților de resurse materiale, dar mai ales,  în cazul celor umane. Coronavirusul este un inamic care luptă împotriva sănătății bunicilor noștri, îndeosebi, iar noi trebuie să încercăm să le fim scut în lupta cu acest nemilos virus.

     Acum doar două zile, Părintele Gheorghe Loghinoaie iniția un strigăt de ajutor. Nu pentru el, ci pentru sufletele fără de speranță, aflate în Centrul Social Creștin Bogdănești, de pe lângă Mănăstirea Bogdănești.

       La rândul ei, sucursala Suceava a A.M.V.V.D a lansat o inițiativă de strângere de fonduri, precum și de alimente și materiale consumabile pentru igienă, necesare celor aflați în neputință.

        Cu încredere că oamenii primesc ajutor tot de la oameni, astăzi, 8 mai, lista de necesare înaintată de Părintele Loghinoaie a fost rapid completată, astfel că, s-au transportat către centrul social  alimente, soluții dezinfectante, produse de igienă și, poate cele mai importante pentru viață, produse farmaceutice.

     Dorim să mulțumim tuturor celor care s-au implicat în concretizarea acestui act generos, care a reușit să ofere speranță, încredere si bucurie celor năpăstuiți de soartă.

    Singuri nici noi nu putem, dar împreună vom reuși!

Pios omagiu !

Sublocotenentul (p.m.) Adrian Vizireanu

16 ianuarie 1980 – 07 mai 2016

Sublocotenentul (p.m.) Iulian Dumitrescu

19 octombrie 1983 – 07 mai 2016

Cei doi militari şi-au pierdut viaţa în urma unui incident care a avut loc în apropiere de localitatea Kandahar, din Afganistan, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.

Adrian Vizireanu și Iulian Dumitrescu au fost decorați de către Președintele României cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război și înaintați în gradul de sublocotenent post-mortem.

În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem, pe data de 23.05.2016, sublocotenentului (p.m.) Adrian Ion Vizireanu și sublocotenentului (p.m.) Iulian Dumitrescu li s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Buzău, jud. Buzău, iar prin H.C.L nr. 68 din 28.03.2017, câte o stradă din municipiu le poartă numele.
 
     Pentru ceea ce au fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf.Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci: EROII NU MOR NICIODATĂ!

Cinste și onoare memoriei lor!

Luptând pentru viață

     Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ” Sf.Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” continuă să arate iubire pentru semeni și demonstrează că nu își va lăsa niciun camarad în urmă, indiferent de culoarea uniformei pe care o poartă.

    Când am aflat de nevoia colegei noastre din M.A.I, prea tânăra Ramona Elena Țoapă, nu am rămas indiferenți, astfel că la nivelul celor 27 de sucursale s-a demarat o amplă acțiune pentru a-i fi alături în lupta pentru viață.

     Ținând seama de îndemnul „donează și salvează”, am ales astăzi să fim și noi una dintre șansele oferite pentru viața Ramonei, prezentându-ne, la primele ore ale dimineții, la Centrul de Transfuzii Sangvine al Ministerului Apărării Naționale.  Astăzi am făcut-o în București, mâine o vom face și în alte orașe.

   Vă reamintim că Ramona a primit vestea cumplită a unei boli pe care s-o poarte cu greutate pe umeri și cu care să lupte chiar în preajma Sfintelor Paști. Ramona a fost diagnosticată cu leucemie acută.

     Noi nu o lăsăm să lupte singură. Alătură-te și tu! Mergi în centrele de transfuzii și donează!

      Ramona, suntem cu tine!

Pios omagiu sublocotenentului (pm) Constantin-Laurenţiu Lixandru

14 martie 1981 – 5 mai 2011

    Sublocotenentul (pm) Constantin-Laurențiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, a căzut la datorie în provincia Zabul, Afganistan. În timpul desfășurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, a fost rănit grav, fiind evacuat de urgență la Spitalul Militar din baza Lagman, pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieții sale,  a decedat.

     Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Constantin-Laurențiu Lixandru, care și-a sacrificat viața sub culorile Drapelului național, săvârșind acte de devotament excepțional, în timpul executării misiunii în teatrul de operații din Afganistan. De asemenea, ministrul Apărării Naționale a înaintat Președintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem a caporalului Constantin-Laurențiu Lixandru cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Cavaler”, pentru militari, cu însemn de război.

     În semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Lixandru Constantin-Laurențiu, s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al orașului Rovinari, județul Gorj, pe data de 14.05.2011 și conform H.C.L. nr. 57 din 30.05.2015, o stradă din același oraș, îi poartă numele.

Pentru ceea ce a fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf.Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci: EROII NU MOR NICIODATĂ!

Cinste și onoare memoriei lui!

Eforturi continue pentru #CRRV

  Eforturi continue pentru #CRRV

    Toți ne dorim să vedem cât mai curând Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani funcțional, pentru a oferi serviciile medicale atât de necesare militarilor veterani ai teatrelor de operații, care au fost afectați de perioada petrecută departe de casă. Unii poartă sechelele pe trup, alții le poartă în suflet. Dar, indiferent de acestea, Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani de la Mănăstirea Dealu ar fi soluția pentru tratarea lor.

     Am observat că, deși problema militarilor români ar fi trebuit să fie în vizorul ministerului de care sunt reprezentați, noi suntem aceia care încercăm, prin toate resursele de care dispunem, să preluăm această responsabilitate și să le asigurăm cât mai curând asistența medicală necesară.

    Fiecare etapă a lucrărilor efectuate în cadrul Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani v-am adus-o la cunoștință. Așa cum am făcut-o și în cazul fiecărui ajutor primit. De data aceasta este vorba despre o donație generoasă obținută de președintele sucursalei Botoșani a A.M.V.V.D, Sorin Ioan Ciobanu.

   Pentru toată implicarea și încrederea acordată, mulțumim mereu celor care cred și investesc în visul nostru, în crearea primului și singurului Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani.

    Împreună susținem veteranii!