Daily Archives: 9 ianuarie 2019

1 post

Vizită la Garnizoana Râmnicu Sărat împreună cu președintele SUCURSALEI VRANCEA

Miercuri, 9 ianuarie, delegația Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, formată din: Marius Apostol – președinte, Dan Cosma – prim-vicepreședinte, Cristina Mathias – vicepreședinte, Nelu Maican – vicepreședinte, Mihaela Dumitru – secretar general și Marius Barbu – președinte sucursala Vrancea, a făcut o vizită la Garnizoana Râmnicu Sărat.

Au fost întâmpinați de către comandantul garnizoanei, locotenent colonel Enache Gheorghiță care a condus delegația spre locul de întâlnire cu membrii și simpatizanții AMVVD.

În cadrul întâlnirii, domnul Apostol Marius – președintele asociației, și domnul Cosma Dan prim-vicepreședintele asociației au făcut o descriere succintă a echipei AMVVD și a scopului organizației și a activităților pe care le desfășoară, a realizărilor din anul 2018 precum și a inițiativei de promovare a unei noi legi a veteranilor care va aduce recunoașterea meritelor acestora , dar și a greutăților pe care le-a întâmpinat pe parcursul celor 5 ani de la înființare și până acum.

Aprofundând discuția alături de militarii prezenți la activitate, s-a reușit punctarea parțială a realizărilor asociației, dar și modul în care conducerea asociației a acționat în anumite împrejurări în sprijinul acestora.

De asemenea, militarilor garnizoanei li s-a prezentat activitățile și lucrările executate cu forțe proprii la Centrul de Recuperare și Refacere de la Mănăstirea Dealu, Târgoviște, principalul proiect al organizației, proiect ce vizează asigurarea recuperării fizice și psihice a militarilor răniți în Teatrele de Operații, cât și a celorlalți veterani, împreună cu familiile acestora,  primul proiect de acest gen din țara noastră.

S-a accentuat atât faptul că AMVVD are nevoie de ajutor pentru finalizarea centrului, un prim pas ar fi completarea formularului 230 privind redirecționarea de 2% din impozitul pe venit de către veterani și simpatizanți pentru deschiderea Centrului, astfel veteranii vor beneficia de laboratoare medicale, camere de odihnă, dar mai ales de tratament nediscriminatoriu și respect.

În urma vizitei, echipa AMVVD, a rămas plăcut surprinsă de atenția deosebită arătată de auditoriu și consideră că orice astfel de întâlnire este o oportunitate de a se informa reciproc referitor la activitățile întreprinse, de a socializa cu scopul de a evolua.