Ceremonii militare similare, precum şi manifestări evocatoare – expoziţii tematice, gale de filme şi alte activităţi cu specific militar vor fi organizate pe 9 şi 10 mai în marile garnizoane din ţară, cu prilejul Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în Al Doilea Război Mondial, Zilei Europei (9 mai) şi Zilei Independenţei Naţionale a României (care se sărbătorește pe 10 mai, din acest an), informează Ministerul Apărării Naţionale.
Ziua Europei şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 – sunt motivele de sărbătoare pentru poporul român, în ziua de 9 mai.
Ziua de 9 mai 1945 este ziua în care Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european.
Un alt eveniment este ZIUA EUROPEI – „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice…. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie”.
Iar începând cu anul acesta, Ziua Independenței de Stat se sărbătorește pe 10 mai.
Din istorie știm că, proclamarea independentei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranitatii otomane. În acea zi memorabilă, Mihail Kogâlniceanu, declara în Parlamentul țării: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Independența astfel proclamată trebuia consfințită și apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti și recunoscută apoi de puterile europene.
Astfel, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități a primit numeroase invitații atât în București, cât și în sucursalele din țară pentru sărbătorirea zilei de 9 mai.
BUCUREȘTI
AMVVD alături de reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale au participat la o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane, jerbe și buchete de flori la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, cu prilejul aniversării Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene (9 mai).
ALBA
Astăzi reprezentanți ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități sucursala Alba au participat alături de reprezentanții autorităților publice locale și județene ,comandanți ai unităților M.Ap.N. și M.A.I. din garnizoană, structurilor asociative ,partide politice și cetățeni ai municipiului Alba Iulia la activitățile desfășurate în Cimitirul Eroilor cu prilejul zilelor de 9 și 10 Mai , zile cu o triplă semnificație – Ziua Europei și Ziua Victoriei -pe data de 9 mai și Ziua Independenței de Stat a României – pentru data de 10 Mai.
După intonarea Imnului Național, părintele protopop Teofil SLEVAȘ și preotul militar al garnizoanei Constantin BRATU au oficiat serviciul religios.
Despre semnificația evenimentelor sărbătorite astăzi a vorbit istoricul Liviu ZGARCIU de la Muzeul Național al Unirii. A urmat ceremonialul depunerii de jerbe și coroane de flori. Reprezentanții A.M.V.V.D. Alba au depus la Monumentul Eroilor o coroană de flori în semn de recunoștință și profund omagiu. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea pe acordurile muzicii interpretate de fanfara Centrului cultural „Augustin Bena” a gărzii de onoare formată din elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”.
BACĂU
Cu ocazia atât a Zilei Europei şi Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, dar și pentru ziua de mâine, zi în care se sărbătorește Zilei Independenţei Naţionale a României, AMVVD Bacău a fost invitată, alături de reprezentanți ai unităților militare și din Consiliul Județean să participe la manifestările din Garnizoana Bacău și la Simpozionul „Semnificaţiile zilei de 9 Mai pentru români”, de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”.
BISTRIȚA
Sucursala AMVVD Bistrița, la invitația Comenduirii Garnizoanei, a participat la ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia zilelor de 9 – 10 Mai.
Militarii din cadrul unităților Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan” dislocate în garnizoanele Bistrița și Arad alături de reprezentanți ai instituțiilor publice locale, cadre militare în rezervă și retragere, au participat la ceremonia militară și religioasă dedicată sărbătoririi Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial (9 Mai), Zilei Europei și Zilei Independenței României (care se sărbătorește, în acest an pe data de 10 Mai).
În cadrul ceremoniilor s-a prezentat semnificațiile zilei de 9 mai, evocându-se contextul istoric al acestei zile și amintind despre jertfa de sânge adusă de către militarii români căzuți la datorie de-a lungul istoriei pentru apărarea țării și valorilor naționale.
MEHEDINȚI
Astăzi, 9 mai 2022, în comuna Prunișor, județul Mehedinți, a fost comemorat slt. (pm) Ion Lucian Leuștean, camaradul nostru, care a plătit cu viața, în teatrul de operații Afganistan.
Acesta, a primit titlul de „Cetățean de onoare al localității Prunișor”, la inițiativa domnului primar Emil Vâlcu. La această activitate au fost alături de familie și colegi , domnul prefect Alin Isuf, vicepreședintele CJ, doamna Ramona Cupă și viceprimarul municipiului Dr.Tr.Severin, domnul Cristian Mură!
AMVVD Mehedinți a fost reprezentată de președintele Petre Neagu și secretarul Mihai Urtilă.
Eroii nu mor niciodată!
Amintim că AMVVD Mehedinți a mai participat și la activitățile prilejuite de zilele 9 – 10 Mai – zile cu triplă semnificație, Ziua Europei, Ziua Victoriei (9 mai) și Ziua Independentei(10 mai), de la Severin.
MUREȘ
Sucursala AMVVD Mureș, la invitația Comenduirii Garnizoanei, a participat la ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia zilelor de 9 10 Mai, Ziua Europei, Ziua Victoriei (9 mai) și Ziua Independentei Naționale a României (10 mai).
ORADEA
Sucursala AMVVD Oradea, la invitația Comenduirii Garnizoanei, a participat la ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia zilelor de 9 – 10 Mai.
TÂRGOVIȘTE
Sucursala AMVVD Târgoviște, la invitația Comenduirii Garnizoanei, a participat la ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia zilei de 9 Mai.
VÂLCEA
Oamenii și-au dorit, dintodeauna, să devină suveranii păcii pe pământ. Și, ca atare, au avut multe inițiative în acest sens. Una dintre ele este proclamarea zilei de 9 Mai ca Ziua Europei, marcând data istorică în care a fost pronunțată Declarația Schuman, în 1950, la Paris.
Pentru România, semnificația zilei de 9 Mai are un caracter deosebit și este legată de anul 1877, fiind ziua în care Mihail Kogalniceanu rostea, în plenul Adunării Deputaților, Declarația de Independență a României, act care consfințea înscrierea definitivă a țării pe harta Europei.
Afirmarea neatânării României avea să fie împlinită, în lunile viitoare de armată, pe câmpurile de bătălie de la Plevna, Rahova, Grivița sau Smârdan.
Astfel, această zi, avea să fie proclamată Ziua de Independență a României. Acum, la 145 de ani de la glorioasa înfăptuire, rămânem, încă, datori în a demonstra propriei noastre conștiințe, că suntem pregătiți să reziliem contractul cu nevoia de a distruge și ucide și să ne desăvârșim spiritual, întru armonie și înțelegere.