AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

1 octombrie. Ziua în care, în urmă cu opt ani, doi ,,șoimi” și-au frânt aripile în Afganistan

DISTRIBUIE

Se întâmpla în anul 2010. Batalionul 812 Infanterie ,,Șoimii Carpaților” participa, ca și în aceste momente, la o misiune în teatrul de operații din Afganistan. Era prima dimineață din luna octombrie, o zi de vineri, când unul dintre militarii bistrițeni îi spune mamei sale, pe Facebook, că a băut o cafea și urmează să pleacă în patrulare. Câteva ore mai târziu, familia militarului Filip din Bistrița află de la superiorii acestuia cumplita veste: departe de țară, pe drumurile de piatră ale statului afgan, Cristian-Petru și-a pierdut viața. În același timp, la ușa familiei Sfechiș din localitatea Șintereag sosesc alți militari nevoiți să dea aceeași teribilă veste: Marius-Florin a trecut în neființă și va ajunge acasă acoperit de drapelul național. În scurt timp, vestea că doi militari bistrițeni au căzut la datorie în Afganistan, lovește ca un trăznet întreaga comunitate bistrițeană.

Cei doi militari, Cristian-Petru Filip (26 ani) și Marius-Florin Sfechiș (25 ani) au căzut la datorie în jurul orei 10,30 (ora României), în provincia Zabul, la 40 kilometri nord-est de Qalat, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului HUMVEE în care se aflau. Avansați post-mortem la gradul de sublocotenent și decorați cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari cu însemn de război, cei doi militari, declarați cetățeni de onoare ai localităților de domiciliu își dorm somnul în Cimitirul Militar din Bistrița, respective în cimitirul din Șintereag. Un al treilea militar bistrițean, Vasile Zbânca, rănit în urma atacului a fost evacuat cu un elicopter la spitalul militar din Baza Lagman și, după câteva luni, într-un spital militar din Germania, s-a întors acasă și a reluat activitatea de la serviciu.

Au trecut opt ani de la tragedia care a pustiit inimile celor două familii și a întristat o țară întreagă. Vălul uitării a început încet-încet să se aștearnă în memoria colectivă întărind parcă versurile din poezia lui George Coșbuc ,,Moartea lui Fulger” gravate pe crucea mormântului eroului Cristian-Petru Filip: ,,Ce urmă lasă şoimii-n zbor?/Ce urmă, peştii-n apa lor?/ Din codru rupi o rămurea,/Ce-i pasă codrului de ea!/Ce-i pasă unei lumi întregi/De moartea mea!”.

Dar militarii nu-și uită niciodată camarazii iar Armata nu-și uită niciodată eroii. În anii care au urmat tragediei, în curtea Batalionului 812 Infanterie ,,Șoimii Carpaților”, la Bistrița, a fost ridicat un mic monument care cinstește memoria celor doi eroi, dar și a căpitanului Cătălin Țifrea căzut la datorie în teatru de operații din Angola (1998). În Baza Militară din Kandahar, Armata României a construit un monument pe care sunt scrise numele eroilor români căzuți la datorie în Afganistan și lângă care, se opresc pentru o clipă, toți militarii români  care ajung în misiune. Astăzi, mai mult ca oricând, militarii bistrițeni aflați în teatru de operații afgan, mulți dintre ei prezenți la misiunea din 2010, vor fi încercați de tristețea piederii celor doi camarazi pe care i-au cunoscut și pe care îi păstrează în suflet, ca pe un lucru de mare preț.

Ceremoniale militare au loc de câteva ori pe an la mormintele celor doi eroi bistrițeni care și-au pierdut viața în Afganistan, dar și în curtea Batalionului 812 sau la bisericuța din curtea unității militare. Nimic însă, nu poate stinge durerea familiilor care au pierdut un fiu sau un frate în floarea vârstei și care numără clipele până la întâlnirea cu cei dragi. Este motivul pentru care, în ianuarie 2018, cele două familii au fost vizitate de reprezentanții AMVVD Bistrița ca semn de recunoștință și respect față de sacrificiul suprem al celor doi eroi: slt (pm) Cristian-Petru Filip și slt (pm) Marius-Cristian Sfechiș.

Cinste și onoare memoriei lor!

Sursă foto: MApN, Nicolae Patainea, căp. Florin Jianu

Fotografia postată de Veteranii Armatei României.

Fotografia postată de Veteranii Armatei României.

Fotografia postată de Veteranii Armatei României.

Fotografia postată de Veteranii Armatei României.

Fotografia postată de Veteranii Armatei României.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.