Aceste cuvinte le-am învățat de curând. Sunt folosite în fiecare zi și fiecare noapte în Autogara Filaret, acolo unde împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov și Asociația ANAID ajutăm refugiații ucrainieni. Acţionăm alături de Poliţia şi Jandarmeria Capitalei, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov și asociația ANAID.
În această locație, în care se înregistrează un flux ridicat de refugiați, au fost amplasate corturi pentru acordarea primului ajutor, corturi pentru adăpostirea temporară a persoanelor aflate în tranzit, dar și un cort unde cei care au fugit din calea războilui pot primi ceva de mâncare, un ceai cald sau diverse produse pentru igienă.
Ajutăm cât putem, și ziua, și noaptea.
Împreună cu translatorii, poliția și Jandarmeria ajutăm în preluarea refugiaților și cazarea acestora în centrele stabilite la nivelul municipiului București și al județului Ilfov, în colectarea și transportarea ajutoarelor.
Și acest lucru se întâmplă la nivel național. Toate sucursalele noastre s-au mobilizat și lucrează pentru a șterge, măcar pentru o clipă, lacrima, teama și deznădejdea celor care într-o zi de la sfărșitul lunii februarie s-au trezit față în față cu ororile războiului, cu frica zilei de mâine, cu teama vieții și a viitorului copilului. Printre lacrimi și suspine, printre mâini tremurânde care apucă paharul de ceai cald oferit sau sandwich-ul oferit de voluntari, mulțumirea celor care stau să ajute este când vad un zâmbet și binecunoscutul cuvânt „Спасибі” - multumesc.
Mâine așteptăm transportul de ajutoare de la sucursala AMVVD Neamț. Nu-i mult, dar nici putin!
Putem merge mai departe încă o zi. Avem deja cereri la Dorohoi, Dersca și să vedem dacă ne mai solicită cineva. Am încheiat încă o zi cu bine… Noaptea nu știm dacă ne mai deplasăm, doar dacă vom fi solicitați.
În fiecare an, la 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de […]
Miercuri, 03 iulie 2024, la sediul nostru din București, s-a desfășurat ședința lunară a Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor […]
Sunt curioasa dacă cei care au scris articolul au fost la Filaret sau doar au compus un text în baza pozelor. Suna foarte bine, însă realitatea e alta și cei care sunt acolo pe loc – o știu.
In rest, numai bine!
Da, au/a fost. Au/a stat câteva ore, au/a lăsat la Autogara Filaret echipa de la AMVVD și s-au dus sa vadă ce este și în Gara de Nord, împreună cu alți doi voluntari și cu doi regugiați din Ucraina (doreau să ajungă în Germania). Au/a stat de vorbă cu cei de la Jandarmerie și Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (atât în Autogara Filaret, cât și in Gara de Nord…. ce să vezi, erau acolo). Seara, târziu, după orele 23.00 au/a ajuns acasa și au/a încercat să aștearnă câteva rânduri despre ce au/a văzut.
Sănătate, putere și, numai bine!
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
2 gânduri despre “«Ми, AMVVD, тут, щоб допомогти!» – “Noi, AMVVD, suntem aici să ajutăm!””
Sunt curioasa dacă cei care au scris articolul au fost la Filaret sau doar au compus un text în baza pozelor. Suna foarte bine, însă realitatea e alta și cei care sunt acolo pe loc – o știu.
In rest, numai bine!
Da, au/a fost. Au/a stat câteva ore, au/a lăsat la Autogara Filaret echipa de la AMVVD și s-au dus sa vadă ce este și în Gara de Nord, împreună cu alți doi voluntari și cu doi regugiați din Ucraina (doreau să ajungă în Germania). Au/a stat de vorbă cu cei de la Jandarmerie și Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (atât în Autogara Filaret, cât și in Gara de Nord…. ce să vezi, erau acolo). Seara, târziu, după orele 23.00 au/a ajuns acasa și au/a încercat să aștearnă câteva rânduri despre ce au/a văzut.
Sănătate, putere și, numai bine!