Vizită în garnizoana Râmnicu Vâlcea

Vizită în garnizoana Râmnicu Vâlcea

Așa cum v-am obișnuit, AMVVD continuă vizitele în garnizoanele țării, astăzi aflându-se pe listă Vâlcea. Sucursala AMVVD Vâlcea , fiind o sucursală bine organizată și pusă la punct, unde numeroșii membrii au dorit să se întâlnească cu conducerea centrală a AMVVD.
Vizita a început la Inspectoratul Județean de Jandarmi Gl. de bg. “Ștefan Buterez”, apoi a urmat Inspectoratul General pentru situații de urgență Vâlcea, ultimul pe listă fiind Centrul de instruire pentru geniu, EOD și apărare CBRN ” Panait Donici „.
Au fost prezentate asociatia AMVVD, proiectul de lege al veteranilor,a fost prezentat cum să devii membru AMVVD, cuantumul cotizatiei . De asemenea a fost prezentat Centrul de recuperare, reabilitare și refacere de la Aninoasa, s-au prezentat proiectele si realizările asociatiei pe anul 2018, a fost dezbătută problema legii 288/2018 referitoare la plata ratelor pentru achiziția de creditul ” prima casă ” în loc de compensația pentru chirie, s-au prezentat parteneriatele încheiate de către sucursala AMVVD Vâlcea referitoare la servicii stomatologice și servicii turistice acordate membrilor de către anumite firme din județul Vâlcea , având prețuri reduse cu pana la 30%, față de cele practicate . Discuțiile au fost constructive, întărind convingerea noastră că indiferent de categoria de personal din care fac parte ( militari, jandarmi, pompieri ), toți facem parte din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, astfel toți trebuie sa fim uniți, împreună formând un tot unitar.
Vizitele vor continua și în zilele următoare.
Împreună susținem Veteranii.
Onoare și respect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *