Veterani alături de VeteRun

Veterani alături de VeteRun

Bărbaţi care au răspuns fără ezitare la chemarea ţării, s-au înrolat, au luat arma în mână sacrificându-şi familiile, tinereţea şi în multe cazuri chiar viaţa, au luptat pentru un trai mai bun al copiilor neamului, au prețuit drapelul mai mult decât viața lor, au răspuns prezent la nevoile Patriei, au înteles cât de scump este pământul pe care trăiesc și că datoria este aerul pe care-l respiră. Aceștia sunt veteranii, veteranii de război sau veteranii din teatrele de operațiuni, veteranii care sunt alături, necondiționat, de cetățenii României.

Astfel, Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) a răspuns prezent la apelul Ministerului Apărării Naționale care a dat startul, deocamdată la înscrierile on-line, pentru a doua ediţie a Crosului veteranilor de război „VeteRUN ediția a-II-a”, organizat împreună cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, eveniment care va avea loc duminică, 7 mai, de la ora 10.00.

Evenimentul este organizat în ciclul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război (29 aprilie), Zilei Victoriei (9 mai) și Centenarului Primului Război Mondial.

În ultimii trei ani, Ministerul Apărării Naţionale a derulat o campanie de informare pentru a readuce în atenţia publică importanţa veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial şi a veteranilor din teatrele de operaţii.

Anul acesta, A.M.V.V.D. a primit invitația M.Ap.N.-ului de a fi sponsor la competiția populară – „VeteRun ediția a-II-a” –  prin care ei împreună cu militari ai Armatei României și cu cetățenii vor fi alături, cu tot ce le stă în putință, își pot arăta respectul şi preţuirea pentru veteranii de război, răniţii, invalizii şi urmaşii celor decedaţi ca urmare a participării la cel de-al Doilea Război Mondial.

Am răspuns cu bucurie și vom face tot ce ține de noi, membrii A.M.V.V.D.. Chiar dacă am avut și avem dureri nu am cedat și nu vom ceda nicio clipă și, toți trebuie să fim uniți, să ne respectăm între noi, drapelul, valorile țării și pămâtul pe care trăim. Cam asta-i deviza în familia A.M.V.V.D.”, a spus președintele asociației, Marius Apostol.

Dacă doriţi să-i cunoaşteţi pe veteranii României şi să fiţi alături de aceştia vă așteptăm, în cursul dimineţii de duminică, de 7 mai, între orele 8.00 și 9.00, în zona de start, la intrarea în Parcul Herăstrău dinspre Pavilionul H. Vă invităm la întrecerea sportivă unde pot lua parte, alături de militari care au participat la misiuni în Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, copii, tineri şi adulți civili care doresc să-i onoreze prin această participare pe veteranii de război.

Traseul crosului va fi Piaţa Presei Libere, Şoseaua Kiseleff, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bulevardul Mareşal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Piața Presei Libere.

Doritorii se pot înscrie la cros, atât pe pagina de facebook  a asociației sau sau pe „VeteRun” –  pagina M.Ap.N. și pot achiziționa tricourile A.M.V.V.D. până vineri sau în dimineața zilei de duminică de la standul asociației.

VETERANII sunt oameni cu nevoi puţine dar cu sănătate şubredă. Este de ajuns să le oferim un zâmbet, o clipă de atenţie, o strângere de mână, o îmbrăţişare. Să le arătăm recunoștință, să le urăm sănătate şi să le mulţumim pentru ceea ce au făcut pentru noi şi copiii noştri.

Detalii privind regulamentul crosului, modalitatea de înscriere, traseul, premiile acordate, precum şi programul complet al evenimentului pot fi obţinute accesând site-ul http://veterun.armataromaniei.ro.

Onoare și Respect!

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *