amvvd

292 posts

Pe 1 IUNIE, în cinstea lor deschidem porțile

1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, al purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţa vieții pe care ne-o dorim alături mereu. Ziua Internaţională a Copilului are la bază şi promovează schimbul reciproc de idei, de trăiri. Din dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă mai bine sacrificiul adultului în iniţierea acţiunilor de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a hotărât ca anul acesta 1 iunie să aibă dublă sărbătoare: ZIUA PORȚILOR DESCHISE și ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILUUI.

Trăim într-o societate dominată de valori materiale. Lucrurile care ne presează sunt adesea prioritare și împingem involuntar spre finalul listei timpul pe care îl petrecem cu copiii. A acorda timp copiilor se transformă, de cele mai multe ori, într-un alt lucru adăugat pe lista cu lucruri de făcut. Petrecerea timpului cu copiii de multe ori este micșorată de nevoile cotidiene, de problemele legate de trai și ajungem să acordăm prea puțin din programul nostru urmașilor și să-i învățăm, chiar și prin joacă, istoria acestui neam, sacrificiul pentru pace făcut de militarii români.

Astfel, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), de lângă Mănăstirea Dealu din Târgoviște, vom avea și Ziua Porților Deschise și vă așteptăm cu mic cu mare, părinte și copil, să petrecem împreună cu povești în care eroii sunt din zilele noastre și au scris file de istorie pentru neamul românesc, să vizităm exponate cu uniforme ale Armatei Române, Pompieri, SMURD, fotografii din teatrele de operații, să participăm împreună cu copiii noștri la diverse activități în aer liber.

Credem cu tărie că, copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim, să luptăm. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi. Pentru ei vor fi prezenți militari veterani ai teatrelor de operații ce aduc cu ei povești adevărate încă nescrise, urmele rănilor din război, membrii ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) .

Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie şi chiar este necesar ca macăr din când în când să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi, să ne bucurăm împreună cu mic cu mare.

Vă așteptăm cu porțiele deschise, începând cu orele 11.00, alături de noi de 1 IUNIE, o zi în care putem fi cu toții copii și să trăim clipe de neuitat, să învățăm, să ne jucăm și să ne bucurăm de surprize!

A.M.V.V.D. participă la „Black Sea Defense and Aerospace-BSDA 2022”, eveniment dedicat apărării, securității naționale și securității private

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) participă în calitate de expozant la cea de-a VIII-a ediţie a expoziţiei internaţionale „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2022”.

BSDA 2022, cel mai mare eveniment expozițional din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare, este organizat de TNT Productions Romania, cu sprijinul Guvernului României şi al Ambasadei SUA la București.

Este o onoare pentru noi să putem fi prima asociație învitată în calitate de expozant la BSDA 2022, care se desfășoară, în perioada 18-20 mai, la Complexul expozițional ROMAERO S.A. Băneasa din București ce are drept scop identificarea oportunităţilor şi găsirea soluţiilor de cooperare atât în producţie cât şi în domeniul afacerilor, contribuind la promovarea, pe plan internaţional, a industriei de apărare din România. Este recunoașterea muncii de voluntariat a membrilor asociației și calitatea activităților desfășurate de la înființare și până în prezent. Este o reușită a celor care de multe ori au pus pe primul plan schimbarea mentalității societății și contribuirea la o lume mai bună, o viață decentă, mai aproape de normalitate.

La BSDA 2022 vor participa în calitate de expozanţi aproximativ 380 de firme de prestigiu din industria mondială de apărare, aeronautică și securitate, din 33 de țări, care prezintă stadiul actual de dezvoltare al echipamentelor şi capabilităţilor militare, precum şi ultimele tendinţe şi soluţii tehnice, obţinute în cercetarea ştiinţifică în domeniul securităţii şi apărării.

Programul evenimentului va include exerciţii demonstrative, prezentări şi conferinţe. Evenimentul expozițional va facilita, totodată, o mai mare deschidere a agenților economici de stat și privați care activează în sectorul industriei de apărare din România către piaţa internaţională, prin potenţiale cooperări cu firme de prestigiu şi producători consacraţi în domeniu, pentru realizarea compatibilităţii şi interoperabilităţii tehnicii şi echipamentelor din dotare cu cea a forţelor NATO şi UE.

Deschiderea oficială a BSDA 2022 a avut loc astăzi, miercuri, 18 mai, de la ora 10.00, în pavilionul C al Complexului expozițional ROMAERO S. A., unde se află și standul A.M.V.V.D. și ne veți putea găsi în cele trei zile ale expoziţiei alături de colegii de la AMVVD Argeș, Bacău, Brașov. În primele ore de la deschiderea evenimentului am fost vizitați de ministrul Apărării Naționale Vasile Dîncu și de alte oficialități.

Vă aștepăm alături de noi să cunoașteți, să discutăm și, împreună să susținem militarii veterani T.O. !

AMVVD VRANCEA a dat startul la „caravana ajutoarelor” pentru 1 iunie Ziua Internațională a Copilului

Aşadar, după cum bine știm ne mai despart doar doar săptămâni până la 1 iunie . Zi ce reprezintă Ziua Internațională a Copilului, ziua în care toţi copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri, să se distreze împreună. Pentru această zi ar trebui ca fiecare dintre noi să-și aducă de momentele frumoase ale copilăriei, întorcându-se cu gândul în trecut sau retrăind-o prin ochii oricărui copil.

Nici noi, AMVVD, nu vrem să lăsăm să trecă această minunată sărbătoare fără să dăm o mână de ajutor și să oferim, așa cum v-am obișnuit, diverse ajutoare celor care sunt nevoiași sau orfani. Să se poată bucura și ei de Ziua Copilului.

Astfel, cu sprijinul colegilor de la sucursala AMVVD Galați, delegația din sucursala AMVVD Vrancea formată din Barbu Marius, Anton Vivian, Cotel Vasilică și Stoleru Marius a reușit să se țină de cuvânt și să revină la așezământul „SF. SOFIA – CREDINȚĂ, NĂDEJDE ȘI DRAGOSTE” din satul Găgești, com Bolotești, județul Vrancea, păstorit de preotul Marian Tudor, numit „părintele copiilor din Găgești, Vrancea”.

 Un centru ce găzduieşte astăzi mame și copii, victime ale violenței domestice sau rămase fără adăpost, 11copii cu vârste cuprinse între 2-12 ani (unii însoțiți de mămici, alții singuri).  

Aceste suflete, sunt suflete cărora viața în loc sa le zâmbească le-a dat să lupte de mici să înfrunte greutățile de la o vârstă fragedă, ne-au zâmbit și mulțumit când le-am dus ajutoarele. Am văzut bucurie și ne-am dat seama că am primit cel mai frumos cadou pentru munca depusă.

Întrevedere cu delegația Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă din Republica Moldova

Astăzi, la sediul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.), președintele Marius Apostol împreună cu George Niță, Cristian Guștere – vicepreședinți coodonatori și Dorin Petruț – director relații internaționale au primit vizita delegației Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă (U.N.V.R.I.) din Republica Moldova formată din Prisac Radu – președinte și Tudor Sacaliuc – vicepreședinte.

În cadrul întrevederii s-a semnat un contract de colaborare, s-au inițiat atât procedurile necesare pentru stabilirea relațiilor bilaterale și implementarea unor proiecte comune în beneficiul membrilor ambelor organizații, cât și necesitatea schimbului de experiență prin vizite de lucru.

Lucrurile grele le tratăm cu…. umor

De ceva timp AMVVD a avut diverse lucruri de rezolvat. Membrii s-au împărțit între activități și rezolvarea unor probleme pentru buna funcționare a asociației.

Cu bune și rele, cu multe ore de muncă reușim să mergem mai departe și să „luptăm” pentru scopul nostru. Reușim să ne împărțim între activități de tot felul, rezolvări administrative și propuneri legislative, proiecte și vizite de lucru pentru viitoarele evenimente.

Am scris zilele trecute de un proiect al asociației, de ediția a II-a a „Young Veterans Fest”. Festivalul a luat ființă anul trecut și inteționăm să-l organizăm în fiecare an. Dacă anul trecut în curtea Centrului de Recuperare și Refacere de lângă Mănăstirea Dealu din Târgoviște, evenimentul a unit pasionații mersului pe două roți, iubitorii de libertate și aventură, fani ai militarilor veterani T.O.adunând peste 4.000 de participanți, dezvoltându-si particularitatea deosebită de a îmbina concerte de muzică militară, populară, rock, hip-hop, soul și pop, spectacole ale Detaşamentului Drill Team al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, folclorice și paradele de motociclete, concursuri de airsoft, anul acesta vom avea ca noutate câteva minute de stand-up stand up comedy.  

Am început să lucrăm pentru acest eveniment. Am făcut proiectul și am contactat artiștii. Astfel, am primit vizita domnului Nae Nicolae, artistul de stand up comedy, un prieten al emisiunii de la iUmor, pentru a stabili câteva detalii și de a ne onora cu prezența la cea de-a doua ediție a „Young Veterans Fest”. Am discutat relaxați, într-o notă de umor și ne-a promis că nu vine la festival cu mâna goală. Mai vine cu cineva, cu alt coleg de breaslă, Fulvio Balboni. Așa că, în data de 18 iunie, începând cu orele 18.00, în Parcul Dumbrava din Călărași puteți fi alături de „băiatul cu LIKE-urile de la iUmor” și de alte vedete renumite.

A opta ediție a celui mai mare festival al motociliștilor, MARIS FEST, susține A.M.V.V.D.

A 8-a ediţie al celui mai mare festival al motociciştilor din ţară, Maris Fest de la Târgu Mureş, eveniment ce unește pasionații mersului pe două roți, iubitorii de libertate și aventură, fani ai muzicii rock și nu numai, se va desfășura anul acesta în perioada 19-21 august și, în premieră, va fi pe circuitul de viteză Transilvania Motor Ring, sub genericul „Adrenaline Edition”.

Evenimentul a luat ființă în 2015 la inițiativa clubului motociclistic Legio Maris, autorităților locale și al entităților nonprofit. Timp de șapte ediții festivalul și-a dezvoltat particularitatea deosebită de a îmbina concerte de muzică rock și paradele de motociclete.

Pe lângă cele 40 de concerte de mizică live cu trupe rock clasic, folk, hip-hop, metal progresiv și muzică clasică, soul,  unde trupe de renume național și internațional organizatorii au pregătit și o serie de activități extreme ce vor ridica nivelul adrenalinei la cote înalte. Printre vedetele ce vor câta live la această ediție a festivalului se află și Dan Helciug, membru de onoare a A.M.V.V.D. de mai bine de cinci ani. Este un membru care a venit alături de veternii TO cu sufletul, a susținut și susține asociația și scopul ei, a făcut Imnul AMVVD cedând toate drepturile de autor, „luptă” împreună cu membrii în activități caritabile pentru finalizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani.

Participanții vor putea sări cu parașuta, vor zbura în balonul cu aer cald, vor sări în gol de pe trambulină, vor putea zbura cu elicopterul, sau vor putea face o cursă reală demnă de jocurile pe calculator dar cu piloți adevărați. De asemenea, se vor organiza spectacole de drift, demonstrații fitnes, jonglerii cu foc, acrobații moto, concurs „liniuțe” auto-moto-aero, și o competiție pentru vehicule cu rulmenți. Desigur, pentru iubitorii de tatuaje, organizatorii vor pune la dispoziție ateliere de tatuaj pentru curajoșii care vor vrea să își realizeze un prim tatuaj sau pentru cei care doresc să își reînnoiască vechea colecție.

O altă supriză a ediției de anul acesta este că, acțiunea caritabilă se îndreaptă către Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) pentru finalizarea unei părți a Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani de lângă Mănăstirea Dealu din Târgoviște (C.R.R.V.), construcție ce depășește 1 milion de euro.

Ieri, 10 mai, la invitația organizatorilor “MARIS FEST” Adrenaline Edition, în cadrul unei conferințe de presă, președintele AMVVD MUREȘ Mihai Florin Ilaș a discutat despre susținerea proiectului Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” pentru construirea primului Centru de Recuperare și Refacere din România, prin donațiile care se vor face în urma acestui eveniment.

Avem 270 de militari răniți în teatrele de operații și, nu vă ascundem faptul că, doar în Târgu Mureș, în cadrul asociației, avem 15 militari răniți. Marea majoritate a militarilor răniți în teatrele de operații sunt membrii ai A.M.V.V.D. În acest context, principalul scop al asociației este realizarea acestui Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani care se află la Mânăstirea Dealu, Târgoviște. Este o locație cu încărcătură istorică, un fost liceu militar din perioada interbelică, scoala unde a învățat și Regele Mihai, este un proiect al nostru de suflet. Noi am primit acea locație sub formă de donație. Este un proiect foarte mare, unic în Europa de Est. Germania mai are așa ceva. Mulțumesc organizatorilor acestui eveniment că v-ați gândit la noi, la militari, la veteranii teatrelor de operații. C.R.R.V. este format din trei pavilioane cu o suprafață de 10 hectare. Încercăm prin donații și sponsorizări, prin tot felul de cereri și proiecte depuse atât la Ministerul Apărării, cât și la alte ministere, la diverse instituții să găsim fonduri pentru finalizarea C.R.R.V.-A.M.V.V.D. Încă o dată vă mulțumesc în numele militarilor veterani T.O. pentru sprijinul acordat”, a declarat Mihai Florin Ilaș, președintele sucursalei Mureș a Asociației Militarilor Veterani din Teatrele de Operații Irak, Afganistan și Balcanii de Vest.

„Trebuie să vă spun că suntem la o ediție importantă pentru noi, suntem la o ediție în care facem pasul la un alt nivel. Ne-am schimbat în primul rând locația. Ce ne dorim este să îl transformăm în cel mai important eveniment național din punct de vedere al mixului dintre muzică și adrenalină. Din fericire avem norocul să fim într-o locație în care avem  Circuitul Transilvania Motor Ring. Nu s-a mai făcut un astfel de eveniment în țară, nici un circuit nu a mai găzduit un concert sau un festival cum încercăm noi să îl organizăm. Vom pune foarte mare amprentă pe adrenalină”, a comunicat Horia Ciocan, unul dintre organizatorii Maris Fest.

„Este ceva unic pentru o persoană de rând să simtă adrenalina dintr-o mașină de curse și să înțeleagă de fapt acest fenomen mai îndeaproape. Poate chiar și pentru siguranța rutieră în trafic să te descarci de un pic de adrenalină, ajută să fie mai puține incidente pe străzi. Din experiența mea în primă fază toți au emoții, le este frică, însă după ce plecăm la drum totul trece și se bucură de fiecare kilometru parcurs. Așa sper să fie și aici, să aibă încredere în mine chiar dacă o să aibă puține emoții, să le dau o experiență de neuitat”, a fost de părere Paul Popa, multicampion la concursuri naționale și internaționale de raliuri. 

Organizatorii evenimentului asigură transport gratuit din orașul Târgu Mureș cu autobuzele Maris Fest Event care vor pleca către Transilvania Motor Ring la fiecare 30 de minute. Totodată, pentru participanții care doresc să nu părăsească amplasamentul festivalului, organizatorii asigură loc de campare gratuit, parcări, iluminat și servicii de pază.

Anul acesta, având vedere anvergura extraordinară a evenimentului, intrarea se va realiza în baza achiziționării unui abonament sau a unui bilet de o zi.Pentru mai multe detalii despre lista actualizată a trupelor, activități, voluntariat și bilete, puteți accesa pagina web a evenimentului, www.marisfest.ro.

A.M.V.V.D. anunță o vară plină de evenimente

O altă ședință a Consiliului Director a avut loc la sediul asociației din str Gara Filaret nr 2, București unde s-au discutat viitoarele activități ale AMVVD din această vară. Atât Bucureștiul, cât și sucursalele din țară pregătesc numeroase evenimente cultural-istorice pentru descoperirea şi promovarea carierei militare, cunoșterea și recunoasterea meritelor militarilor români ce au avut misiuni internaționale, sacrificiul adus de veteranii teatrelor de operații pentru respectarea acordurilor semnate de România și linistea și pacea acestui neam, promovarea AMVVD și scopul acesteia.

Printre subiectele principale discutate la ședință se numără și Adunarea Generala Extraordinară din 04.06.2022,
Festivalul „Young Veterans Fest” din parcul Dumbrava, Oraș Călărași în perioada 17-19 iunie 2022, participarea AMVVD la cea a 8-a ediții a expo-conferinței de apărare, aeronautică, securitatenațională și cibernetică „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2022”.


Alte subiecte abordate au fost:

  • continuarea activităților de umanitare pentru refugiații din Ucraina și persoanele defavorizate din România, promovarea spiritului de solidaritate precum şi a coeziunii de grup, atât în rândul membrilor săi cât şi în relaţia acestora cu societatea civilă, activități ce sunt susținute de toate sucursalele AMVVD și de București
  • participarea/organizarea de către AMVVD BACĂU a simpozionului de la Bacău în colaborare cu Consiliul Județean, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” , Muzeul Militar Național Bacău
  • activități în sucursalele AMVVD și în București de promovare a zilelor cu insemnătate istorică pentru Armata României
  • participarea AMVVD la cea de-a 8-a ediție a MARIS FEST prin sucursala Mureș
  • organizarea de către AMVVD de cursuri, simpozioane, mese rotunde, spectacole artistice, concursuri pe diferite teme, în scopul strângerii de fonduri și în scop educativ-recreativ.
    ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !