Românii au rezistat împotriva armatei revoluţionare maghiare în Munţii Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu

Românii au rezistat împotriva armatei revoluţionare maghiare în Munţii Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu

10 Aprilie 1848- Revoluţia românească din Transilvania Avram Iancu este un simbol pentru românii din Transilvania.

Alături de Horea şi de episcopul unit Ioan Inochentie Micu Klein, Avram Iancu înseamnă jertfă pentru libertăţile politice ale românilor ardeleni. Devenit erou printre moţi cu ocazia evenimentelor din 1848-1849, considerat un simbol al luptei românilor pentru drepturi politice, amintirea lui Avram Iancu trezeşte şi azi sentimente şi emoţii puternice pentru orice român din Transilvania.

Conform majorităţii definiţiilor, revoluţia este o schimbare radicală a sistemului de guvernare printr-o mişcare populară, adesea prin forţă. Ungurii au făcut revoluţie în 1848-1849. Au schimbat regimul de guvernare austriac absolutist cu unul maghiar democratic şi liberal. Schimbarea a fost efectuată cu ajutorul forţei acolo unde a fost cazul.

Armata revoluţionară a luptat până la final pentru apărarea revoluţiei. Ce au făcut românii din Transilvania? Românii s-au opus revoluţiei maghiare deoarece guvernul revoluţionar maghiar a decis unirea Transilvaniei cu Ungaria însă fără o politică democratică faţă de minorităţi. Lipsa unui program coerent de recunoaştere a minorităţilor naţionale în noua Ungarie a determinat reacţia românilor.

Din perspectivă românească, românii au făcut (contra)revoluţie în Transilvania. Liderii politici români au considerat că mişcarea lor face parte din revoluţia ce a cuprins cea mai mare parte a Europei. Discursul politic al liderilor a insuflat maselor ideea de schimbare radicală, mai ales prin promovarea proiectelor de împroprietărire a iobagilor şi de desfiinţare a iobăgiei.

În toamna anului 1848, acolo unde a fost posibil, românii au schimbat regimul revoluţionar maghiar cu unul românesc. Nu au permis ungurilor să instaureze o administraţie ungurească în Munţii Apuseni, singura regiune din Transilvania ce a rezistat presiunii militare maghiare.

Românii s-au organizat după principiile autoguvernării, şi-au înarmat propria armată, adică au apelat în parte la instrumentarul general revoluţionar. Dintr-o perspectivă globală, de ansamblu, românii au făcut contrarevoluţie, deoarece au fost instrumentul vechii guvernări absolutiste austriece împotriva revoluţiei maghiare.

Românii au rezistat împotriva armatei revoluţionare maghiare în Munţii Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.

Avram Iancu Avram Iancu era fiul unui jude domenial, adică administrator fiscal, o funcţie importantă pe plan local la vremea aceea. Situaţia materială mult superioară majorităţii românilor i-a permis să urmeze şcoli la Abrud şi Cluj.

După ce a urmat dreptul la Cluj, a fost cancelist, adică funcţionar subordonat protonotarului, la Tabla regească din Târgu Mureş, o instanţă superioară de judecată din Transilvania.

Avram Iancu s-a remarcat cu ocazia organizării primei adunări a românilor la Blaj, în 30 aprilie 1848.

Discursul său a fost moderat, îndemnându-i pe români să îşi îndeplinească sarcinile iobăgeşti cu punctualitate până când Dieta Transilvaniei (for legislativ echivalent parlamentului modern) urma să decidă ameliorarea situaţiei ţăranilor.

Dacă în privinţa transformărilor sociale promovate de revoluţie a fost mai rezervat, Iancu a avut o atitudine fermă faţă de drepturile politice ale românilor. El s-a pronunţat din start pentru apelul la forţă, în caz de nevoie, pentru dobândirea libertăţilor politice. El afirma :„Românul nu cerşeşte libertatea de la unguri; naţiunea română e destul de tare ca să-şi cucerească libertatea prin luptă”

În vara anului 1848, în contextul în care cererile românilor formulate cu ocazia adunării naţionale de la Blaj din 15-17 mai nu au fost acceptate nici de Dieta Transilvaniei, nici de împărat, poziţia românilor s-a radicalizat. În cele două centre militare româneşti de la Orlat şi Năsăud trupele au refuzat subordonarea faţă de administraţia maghiară, în ciuda ordinelor venite de la Viena. Constrâns de situaţia militară, împăratul a acceptat unirea Transilvaniei cu Ungaria şi a subordonat toată armata din Transilvania, inclusiv regimentele româneşti, noilor autorităţi.

În Munţii Apuseni moţii s-au organizat militar sub conducerea lui Avram Iancu, devenind astfel al treilea centru de putere românească în Transilvania, alături de regimentele grănicereşti. Diferenţa este că în cazul regimentelor erau militari instruiţi, pe când în Apuseni era o miliţie populară. (…)

 Avram Iancu a venit la Blaj cu circa 6.000 de moţi înarmaţi.

Acesta este momentul începutului gloriei lui Iancu. Românii au denunţat unirea Transilvaniei cu Ungaria şi s-au pronunţat pentru restabilirea autorităţilor austriece în Transilvania. Până în martie 1849, când armata maghiară condusă de generalul Bem a ocupat Transilvania, haosul era generalizat. Fiecare încerca să îşi impună autoritatea cu forţa. Execuţiile erau legitimate de hotărâri ale tribunalelor care reprezentau o autoritate sau alta. Au murit mii de români şi unguri.

După ocuparea Transilvaniei de către armata maghiară, structurile politice ale românilor au fost desfiinţate. O parte a liderilor români au fost ucişi, iar alţii s-au refugiat împreună cu armata austriacă peste munţi, în Ţara Românească.

Doar regiunea Munţilor Apuseni a rămas sub autoritate românească, nefiind cucerită de unguri. Moţii înarmaţi, organizaţi sub conducerea lui Avram Iancu, au reuşit să reziste. Era practic un război de exterminare. Execuţiile erau reciproce, fără să se ţină cont decât de principiile apartenenţei etnice şi fidelităţii faţă de un regim sau altul. Atmosfera poate fi comparată cu cea din Iugoslavia, mai ales Bosnia şi Croaţia de după 1990.

În aprilie-iunie 1849 au fost trei atacuri puternice ale ungurilor pentru ocuparea Ţării Moţilor. Bătălii importante s-au dat la Abrud, la Zlatna şi Fântânele. Românii conduşi de Avram Iancu au rezistat.

Avram Iancu, nemulţumit că nu s-au respectat promisiunile făcute românilor, a refuzat să primească decoraţia. După încheierea agitaţiilor postrevoluţionare, Avram Iancu a profesat o vreme ca avocat. La sfârşitul vieţii sale era tratat cu respect de contemporani, fiind considerat un simbol al revoluţiei şi al luptei naţionale româneşti.

La moartea sa, poliţia secretă maghiară a avut ordine clare de la Budapesta să se infiltreze printre oamenii care îl conduc pe ultimul drum, pentru a urmări starea de spirit a românilor. Erau vizaţi liderii politici români şi oaspeţii de peste Carpaţi. Ungurii erau conştienţi de valoarea titanului printre românii ardeleni. Chiar decedat, Avram Iancu le dădea fiori ungurilor.

Dezamăgit de nerespectarea promisiunilor făcute de austrieci în timpul contrarevoluţiei, Iancu nu s-a implicat în viaţa politică, deşi anumite oportunităţi au apărut pentru români după 1851. Abil în organizarea militară şi bun orator, în ciuda pregătirii sale juridice, Iancu nu excela ca politician şi diplomat. Rolul altor personalităţi româneşti în mişcările revoluţionare din Transilvania este minimalizat, Avram Iancu fiind perceput singurul lider al românilor ardeleni. E firesc, puţini ştiu de un Bărnuţiu, Bariţiu, Papiu Ilarian sau alţii. În schimb, vorba cântecului: „Avram Iancu suntem toţi!“.

FOTOGRAFIE Avram Iancu (centru) alături de principalii lideri revoluţionari români din Transilvania:Ioan Buteanu (stânga sus), Simion Balint (stânga jos), Petru Dobra (dreapta sus), Nicolae Solomon (dreapta jos)

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *