Reprezentanții AMVVD s-au întâlnit cu militarii în garnizoana Târgu Mureș

Reprezentanții AMVVD s-au întâlnit cu militarii în garnizoana Târgu Mureș

Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități a poposit ieri, 24 august 2018, în garnizoana Târgu Mureș pentru a se întâlni cu membrii sucursalei AMVVD  și a dezbate aspecte care țin de obiectivele Asociației.

La întâlnirea, ce a avut loc la sediul AMVVD Târgu Mureș din incinta Cercului Militar, organizată de vicepreședintele sucursalei Aurelian Adam, au participat, din partea conducerii centrale:  președintele Marius Apostol, secretarul Marian Mutu, consilierul Catalin Olteanu, vicepreședintele Cristina Mathias, la care s-a alăturat reprezentantul companiei de energie Restart-Energy-One, Mădălina Culcușică.

În cadrul întâlnirii cu militarii mureșeni membri ai AMVVD au fost abordate următoarele teme:

  • noua lege privind meritele veteranilor din teatrele de operații (propunerile Asociației AMVVD);
  • stadiul lucrărilor la Centrul de Recuperare, Refacere și Reabilitate a Veteranii din Teatrele de operații care se construiește la Târgoviște:
  • intensificarea campaniei de domații prin sms pentru Centru de Recuperare (2 euro la nr. 8833);
  • propuneri și solicitări privind cooptarea de noi membri AMVVD în sucursala Târgu Mureș;
  • ,,Oferta veteran” de furnizare energie electrică și gaze naturale, negociată de AMVVD cu societatea ,,Restart Energy One”, valabilă pentru toți membrii asociației, ce conține cea mai bună ofertă de pe piață;

Împreună suntem mai puternici! Împreună susținem veteranii!

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *