Președintele AMVVD, MARIUS APOSTOL, cere DEMISIA senatorului Daniel Barbu

Președintele AMVVD, MARIUS APOSTOL, cere DEMISIA senatorului Daniel Barbu

!logo

Domnule Senator Daniel Barbu, astazi au fost raniti 4 militari romani, in timpul executarii unei misiuni in teatrul de operatii Afganistan. Dumneavoastra v-ati simtit cumva amenintat in weekend? Raspunsul este NU. In schimb militarii aflati acolo traiesc cu aceasta teama de cand ajung in Afganistan, pana se reintorc acasa la familiile lor. V-as ruga sa va imaginati ce simt acum familiile celor 4 militari care astazi au fost raniti departe de casa, departe de tara, departe de cei dragi. V-as ruga sa va imaginati ce au simtit celelalte familii ale militarilor raniti, sau care si-au jertfit viata in trecut in Afganistan. Noi suntem linistiti acasa, dormim linistiti, ne bucuram de o viata libera aici in tara noastra pentru ca ei se afla acolo si apara cel mai de pret drept: LIBERTATEA.
Amvvd Asociatie

SUNTETI PRO SAU CONTRA DEMISIEI SENATORULUI DANIEL BARBU?
Conform Statutului deputatilor si senatorilor , acestia au indatorirea de a actiona in interesul intregii natiuni, sunt datori sa manifeste pe durata exercitarii mandatului fidelitate fata de Romania si popor si respect fata de oameni, sunt obligati sa respecte prevederile regulamentelor, sa se supuna normelor de conduita civilizata, de curtoazie si de disciplina parlamentara si sa nu aiba atitudini sau sa foloseasca expresii ori cuvinte injurioase, ofensatoare sau calomnioase.
Daca senatorul sau deputatul vine cu o astfel de afirmatie, ca cea a dlui Senator Daniel Barbu, care ii vizeaza pe oamenii pe care care ii reprezinta, cu atat mai mult cu cat este vorba de militarii romani care isi desfasoara activitatea in Teatrele de Operatii ale Armatei Romane, aceasta nefiind una benefica, dincontra, chiar una lipsita de respect si plina de tupeu, ACEL POLTICIAN NU ESTE UN PATRIOT SI ACELA NU LUCREAZA PENTRU POPOR!

Performanța oamenilor politici este dată de contribuția lor la binele general al populației.
BUNA CREDINȚĂ , să vrei sincer să faci treabă în interesul poporului, să vrei sincer să contribui cât mai mult la binele general al populației si PRICEPEREA, să știi CUM să faci să îi fie populației cât mai bine, sunt cele mai importante lucruri care definesc un om politic
Cred cea mai importantă este BUNA CREDINȚĂ, și este ELIMINATORIE.
DIN PACATE, DLE SENATOR , DVS FACETI PARTE DIN ALT FILM!

Asadar, considerati ca Dl Senator Daniel Barbu isi merita functia sau ar trebui sa isi de a demisia din functia de Senator in Parlamentul Romaniei?

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *