„Plecat la Veterani”

„Plecat la Veterani”

17 Octombrie 2017, „Plecat la Veterani”, nu putem bănui ce surprize îmi va rezerva această cercetare istorică. Dar înainte de a călători împreună cu d-voastră în istorie, doresc să transmit gratitudinea, recunoştiinţa mea, „Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi„, cu ajutorul cărora am putut să fac deplasarea de ieri! Dragi militari de azi ai Armatei Române, vă mulţumesc frumos de ajutor, aţi salvat viaţa a doi veterani de război, istorisirile acestora! Aţi fost „Îngerii mei de peste munţi”, „Badea Cârţan ai secolului 21”!!!

De dimineaţă am poposit la veteranul Emil D. de 97 ani, cel a cărui părinte a muncit în America ani şi ani de zile, la o fabrică din Chicago.

-Întâi tata a lucrat în construcţii, era coleg cu „pieile roşii”, indienii din America, ăştia erau foarte harnici şi nu aveau rău de înălţime. Tata nu se împăca bine cu etajele superioare, a preferat să intre în subteran. Dumnezeu l-a ferit însă de o explozie în subteran, care i-a ucis colegii din echipă. Din subteran a trecut la o fabrica unde era turnător de metal, făceau roţile la automobile. De atunci i-a mers foarte bine, pe lângă serviciul ăsta, lucra încă 4 ore la căile ferate, verifica macazurile. A venit înapoi în Transilvania în 1919, atunci a cumpărat moara de apă de la baronul din satul nostru.

La părinţi am fost 6 copii, fratele cel mai mare, Cornel era născut în 1913, a fost şi el dus pe front, a căzut prizonier la ruşi, dus dincolo de Cercul Polar şi a murit de tifos acolo. A rămas o fetiţă orfană, Marioara.

Eu am terminat Liceul Comercial din Alba Iulia şi am intrat la Academia Comercială de la Braşov, era refugiată de la Cluj. Am făcut doar doi ani, m-au luat în armată şi trimis la Şcoala de Ofiţeri de la Arad, am ieşit cu grad de sublocotenent. Am fost repartizat în primăvara lui 1944 la Batalionul 12 Vânători de Munte de la Câmpeni. În septembrie 1944 am luat contact cu inamicul maghiar la Huedin, Beiuş, Pocolo, i-am împins înapoi. Eu aveam un pluton de mitraliere, dar soldaţii i-am primit de la un regiment de grăniceri. Din păcate s-au făcut şi greşeli de strategie, eram cu batalionul în coloană de marş, ungurii ne-au prins în ambuscadă, ne-au bombardat şi mitralierat teribil, am pierdut vreo 200 de oameni. Aveam prieteni, sublt., căpitani, acum am vorbit cu ei, peste două ore erau morţi!… Spătăţelu, Crăciuneanu, Chicoş, acesta a fost până în Caucaz, a murit în Transilvania, stupid, uciş de gloanţe… avea ţigara în mână…

La Tisa în luna noiembrie 1944, eram în cercetare cu soldaţi din grupa mea, ne-a prins un baraj de artilerie maghiar, am căzut prizonier, eu şi încă 4 inşi. Am fost duşi până la Veskeny, în Vestul Ungariei şi de acolo mai departe lângă Viena, am fost predaţi nemţilor. Ungurii ne-au dat cât de cât de mâncare, jumătate de raţia unui soldat, dar nemţii mai nimic! Nu respectau Convenţia de la Geneva, pe noi românii ne-au tratat f.f. rău! Prizonierii americani primeau prin Crucea Roşie pachete cu mâncare, noi nu am avut voie să primim nimic, ne considerau „naţiune trădătoare”. I-au adus pe legionarii lui Haria Sima între noi, să facă o divizie care să lupte contra românilor… din 700 de prizonieri români, doar 4 inşi s-au înscris. Ne-au dat de mâncare cartofi care aveau viermi în ei!…

De acolo ne-au urcat în tren şi 12 zile, circula doar noaptea, ne-au trimis la Oranienburg, lângă Berlin. Eram ţinuţi într-un lagăr păzit doar de bătrâni austrieci, ne trimiteau să scoatem rădăcini de copaci din pădure, ca să putem face focul. Ne-au înfometat şi batjocorit teribil nemţii! Primeam hrană de 500-600 calorii pe zi!!! 180 grame pâine, 10 grame margarină, 15 grame zahăr şi ciorbă de gulii…

În fine, am fost eliberaţi la 1 mai 1945 de sovietici, ăştia ne-au dat mâncare pe săturate, au adus 60 de vaci de la o fermă şi am avut ce trebuia, ne-am pus pe picioare!

În 1945, după 2 luni am venit acasă, în România. În 1949, la 11 martie, comuniştii m-au arestat, acujat şi judecat ptr. „crimă de nedenunţare contra ordinii sociale”. Condamnat la 5 ani muncă silnică, 1 an de zile am fost ţinuţi la Aiud şi alţi 4 la Canal… După-masa m-am despărţit de nepreţuitul nostru veteran Emil D., mi-am continuat drumul către un alt bunic, Simion B. de 95 ani. Şi acest veteran mi-a umplut traista cu istorioare, parcă acum văd „lupul de sus cum se uita la mine! Nu mi-a fost frică de el, că aveam toporul în mână, nu eram decât de 9 ani”, îmi povestea ieri bunicul Simion. Altă dată au venit vânătorii de la Alba şi au împuşcat un mistreţ, eu eram cu oile pe drum, s-a prăvălit mistreţul până lângă mine. Am fost 7 copii la părinţi, eram penultimul, 3 dintre fraţi am fost duşi pe front. Dar întâi, la 16 ani am plecat în Bucureşti să-mi caut de lucru, până la urmă am găsit un serviciu fain la o librărie, pe Lipscani, era propietatea unui evreu, Ligman. Acolo era bine, duminica aveam liber, mai puteam ieşi şi eu în oraş. La 1 aprilie 1943 m-au încorporat.

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *