DUMINICĂ, 30 iulie 2023 – TABĂRA DE VARĂ „TINERII VETERANI” își deschide porțile pentru a doua oară

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Micenic-Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, printr-o mână de veterani ai teatrelor de operații, conducători ai sucursalelor AMVVD NEAMȚ (Mihai Sumănaru), AMVVD BACĂU (Raul Simion) și AMVVD IAȘI (Cătălin Dobrea) a organizat a doua ediție a taberei de vară în stil cazon: „Tinerii veterani”.

Alături de cei trei veterani ai treatrelor de operații au venit atât colegii de la sucursalele AMVVD Vrancea (Marius Barbu), Botoșani (Ionel Voineagu) și Suceava (Dumitru Florea), ATOR Târgu Neamț, Crucea Roșie Neamț, dar și din Grupul Harmony din Piatra Neamț condus de profesoara Elena Oboroceanu, care a așteptat cu nerăbdare să repede experiența de anul trecut, ca să dezvolte programul și să le ofere copiilor înscriși clipe de neuitat.

Cazarea va fi la corturi, cu un program bine stabilit de către organizatori, sub îndrumarea veteranilor TO din AMVVD ce va cuprinde timp de 7 zile, printre multe alte activități:

– deșteptarea și înviorarea

– arborarea și coborârea Drapelului Național

– traiul în condiții de izolare

– confecționarea de adăposturi improvizate în mediul montan

– procurarea apei în condiții de izolare, procurarea apei și a hranei în mediul montan– amenajarea și tipuri de focuri utilizate în mediul montan/ utilitatea și oportunitatea acestora

– orientarea în teren muntos împădurit,deplasarea pe o direcție, tehnici de determinare a punctelor cardinale

– cunoașterea și deosebirea fructelor de pădure și plantelor comestibile. Confecționarea capcanelor și folosirea acestora pentru capturarea animalelor.

– acordarea primului ajutor în diferite situații: metode și tehnici de transport al răniților, tehnici de resuscitare

.– SERI DE CREAȚIE: „Suntem creativi și ingenioși”: desen, poezie cântec alături de cadre didactice și membrii AMVVD

– Presa între Realitate și Fake News

– Jocuri și activități de echipă

– „Uniforma militară și vocația de militar”. Invitați : cadre militare din sistemul național de apărare și ordine publică

– riscurile consumului de droguri

– ULTIMA SEARĂ „LA REVEDERE TABĂRĂ DRAGĂ”

Pe lângă activitățile specifice unei tabere militare le propunem tinerilor să participe la următoarele activități : muzică, jurnalism, arte vizuale, teatru și dansuri populare.

Sperăm ca și această tabără să contribuie la: dezvoltarea componentei afective a personalităţii elevilor, prin acţiuni morale ce vor fi desfăşurate în şcoală şi în afara acesteia; cultivarea sensibilităţii faţă de valorile morale, antrenarea cadrelor didactice în organizarea activităţilor extracurriculare desfăşurate cu participarea elevilor pentru cunoașterea sacrificiului militarului român; încurajarea şi stimularea interesului pentru lumea miraculoasă a istoriei; dorința de a fi militar, de a contribui la pacea acestui neam.

Organizatorii mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat și dau o mână de ajutor, mulțumesc sponsorilor și tuturor celor care cred în ei, în AMVVD, în reușita taberei de vară „Tinerii Veterani”- ediția a II-a.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI! ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!

Toate reacţiile:44

Vizita de lucru în Garnizoana Târgoviște

„Deși vara și-a intrat pe deplin în drepturi și gândul tuturor se îndreptă spre vacanța care urmează să vină, noi nu ne îndepărtăm de la obiectivele pe care le-am stabilit de la început – de a ne lupta pentru drepturile Veteranilor fie ei în activitate sau rezervă”, ne-a spus cu fermitate președintele AMVVD, domnul Marius Apostol.
Astfel însoțit de președintele și vicepreședintele sucursalei Târgoviște, domnii Voicilă Dănuț și Cătălin Stan, alături de un reprezentant al băncii EximbancaRomanească, acesta a efectuat o vizită de lucru în garnizoana Târgoviște.

Discuțiile purtate s-au axat în principal pe prezentarea obiectivelor A.M.V.V.D, efortul pt creșterea cuantumului soldelor și a pensiilor militare. O mare speranță ne-a adus alocarea bugetară din decembrie 2022 pentru realizarea primului Centrul de Recuperare și Refacere al Veteranilor. O altă premieră în România a fost înființarea Clubului Veteranilor situat în vecinătatea CRRV.
Un alt aspect discutat a fost privitor la promovarea și respectarea drepturilor veteranilor TO, pentru obținerea cărora AMVVD și președintele Marius Apostol nu au precupețit niciun sacrificiu.
Întâlnirea s-a încheiat cu prezentarea aprecierii față de sacrificiile veteranilor și promisiunea că AMVVD va fi permanent atent la mișcările politice și va avea reacția potrivită pentru a servi interesele membrilor săi, astfel încât militarii activi și cei în rezervă să fie reprezentați cât mai ferm în fața decidenților politici.

Respect pentru Veterani!
Suntem împreună!
Suntem hotărâți!
Onoare și Respect!

Anunț umanitar de întrajutorare

Cu bucurie în suflete și cu o mare dorință de a face bine, membrii Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” pornesc adesea spre diferite centre unde copilași abandonați și mame abuzate și-au găsit adăpost.
Unul dintre aceste locuri sfinte este oblăduit de parohia Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica-Prodromița, din Roșiori de Vede, coordonat de Departamentul de Asistență Socială al Mitropoliei Alexandriei și Teleormanunului unde am poposit și noi cu daruri pentru cei mai puțin favorizați de soartă.
Aici am aflat că din cauza trecerii timpului acoperișul bisericuței unde copilașii din Centrul Teritorial de Protecție a Copilului de Tip Familial își spuneau rugăciunile fierbinți, s-a deteriorat necesitând lucrări de reabilitare. Aceste lucrări au fost săvârșite de constructor, dar banii pe care micuța bisericuță îi drămuiește între cheltuielile curente și întreținerea copilașilor, nu sunt suficienți pentru a acoperi costul lucrărilor de învelire a acoperișului.
Părintele Gabriel, binecunoscut în lumea moto drept duhovnicul care îmblânzește cu bunătatea sa nu doar sufletele oamenilor cu, ci și vehiculul pe două roți cu care se deplasează în locurile unde este de trebuință, ne expune situația: „În urma degradării accentuate a acoperișului original făcut din șindrilă, acesta a fost înlocuit cu o învelitoare de tabla de cupru, operație în urma căreia, au rămas cheltuieli neacoperite. La Bisericuță și copiii centrului, dl Marius Apostol, AMVVD și prietenii noștri motocicliști au avut acțiuni de binefacere, în vara anului trecut oferind chiar și o tabără la Clubul Veteranilor din Târgoviște, pt 21 de copii.”
Cei mai necăjiți dintre copii, sunt cei rămași singuri pe lume și noi nu putem întârzia un gest de bunăvoință și pioșenie pentru a oferi acestor copilași locul de care au nevoie pentru îngrijirea și tămăduirea spiritului.
În acest context, trebuie să oferim acestor copii șansa să crească într-un mediu mai prietenos și mai cald, mai aproape de ceea ce știm că înseamnă o familie.
„Un interes sporit l-am acordat copiilor și tinerilor din medii de risc, care au nevoie de suport pentru integrare socială optimă, pentru a accede la educație și pentru a combate fenomene precum absenteismul și abandonul școlar, delicvența juvenilă și șomajul, care pun nu doar viața lor în pericol, ci și pe cea a comunității” – ne-a spus cel pentru care binele altora și sacrificiul personal este un mod de viață, președintele AMVVD, Marius Apostol.
Dragii noștri, vă propunem ca în această lună de început de vară să ajutăm la ușurarea poverii datoriilor ce apasă pe umerii părintelui Gabriel, parohul acestei mici dar ambițioase parohii și să donăm suma care ne face fericiți și care aduce cu siguranță ușurarea în sufletele copilașilor care nu trebuie să poarte grija lipsurilor zilei de mâine.
Cei care doresc pot folosi detaliile de mai jos pentru a oferi prin donații, sprijinul atât de necesar:

  • Beneficiar: parohia Sfântul Calinic de la Cernica, Str. Republicii 31, Roșiori de Vede, Teleorman,
  • Cont IBAN: RO64RNCB 0246011579400001 – – – Deschis la banca: BCR

Noi suntem veteranii!
Veteranii nu lasă pe nimeni în urmă!
AMVVD este peste tot!

Clubul Veteranilor îşi deschide porţile în data de 10.06.2023

În sistemul militar organizarea cluburilor este o obișnuință. Avem clubul ofițerilor, clubul subofițerilor, avem chiar și cluburi sportive militare, dar până acum nimeni nu s-a gândit să înființeze un „Clubul al Veteranilor”. Astfel, la propunerea președintelui, domnul Marius Apostol, consiliul director al AMVVD a analizat argumentele bine fundamentate și a aprobat constituirea unui astfel de club pe lângă „Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani” situat lângă Mănăstirea Dealu, Aninoasa (C.R.R.V. – AMVVD), care să ofere posibilitatea organizării evenimentelor importante din viața lor, atât pentru seniorii veterani, dar și pentru mai tinerii noștri camarazi.

Pe lângă spațiile de cazare și sălile de evenimente, atât veteranii, cât și toți oaspeții noștri vor putea să-și desfete gusturile culinare cu meniuri la alegere, dar mai ales cu specialitățile casei: ciorba veteranului, tochitura veteranului, desertul veteranului, toate preparate cu drag de bucătarii noștri, din ingrediente alese și așezate cu grijă în forme îmbietoare.
Ei, dragii noștri veterani și oaspeți de ocazie, vă facem cunoscut că un mare eveniment se apropie. În data de 10 Iunie a.c., ora 11, inaugurăm deschiderea oficială a „Clubului Veteranilor”, situat pe str. Aleea Mănăstirea Dealu, nr. 99, comuna Aninoasa. După luni de eforturi și investiții, Clubul Veteranilor este gata să-și primească oaspeții. Vor fi prezenți la festivitate, dar mai ales pentru a degusta bucatele atent gătite și servite cu multă dragoste, președinții de sucursale AMVVD și oaspeți dragi din toată țara. Președintele sucursalei AMVVD Mehedinți, Petre Neagu, însoțit de 30 copii și 20 de părinți, va parcurge peste 300 km, pentru a servi masa la Clubul Veteranilor și pentru a vizita Muzeul Veteranilor, dar și Mănăstirea Dealu. Această locație frumoasă este încărcată cu emoție și istorie. Regele Mihai a învățat la fostul Liceu Militar, situat pe locul unde în prezent se înalță semeț ceea ce va fi în curând „Centrul de Refacere și Recuperare pentru Veterani”.
De asemenea, Clubul Veteranilor se găsește aproape de suflete creștine, lângă Mănăstirea Dealu, acolo unde este depus spre veșnicie „Capul lui Mihai Viteazul”, spre a-i fi loc de odihnă.

Este pentru prima dată în România, când o instituție asociativă de anvergură, așa cum este AMVVD, propune și realizează un astfel de proiect ambițios. Acest proiect a fost mai ușor de realizat cu suportul unor oameni de suflet care au pus mâna pe unelte și s-au apucat de treabă, dar trebuie să menționăm sprijinul pentru veterani pe care personalul băncii EximBank l-a acordat fără întârziere.

„Prin proiectele noastre, noi veteranii oferim societății civile puterea exemplului, fiind permanent aproape de persoanele instituționalizate în centre sociale (copii și mame abuzate), de veteranii aflați în dificultate (oferind spații de cazare gratuite), păstrând mereu vie tradiția militară și memoria înaintașilor prin muzeele veteranilor înființate în cadrul sucursalelor, iar acum, prin înființarea „Clubului Veteranilor” preluăm și sarcina organizării evenimentelor importante din viața celor care au pus mai presus de toate patria.

Spațiul „Clubului Veteranilor” este generos și ofertant, fiind pretabil organizării de evenimente, dar și ca spații de cazare.
Acum cei care poartă pe umerii lor tociți de vreme, grijile și preocupările covârșitoare pe timpul misiunilor, în poligoane, pe teritoriul național sau în afara granițelor, vor primi sprijinul necesar, ei putând continua să se dedice în totalitate misiunilor primite. Veteranii au pus mai presus de toate țara pe care servit-o cu suferință, preț de sânge și unii chiar cu viața. Merită un loc al lor unde să se întâlnească și să-și depene amintiri celor ce vor să le asculte.
Inaugurarea Clubului Veteranilor va fi în data de 10 iunie 2023, ora 11:00. Vă invităm pe toți să fiți alături de noi” – Marius Apostol, președintele AMVVD, veteran rănit pe timpul misiunii în teatrul de operații din Afganistan.

Veteranii au o poveste de transmis către eternitate prin Clubul Veteranilor!
Împreună suntem puternici!
Împreună suntem AMVVD!

Partener al AMVVD pentru finalizare proiectului EximBank – Exim Banca Românească.
EximBank susține Veteranii!

Young Veterans Fest editia a 3-a.

Asociația Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.).a ajuns în municipiul Drobeta Turnul Severin pentru a participa la manifestările comemorative de la monumentul EROILOR din Parcul Rozelor dedicate Zilei Eroilor și de a STARTUL celei de a treia ediție a FESTIVALULUI YOUNG VETERANS FEST. Ceremonia retragerii cu torţe a încheiat seria activităților organizate în Garnizoana Drobeta Turnu Severin în cinstea Zilei Eroilor. Fanfara şi cele două plutoane formate din efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta”, au defilat pornind de pe Esplanada Crișan până la Palatul Culturii ,,Teodor Costescu”, lăsând loc veteranilor TO din A.M.V.V.D. Astfel, în perioada 26-27 mai 2023, județul Mehedinți a găzduit ediția a III-a a evenimentului ”YOUNG VETERANS FEST”. Un festival al veteranilor din Teatrele de Operații, organizat de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.). Pe parcursul a două zile (26-27 mai) , în Zona de Promenadă Crișan, unde, s-au desfășurat spectacole de muzică ușoară și populară, expoziții ale Muzeului Național al Aviației Române, A.M.V.V.D Argeș, Centrului Militar Județean Mehedinți, Pandurilor Vladimirescului, ROCOP și Consiliului Județean Mehedinți. Vineri, 26 mai, începând cu ora 18.00, s-a dat startul la primul spectacol ce a avut în deschidere Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazu” într-un concert de muzică militară. În ciuda vremii ploioase concertul a continuat cu Florin Vasilică alături de Trupa „Teleormanul” iar în încheiere, spectatorii nu s-au lăsat alungați de ploaie au avut parte de un show al îndrăgitului artist Dan Helciug. Deși vremea a încercat să împuțineze spectatorii (începând ploaia), severinenii împreună cu reprezentanții instituțiilor partenere și organizatorii au rămas la concert. Nimic nu le-a stat în cale, nici măcar vremea, pentru a cere bis repetat. Veteranii motociliști ( VTO B 2 Riders AMC, Poliția Militară, Doomstriker, Green Knights Romania IV, WidowsSons, Virtux Junxit și Cantacuzino 210) au închis seara festivalului turând motoarele și îndemnând localnicii a poposi și sâmbătă în Zona de Promenadă Crișan. Sâmbătă, pe scenă au evoluat Grupul ”Pandurii Vladimirescului” , artiștii Ansamblului profesionist ”Danubius” al Centrului Cultural ”Nichita Stănescu”, Gabriel Lungu, Narcisa Ciuhan, Nadine Alexia Firu și Bibanu mixXl, alias Dan Popescu. Trupa ”Gara Veche” a încheiat ediția a III-a a festivalului „Young Veterans Fest” făcând un show ce greu va fi uitat. Pentru prima dată în țara noastră veteranii din 2 țări, Republica Moldova și România, au stat alături de locuitorii și autoritățile din Drobeta Turnu Severin „unindu-se” prin HORA VETERANILOR . Consiliul Județean Mehedinți a fost partener al evenimentelui și a susținut organizarea acestui festivalul, din respect pentru militarii din Teatrele de Operații și pentru a sprinjini cauza caritabilă a evenimentului, aceea de atragere a fondurilor pentru construirea primului Centru de Recuperare și Refacere destinat veteranilor din Teatrele de Operații. ********* AMVVD este condusă atât în sucursalele din teritoriu, cât și la nivel central de militari, veterani cu experiență în Teatrele de Operații din rândul militarilor activi, în rezervă și în retragere din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și de reprezentanți ai MAI și ai societății civile.

Mulțumesc tuturor participanților:
In primul rand mulțumim AMVVD pentru șansa de a organiza noi VTO B 2 Riders AMC momentul moto:
Poliția Militară
Doomstriker
Green Knights Romania IV
WidowsSons
Virtux Junxit
Cantacuzino 210

Parteneri:
Consiliul Județean Mehedinți
Primaria Municipiului Drobeta Turnu Severin
Cu sprijinul Instituție Prefecturii Județului Mehedinți
Realizatorii clipului Perspective Media

YOUNG VETERANS FEST ediția a III-a, 26-28 MAI 2023, Drobeta Turnu Severin

Dragii noștri,
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD) a pregătit o surpriză majestuoasă pentru toți cei care doresc să-i cunoască mai bine pe veteranii teatrelor de operații – adevărații eroi contemporani ai României.

Astfel, începând de astăzi, pentru trei zile, orașul Drobeta Turnu Severin devine epicentrul spre care migrează toată suflarea ce trăiește românește, pentru a simți îndeaproape evoluția evenimentelor programate a se desfășura pe timpul Young Veterans Fest ediția a III-a.

Prin Young Veterans Fest, AMVVD promovează la Drobeta Turnu Severin divertismentul dar și respectul pentru tradiție, pentru ființa neamului românesc, respectul față de eroii care au plătit tributul suprem, față de militarii veterani ai teatrelor de operații ce au luptat cu onoare și curaj pentru a servi interesul național acolo unde țara a cerut-o, aportul comunității la recuperarea militarilor răniți, cultul pentru veteranii din teatrele de operații, cultura muzicală și portul popular.

Cunoașterea de către societatea civilă a problemelor, privațiunilor și suferințelor cu care se confruntă militarii veteranii, poveștile lor de viață, trăirile avute pe timpul misiunilor desfășurate în poligoanele de tragere, sau în teatrele de operații, constituie o adevărată comoară de lecții învățate, pentru că este important să cunoaștem erorile istoriei pentru a le preveni în viitor.

Iată de ce AMVVD a hotărât să ia în propriile mâini frâiele înființării unui Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani lângă Mănăstirea Dealu, Aninoasa (C.R.R.V. – AMVVD) care să primească atât seniori veterani dar și mai tinerii noștri camarazi, cărora activitățile covârșitoare și presiunea suferită pe timpul instruirii în poligoane, pe teritoriul național sau în afara granițelor, le-au adus dezechilibre ale capacităților și resurselor fizice și emoționale, pentru a le asigura recuperarea necesară și mai apoi reintegrarea în unitatea de încadrare cu capacitatea de efort recuperată, fiind în măsură să se dedice în totalitate obiectivelor și misiunilor primite.

Să știți că militarii suferă traume. Veteranii au pus mai presus de toate țara pe care servit-o cu suferință, preț de sânge și unii chiar cu viața. În România aceștia primesc uneori felicitări, alteori poate medalii și mai apoi sunt lăsați în voia sorții, într-o societate nepregătită să-i primească și să le ofere contextul de integrarea necesar. Acesta este momentul în care militarii suferă al doilea șoc, mult mai puternic: trădarea celor care ar trebui să-i sprijine la nevoie.
Centrul de recuperare și refacere pentru veterani se va face, cu sau fără ajutorul pe care autoritățile au datoria să-l depună necondiționat, pentru că noi suntem determinați și am învins multe opreliști înainte.

Să nu uitați că noi am adormit seara și ne-am trezit dimineața cu imnul național în inimă, zi de zi, încă de la începuturile carierei. Nouă nu ne e rușine că suntem români și suntem mai determinați ca oricând să ne ajutăm singuri, dacă altfel nu se poate.
Știu că stă în felul de a fi al oamenilor să fie eroi atunci când li se oferă șansa, iar voi aveți șansa de a fi eroii veteranilor, aceia care și-au făcut datoria față de patrie fără să clipească, de fiecare dată și oriunde interesul național a cerut-o. Compasiunea este o calitate sublimă a umanității, iar numai după ce omul manifestă compasiune se poate numi nobil.

Veteranii nu lasă pe nimeni în urmă!
Împreună suntem puternici!
Împreună suntem AMVVD!

Parteneri ai AMVVD pentru desfășurarea evenimentului sunt Consiliul Județean Mehedinți și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Prin Young Veterans Fest – III, AMVVD promovează la Drobeta Turnu Severin divertismentul dar și respectul pentru tradiție

Prin Young Veterans Fest ediția a III-a, AMVVD promovează la Drobeta Turnu Severin divertismentul dar și respectul pentru tradiție, astfel la dispoziția celor prezenți vor fi atât exponate din muzeele AMVVD din țară, dar și veterani care să și povestească trăirile avute pe parcursul misiunilor desfășurate în timpul instruirii în poligoane de tragere, dar când au fost dislocați în teatre de operații, departe de cei dragi, fără posibilitatea de a fi stâlpul familiei la nevoie, pentru că militarii veterani au pus mai presus de toate țara și interesul național pe care l-au servit cu suferință, preț de sânge și chiar cu viața.
Astfel, oaspeții noștrii la festival vor putea viziona și primi explicații despre exponate ale „Muzeului Veteranilor al AMVVD” – Argeș, care prin mobilizarea și implicarea totală a camaradului nostru, Dan Arsenescu – președinte sucursală, au adus însemne și simboluri prețioase nouă veteranilor.
Putem spune că „Muzeul Veteranilor AMVVD” – Argeș oferă ocazia înțelegerii evoluției parcurse de armata română pentru participarea la misiuni externe, începând cu 1992 și până în prezent. Printre piesele aduse la Severin vor fi ținute militare, obiecte personale, diplome, insigne, plachete, etc.
La Drobeta Turnu Severin va fi prezent și Muzeul Aviației aflat sub coordonarea domnului Aurel Pană, în care putem viziona un pachet deosebit de exponate compus din: distincții acordate militarilor veterani cu diverse ocazii, medalii, insigne, colecția de însemne militare românești și internaționale și obiecte personale ce au aparținut veteranilor T.O.
Expoziția temporară a militarilor din teatrele de operații face parte din patrimoniul Muzeului Veteranilor și este constituita din următoarele exponate: drapelele tuturor țărilor membre NATO, ținute ce au aparținut militarilor veterani ai teatrelor de operații, ținute forțe aeriene, ținute forțe terestre, ținuta de gala forțe navale, ținute forțe navale, ținute combat forțe navale, ținute mariner, ținute combat forțe aeriene, ținute combat forțe terestre, ținute pilot forțe aeriene.
„Înființarea Muzeului Veteranilor a reprezentat o nouă pagină în cartea de istorie modernă, ce luptă împotriva uitării sacrificiilor veteranilor, pentru a învăța din trecut și a asigura un viitor mai liniștit tinerelor generații. Veteranii din toată țara, acești eroi contemporani ai României, au răspuns prezent ca de fiecare dată și au donat obiecte, medalii, distincții, insigne, ținute, mărturii atât naționale cât și ale partenerilor de coaliție din teatrele de operații, astfel încât AMVVD deține un patrimoniu istoric unic în țară! Vă invităm cu toată căldura să fiți parte la acest festival și să cunoașteți detalii despre viața si gândirea militară.” – sunt gândurile mărturisite de domnul Apostol Marius – președintele AMVVD, cel care a avut inițiativa organizării anuale a unui festival dedicat veteranilor TO.
Surprizele nu s-au terminat aici.
În zilele care urmează vom reveni cu mai multe dezvăluiri surprinzătoare despre festival, deci stați aproape!
Urmăriți site-ul www.amvvd.ro și paginile de Facebook ale AMVVD, unde veți afla vești proaspete despre surprizele pe care vi le pregătim și astfel să vă convingem să veniți pentru a petrece timp de calitate cu amuzament și voie bună alături de noi, veteranii, la Drobeta Turnu Severin.
Vă așteptăm cu drag la Drobeta Turnu Severin, să fiți alături de veteranii contemporani ai României!
#AMVVD #CRRV
#YOUNGVETERANSFEST
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!