Ștafeta Veteranilor din traseul albastru a plecat spre Oradea, duminică 23 octombrie 2022, din Cetatea Aradului

Cu doar două zile înainte de a ajunge la Carei, sportivii celei de-a IX-a Ediții a Ștafetei Veteranilor INVICTUS, care au ajuns în Garnizoana Arad, la Cetatea Aradului, chiar în fața troiței Eroilor, au plecat spre Oradea.

Alături de sportivi Invictus, militari ai Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, sucursala AMVVD ARAD reprezentată atât Haneș Cosmin – președinte, Popov Ciprian -vicepreședinte, cât și de alți membrii AMVVD Arad , dar și civili au ținut vie tradiția „ștafetei albastre” ce a plecat din Garnizoana Arad pentru a comemora eliberarea ultimului petic de pământ românesc, la Carei.

Purtarea ștafetei până în punctul final, Carei, reprezintă o misiune de cultivare și promovare a curajului, patriotismului și respectului față de eroii neamului.

Amintim că, 850 de sportivi au pornit, pe 5 octombrie, din București, în alergare sau pe biciclete, pe trei trasee distincte, fiecare reprezentând o culoare a tricolorului. Unii și-au ales o destinație anume și au predat ștafeta altor voluntari, iar alți sportivi parcurg traseul complet, care pe 25 octombrie se va încheia, pentru toți, la Carei.

Ștafeta Veteranilor este un eveniment organizat de voluntari cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, care și-au propus să promoveze memoria eroilor români prin intermediul sportului.

ONOARE ȘI RESPECT!

„Acei oameni minunați…” au reușit să aducă o nouă mândrie în AMVVD. Mulțumim, AMVVD Prahova!

Astăzi, sâmbătă 22 octombrie, a avut loc închiderea oficială a seriei de evenimente sub titulatura „Acei oameni minunați și mașinile lor zburătoare”, de la Palatul Culturii din Ploiești – Sala Coloanelor. A fost un eveniment ce a durat o săptămână ( 15-22.10.2022), plin de acțiuni dedicate Aviației Române, Armatei.

Dacă deschiderea evenimentului a fost făcută de invitatul special generalul locotenent (rtr) cosmonaut Dorin Dumitru Prunariu, astăzi, la festivitatea de închidere, figura marcantă din Armata Română a fost gen. mr. Radu Theodoru, o legendă vie a aviației, participant la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Invitați de organizatorul evenimentului, Alex Stoian – Asociația „Suntem România” și de expozanții de la sucursala Prahova a Asociației Veteranilor și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD Prahova) o echipă a Consiliului Director a AMVVD formată din: Marius APOSTOL – președinte și vicepreședinții George NIȚĂ și Iulius ONICA au fost prezenți la Sala Coloanelor pentru a participa la festivitatea de închidere a evenimentului „Acei oameni minunați și mașinile lor zburătoare”.

În cadrul festivității, președintele AMVVD Marius Apostol a înmânat placheta de onoare a asociației generalului maior de aviație Radu THEODORU și sucursalei AMVVD Prahova, precum și diplome de excelență președintelui Asociației „Suntem România” Alex STOIAN și președintelui sucursalei AMVVD Prahova Florin Norocel MANTA.

Mulțumim pe această cale echipei sucursalei Prahova, formată din: Gabriela Nicolae MANEA, Elena VIȘAN, Octavian SIRGHE și Victor JIANU, pentru reușita frumoasă, pentru organizare…. mai ales că acest eveniment vine la scurt timp după un alt eveniment de succes „Secretele Mărilor”, ținut la finele lunii trecute și care a atras mii de vizitatori.

Amintim că, organizatorul evenimentului, Alex Stoian – Asociația ”Suntem România!”, a oferit cu ajutorul expozanților: Muzeul Aviației Moldovei – ARPIA Tecuci; Aeroclubul României; Școala Superioară de Aviație; Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”; Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”; Asociația Aeronautică Română; Regional Air Service Tuzla; Centrul Militar Județean Prahova- CMJ Prahova; AMVVD- Asociația Veteranilor și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” – sucursala Prahova; ARPIA – Asociația Română pentru Propaganda Aviației filiala Prahova si București- Otopeni; Expozanți machete aviație: Teofil Sereș, membru ARPIA. si Constantin Gherghinoiu, membru „Tomis” și Bibi Touring, în perioada 15-22.10.2022, pentru publicul larg, o serie de acțiuni dedicate Aviației Române, Armatei.

Faimosul cosmonaut gen.lt.(rtr.) Dumitru-Dorin Prunariu a prezentat la deschiterea activității filmul zborului sau în spatiul cosmic -„Întâlniri de gradul omenesc” și a raspuns întrebărilor publicului iar aviatorul gen. mr. (r) Radu Teodoru și-a prezentat ultima carte –  “O viață fără fard. Mărturii, mărturisiri”, provocând tineretul la discuții libere. 

Acei oameni minunați si masinile lor zburătoare. Organizatori :Asociația Suntem România, Baza 2 Logistica Valahia suport Consiliul Județean Prahova, Fortele Aeriene Române, Cercul Militar Ploiești, Aeroclubul României, Școala Superioara de Aviatie Civila, ARPIA,Academia Forțelor Aeriene-Henri Coandă, ASPOT PH, AMVVD Prahova și Bibi Vacanta au reușit să aducă dorința de cunoștere și încă de la deschirerea evenimentului, de luni, vizitatorii au asaltat expoziția de la Palatul Culturii, astfel încat reprezentanții de la standuri au avut de lucru explicând și arătând exponatele.”Acei oameni minunați ” ….!

ONOARE ȘI RESPECT!

Timișoara a preluat ștafeta albastră. Vicepreședintele AMVVD Timișoara a fost susținut de fiu pe tot traseul

Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” a organizeat vineri, 21 octombrie, festivități comemorative cu prilejul plecării din Garnizoana Timișoara a „Ștafetei Veteranilor”, aflată la ediția a IX-a, pe traseul Timișoara-Arad-Oradea-Carei.

Festivitățile ce au început la ora 9.00 cu un ceremonial militar și religios la Monumentul Ostașului Necunoscut, situat în Parcul Central Anton von Scudier. Au participat autoritățile civile locale și militare, președintele AMVVD Timișoara, Onea Mihai și vicepreședintele sucursalei Vartolomei Mihail Sorin împreună cu micuțul Teo.

Deși, de la un anumit moment mă gândeam că e cazul să predăm responsabilitatea ștafetei următorilor colegi, determinarea lui Teo de a rămâne pe traseu m-a convins să continui. A fost extraordinar să pot transmite tinerei generații sentimentul de prețuire față de sacrificiul depus de înaintași și predecesori, pentru a putea să ne numim români. Dar cel mai prețios cadou oferit astăzi, a fost felul în care s-a primit lecția respectului pentru eroii noștri și cum s-a manifestat sentimentul de datorie de către cei tineri. Cu așa generații, România are o șansă mare. ” ne-a mărturisit Vartolomei Mihail Sorin, vicepreședintele AMVVD Timișoara.

Ștafeta merge mai departe ….. Până la capăt!
Pentru români, pentru România!

Amintim că, participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, cât și pentru cei plecați dintre noi, în cinstea lecției de patriotism.

ONOARE ȘI RESPECT!

Membrii AMVVD din Garnizoanele Giurgiu și București au omagiat eroii, de ZIUA ARMATEI, alături de Gen.(r.) aviator Radu Theodoru și de președintele național al Doomstriker, la Mănăstirea Comana

Astăzi, la Mănăstirea Comana, situată în județul Giurgiu, cu rol de mănăstire-cetate ctitorit de Vlad Țepeș în anul 1461, învitați de către organizatori membrii AMVVD din Giurgiu și București ( printre care îi amintim pe Petre Dat – președintele AMVVD Giurgiu și pe Daniel Stanciu – membru AMVVD București) împreună cu VTO B2 Riders ARMY MOTORCYCLE CLUB (condus de președintele ce cu mândre poartă porecla Barbaru’) au participat la o frumoasă activitate în cinstea Zilei Armatei.

În curtea mănăstirii organizatorul general aviator în retragere Radu Theodoru (o legendă vie a aviației românești și o bornă în ceea ce privește patriotismul adevărat) ajutat de Ovidiu Munteanu președintele național al DOOMSTRIKER LEMC ROMANIA au reușit să unească atât AMVVD Giurgiu și București, VTO B2 Riders ARMY MOTORCYCLE CLUB, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, dar și Regimentul 74 PATRIOT așa cum se cuvine unei mănăstiri-cetate ce zidurile respiră istorie menținându-se încremenite ca niște străjeri credincioși care de sute de ani păzesc lăcașul de cult.

Alături de călugări, oameni ai  apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, mai tineri sau mai în etate, activi, în rezervă sau retragere, au adus un pis omagiu ostașilor căzuți la datorie în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ceremonialul religios a fost ținut la troița dedicată „ostasiilor căzuti pe aceste locuri in razboiul 1916-1918…”

Amintim că, Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959 și este sărbătorită an de an de către români.

ONOARE ȘI RESPECT!

Mai multe detalii despre eveniment veti găsi în săptămânalul Ministerului Apărării Naţionale – OBSERVATORUL MILITAR

AMVVD Oradea încearcă să mai elimine din sărăcia care macină sufletul oamenilor nevoiași

Sucursala Oradea a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorîtorul de Mir” reprezentată de Băliban Petru (vicepreședinte), Burdaș Bratosin, Lincăr Silviu, Oprea Sorin, Popa Andrei, împreună cu consilierul local din Comuna Popești Bencic Ionuț, au continuat vizitele umanitare.

Au primit sprijin de la Depozitul MAIALEX – patron Bunicău Traian și Biserica Penticostală Dicănești din Bihor pentru a putea aduce o rază de speranță, o mică bucurie celor nevoiași.
De această dată, au reusit să ajungă atât la veteranul de război Poduț Florian (n.n. – 98 de ani), cât și la alte trei familii năpăstuite de soartă, cu copii ce viața le-a oferit, fără voia lor, un trai cu multe lipsuri, un trai de azi pe mâine.

Suntem atât de săraci când vine vorba de putință …. Suntem atât de sensibili și neajutorați când vrem ca în această țară să nu mai existe durere și grija zilei de mâine… Încercăm pe cât posibil să facem ceva, să venim în ajutorul celor care sunt nepăstuiți de viață.

Încercăm de mai bine de patru ani, de când s-a înființat sucursala AMVVD Oradea, să întindem o mână de ajutor, să oferim puțin dar mult pentru cei ce au nevoie disperată de alimente, de o vorbă bună, de atenție și o mână de ajutor pentru a merge mai departe, pentru a putea trăi în vremurile de azi.

Iubim această țară și am luptat sub drapelul ei pentru ca neamul nostru să aibă pace, să poată să-și crească copiii educați, să avem libertatea zâmbetului și puterea de a dezvolta frumos o societate, un neam, un suflet care să prețuiască semenii, locurile natale, glia strămoșească.

Am luptat pe fronturi departe de casă, departe de familii și acum, ca voluntari ai asociației, luptăm acasă, în țară, ca sacrificiul nostru să nu fie în zadar. Astfel, în data de 20 octombrie am reușit să alinăm puține suflete chinuite de viață ducându-le câte ceva alimente și jucării pentru copii.

Ne-am interesat și de situația școlară a copiilor la care am fost și sperăm să putem rezolva câte ceva pentru ei. Avându-l alături pe consilierul local din Comuna Popești Bencic Ionuț am reușit să ne promită că se va ocupa personal de transportul gratuit pentru două fete de școală generală care-și doresc să meargă să învețe și să-și facă un viitor puțin mai bun decât cel de acasă.

De acesta dată, cu putin noroc, reușim să vă oferim și un filmuleț despre această activitate.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Împreună, militari și civili, membrii AMVVD Cluj și sportivi Invictus au alergat în Ștafeta Veteranilor ediția a-XI-a, pe traseul galben

În contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, Invictus România a dat startul celei de-a noua ediții a Ștafetei Veteranilor. Ca în fiecare an, alergătorii și cicliștii, militari și civili, parcurg trei trasee, totalizând peste 3.300 de kilometri, simbolic diferențiate prin cele trei culori ale drapelului: albastru, galben și roșu. Fiecare traseu include opriri la monumentele ridicate în cinstea eroilor neamului.

Pe 19 octombrie 2022, începând cu ora 08:00, echipa de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Cluj împreună cu membrii AMVVD ai sucursalei Cluj au parcurs un segment de 41 km al traseului Galben al Ștafetei INVICTUS-ediția a IXa . La această manifestare participă alergători și cicliști (amatori sau profesioniști), civili și militari.

Startul a fost dat la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii până în centrul orașului Cluj-Napoca, mai exact la Divizia 4 Infanterie „Gemina”. Printre sportivii echipei Invictus s-a aflat și vicepreședintele sucursalei AMVVD Cluj, George Horincar, dar și doi elevi ai Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda.

În Câmpia Turzii, mai exact la Monumentul Eroilor Aviatori, echipa Invictus, pe acordurile Imnului Național al României și al Uniunii Europene, au fost întâmpinați de către primarul municipiului Câmpia Turzii Dorin Nicolae Lojigan. Pe traseul Turda – Cluj Napoca sportivii au purtat atât Drapelul Național cât și cel al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (A.M.V.V.D). Parcurgerea traseului a fost făcută prin alergare și prin pedalare.

Amintim că, sportivii au plecat, miercuri, 5 octombrie, de la Monumentul Eroilor Patriei din București și se vor reuni, la 25 octombrie, de Ziua Armatei României, în localitatea Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român”, ultimul teritoriu eliberat de armata română în Al Doilea Război Mondial.

În Carei, ștafeta își va îndeplini misiunea și va prezenta onorul, într-un mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România. Regula este ca, în permanență, cel puțin doi participanți, alergător și ciclist, să se afle în cursă, ducând, în acest mod, ștafeta mai aproape de destinație.

Felicitări tuturor membrilor AMVVD participanți în cea de-a IX-a ediție a Ștafetei Veteranilor INVICTUS!

UPDATE. DEZMINȚIRE POSTARE AMVVD CONSTANȚA

UPDATE. ora 18.50 – în urma postării pe Asociaţia militarilor veterani AMVVD Sucursala Constanţa rugăm Consiliul de conducere a sucursalei să nu informeze eronat membrii AMVVD, să nu încalce statutul AMVVD, care la sectiunea OBLIGAȚIILE SUCURSALELOR nu a fost schimbat niciodată, de la înființare și până în prezent!

Stimați membrii și susținători ai sucursalei AMVVD Constanța, vă aducem la cunostință că, deși astăzi, marți 18 octombrie 2022, la ora 16.00, trebuia să aibă loc Adunarea Generală Extraordinară a A.M.V.V.D. Constanța aceasta nu s-a mai ținut deoarece, conform statutului, nu s-a întrunit numărul de participanți.
Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir”, formată din membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte, Florin Tutunaru – secretar general AMVVD și vicepreședinții coordonatori – Iulius Onica și Cristian Guștere, A HOTĂRÂT, în urma încălcării statutului, SECȚIUNEA VI-a, articolul 23 (2) cu punctele aferente , să facă cale întoarsă spre București urmând a comunica o altă dată când va avea loc următoarea ADUNARE GENERALĂ a membrilor sucursalei Constanța.

Rugăm, încă o dată, membrii sucursalei Constanța, care doresc să facă propuneri, să trimită mail pe – amvvd.2013@yahoo.ro. – cu mentiunea AGE AMVVD Constanța.
Onoare și Respect !