OAMENI TARI. Marius Apostol, militarul a cărui viaţă s-a schimbat în Afganistan, cu câteva ore înainte de asasinarea lui Osama Bin Laden.

Îi vedem de 1 Decembrie, la paradă. Îi vedem iarna la dat cu lopata în sate uitate de lume şi primăvara la salvat oamenii inundaţi. Mai auzim de ei când pleacă în misiune, într-un teatru de operaţii intens mediatizat cum e Afganistanul. La întoarcere, de cele mai multe ori, sunt subiect de ştire doar dacă au un tricolor peste ei. Şi, totuşi, se bat doar cu preoţii la capitolul încrederea populaţiei.

Aceştia sunt militarii români.

Pentru că avem o încredere „tăcută” în ei şi asta ţine loc de „mulţumesc”, pentru că nu îi întrebăm, la întoarcere, ce au păţit, pentru că nu stăm să îi ascultăm, deşi au atât de multe lucruri extraordinare de spus pe care ei le consideră mult prea normale, gândul începe de astăzi seria „OAMENI TARI”. La împlinirea a zece ani de la invazia din Irak şi cu un an înaintea încheierii părţii de combat din operaţiunea din Afganistan, vă prezentăm militari care au fost în aceste teatre, trimişi să reprezinte România, în virtutea angajamentelor noastre internaţionale.

Pentru că în armată individul nu există, important fiind doar colectivul, le-am dat acestor militari un termen generic, colectiv: „OAMENI TARI”. Deşi sunt bine pregătiţi şi foarte raţionali, îşi fac loc şi de emoţii când ţin puşca în mână printre amărâţii copii afgani şi nu uită că o pereche de şosete sau o sticlă de apă înseamnă enorm pentru ei.

Plutonierul adj. Marius Apostol, acum cetăţean de onoare al oraşului Bragadiru şi membru al Batalionului 500 Sprijin din Bucureşti, a fost în şase misiuni internaţionale, în perioada 1996-2011: Bosnia-Herţegovina, Irak şi Afganistan. Cu uniforma perfect aranjată, purtând pe ea toate însemnele care alcătuiesc CV-ul unui militar, de la misiuni, la decoraţii şi cursuri, vorbeşte despre aceste experienţe internaţionale. Îşi alege încet cuvintele, pentru a nu spune ceva greşit, pentru a vorbi frumos, aranjat – la fel ca ţinuta militarului. Aceasta, în ciuda disconfortului fizic pe care i-l provoacă urmele războiului.
vlcsnap-2013-03-26-00h58m46s249

Fatidicele ore de dinaintea asasinării lui Osama

În 1 mai, 2011, cu doar câteva ore înainte de deja legendara misiune de asasinare a lui Osama bin Laden, Apostol se afla într-o misiune de patrulare pe celebra autostradă A1 din Afganistan, unul dintre cele mai importante obiective strategice din ţară.

„Eram într-o patrulă, pe autostrada A1, la aproximativ un metru de un culvert (tub sub autostradă, n.red.). Am sărit în aer cu un vehicul MRAP (maşină blindată, de circa 20 de tone, n.red.). A fost o încărcătură de aproximativ 200 de kilograme de explozibil. Practic, au fost câteva fracţiuni de secundă. Am fost aruncaţi la 180 de grade, eu am intrat în comă. Am fost extraşi de acolo după aproximativ 20-30 de minute”, descrie Apostol incidentul cu informaţii pe care le ştie numai de la colegii lui din patrulă. După ce a ieşit din comă, o săptămână mai târziu, camarazii i-au reconstruit scena, pentru a putea înţelege ce i s-a întâmplat.

„Prima întrebare când m-am trezit a fost: ‘locotenente, unde ne aflăm?’”, ne spune militarul. Locotenentul era într-un pat alăturat, iar ei se aflau în Landstuhl, Germania. Coloana vertebrală a lui Apostol era ruptă în două locuri şi avea traumatisme grave şi la picioare. „Te vezi înconjurat de oameni noi şi, practic, când arunci o privire asupra corpului tău şi vezi o grămadă de tuburi este ca o trecere. Dintr-un om sănătos, te vezi … nici nu ştiu ce cuvânt să folosesc. Trebuie să ai o putere foarte mare să treci peste. Şi pentru militari, pentru că şi noi suntem oameni”, ne explică plutonierul şi începe să ne vorbească despre lupta cu sine în astfel de condiţii.

“Ca să te ridici din nou, trebuie să lupţi. Bineînţeles, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, să spui <<Doamne, am deschis ochii, deci pot să merg mai departe>>. Eu am politraumatism, dar important este că trăim toţi din echipaj şi că ne-am întors toţi acasă” – iar acesta este lucrul pe care îl spun toţi cei care au scăpat, indiferent cum, dintr-o asemenea experienţă.

Sursa Gandul

Un comentariu

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

  • Tudor:Cum se procedează een cazul ceend un riaelzator este salarieat din vulumul realizării, şi din pricin obective salariul se primeşte mai mic de salariul minim prevăzut de leje.Şi dacă apar aşa cazuri zilele de sărbători şi cele de odihna lucrate de angazator binevol se platesc dublu, lueend een consederaţie că sa făcut adaus peenă la salariu minim. Dacă se poate indicaţi num Hotăreerei referitor la salarizarea din volumul de realizat

    Bruno Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *