Luptă, supraviețuieşte, iubeşte!

Luptă, supraviețuieşte, iubeşte!

“Acum câteva zile am fost în vizită la cea mai frumoasă şi fericită familie din lume.
Bărbatul, cu proteză în locul piciorului stâng, cu retina dezlipită la ochiul stâng, cu multiple schije în corp, mi-a povestit în bucătărie cum a fost scos din TAB-ul în flăcări de camarazii săi, mi-a povestit şi de piciorul drept, de arsura de gradul 4 de la glezna acestuia până sus la coapsă, de dubla fractură deschisă de os sacru, de traumatismele la coloana vertebrală, de embolia pulmonară ce l-a afectat de două ori din cauza comei prelungite.
Mi-a povestit de durerea pe care o simțea atunci gândindu-se la cei dragi, mi-a povestit de zilele în care, în comă fiind, nu ştia că lângă patul lui veneau oameni ce îl iubeau.
În timp ce noi vorbeam despre fatidica zi de 20 iunie 2006, din sufrageria apartamentului se auzeau râsete şi jocuri de copii şi mustrările prefăcute ale unei mame.
Era acolo şi se juca împreună cu copiii femeia ce îi era prietenă acum 11 ani, femeia ce a mers atunci în Germania să stea lângă capul lui, femeia ce i-a dăruit apoi 2 băieți minunați.
Iar muzica râsetelor de copii acompaniată de glasul ce se chinuia să pară mustrător al femeii mi s-a părut cea mai frumoasă muzică pe care am ascultat-o până acum.”

Jianu Florin

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *