A.M.V.V.D. și L.M.P. – întâlnire la Constanța, în baza protocolului de colaborare încheiat, pentru problemele militarilor

A.M.V.V.D. și L.M.P. – întâlnire la Constanța, în baza protocolului de colaborare încheiat, pentru problemele militarilor

În acest weekend s-a desfășurat, la Constanța,  în baza protocolului de colaborare încheiat, întrunirea celor două asociații partenere: Asociația militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” și Liga Militarilor Profesioniști.

La întrunire au participat din partea A.M.V.V.D:  dl. APOSTOL MARIUS – președinte, dl. COSMA DAN – prim-vicepreședinte, dl. CREȚU ADRIAN – vicepreședinte și d-na CIOBANU MONICA – secretar, iar din partea L.M.P. au participat:  dl. ALBU DĂNUȚ – președinte, dl. MOCANU DĂNUȚ – vicepreședinte, dl. LUPU MUGUREL – vicepreședinte și dl. CONDEESCU ALEXANDRU – membru.

În cadrul întrunirii s-au dezbătut problemele pentru care militează cele două asociații și pe care vor să le prezinte instituțiilor care au în responsabilitate rezolvarea lor, respectiv:

  • modificarea legii salarizării personalului militar și reducerea inechităților din prezenta lege;
  • acordarea semnului onorific „Serviciul patriei”, Corpului SGP;
  • inițierea unor intervenții la reprezentanții legislativului, pentru introducerea pe ordinea de zi a Parlamentului României, a proiectului de lege pentru Statutul cadrelor militare;
  • acordarea normei de echipament pentru militarii profesioniști;
  • echilibrarea sumelor care se reprezintă diurna militarilor participanți la misiuni în afara garnizoanei de bază;
  • stipularea unei prevederi în noul statut al militarilor profesioniști (exemplu: ca după 5 ani de activitate cu rezultate bune și foarte bune în Ministerul Apărării, contractul de muncă să se încheie pe perioadă nedeterminată). Această prevedere ar permite militarilor să acceseze credite pentru achiziționarea de locuințe în condiții avantajoase și ar exclude posibilitatea condiționării militarilor de perspectiva de a nu prelungii contractul din cauze subiective;
  • posibilitatea trecerii militarilor profesioniști în corpul subofițerilor, după o vechime de 10 ani, având în vedere experiența acumulată în domeniul profesional și sumele cheltuite de minister pentru specializarea lor. Prevedere care s-ar pierde în cazul în care militarii ar părăsi sistemul;
  • plata orelor suplimentare, așa cum beneficiază celelalte ministere din structurile de apărare;
  • acordarea compensației de chirie (ținând cont de membrii de familie) în funcție de localitatea, zona precum și necesarul locativ al militarilor;
  • efectuarea unor studii psihologice pertinente care să determine înfluența stresului postraumatic la întoarcerea din misiune;

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *