In memoriam

In memoriam

Mai 2011, o lună sângeroasă pentru militarii români din Afganistan. Săptamâna trecută, pe 5 mai, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie ‘Neagoe Basarab’, a căzut la datorie, în Provincia Zabul, Afganistan. Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Lixandru a decedat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Constantin-Laurentiu Lixandru, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan. De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a înaintat preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Constantin-Laurenţiu Lixandru cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. De asemenea, duminică, 1 mai, patru militari romani au fost raniti in Afganistan. In jurul orei 05.30, un autovehicul blindat, tip MRAP, aflat in misiune cu militari din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, pe autostrada A1 in Provincia Zabul, Afganistan, a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat. Desi cantitatea de explozibil utilizata în atac a fost foarte mare, fapt care a dus la rasturnarea vehiculul tip MRAP, gradul ridicat de protectie asigurat de blindajul masinilor de lupta folosite de fortele NATO in Afganistan a dus la salvarea vieților militarilor români. În urma deflagrației, care a provocat răsturnarea vehiculului MRAP, locotenentul George Olteanu a suferit leziuni in zona spatelui și la mușchii piciorului stang, plutonierul major Marius Apostol are glezna piciorului stâng fracturată și caporalul Daniel Riza a suferit o ruptura de ligamente la genunchiul stang, starea lor fiind stabila. Al patrulea militar aflat in vehicul, caporalul Nicolae Barbu, care a acuzat doar lovituri superficiale, si-a reluat activitatea in Baza Lagman. Locotenentul Olteanu, plutonierul major Apostol și caporalul Riza au fost evacuati catre Spitalul Militar din Kandahar, pentru investigatii suplimentare si tratament de specialitate.

Potrivit unui comunicat MApN, în cursul zilei de 10 mai, ora 06.00, caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan. Decesul a survenit în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada A1 Kabul-Kandahar, când militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat.

La plecarea din bază, în timpul unei misiuni, militarii îşi fac de fiecare dată cruce, pentru că nu ştiu dacă se mai întorc. La plecarea din misiune, au acelaşi îndemn pentru cei care vin: “Plecaţi toţi, vă întoarceţi toţi”. Plutonierul Apostol a plecat de şase ori. De două ori, nu s-au mai întors toţi. Sublocotenentul post-mortem Remus Brânzan a căzut la datorie în 17 septembrie 1996, în timpul unei misiuni de lărgire a coridorului Gorazde din Bosnia.

Orice teatru de operaţie schimbă un pic, schimbă psihicul militarului, puterea lui. E foarte greu după aceea să spui a fost uşor sau greu pentru mine. Acolo, toţi colegii trăim ca un frate sau ca o soră”, mai povesteşte militarul, care se mândreşte că, dacă i-ar aduna pe toţi “fraţii” şi “surorile” din cele şase misiuni, ar ajunge de 3-400 de suflete. “Acolo, în teatrul de operaţie, el (colegul, n.red.) ţi-e şi mamă, el ţi-e şi tată, el ţi-e şi soră. Ajungi în aşa fel încât, dimineaţa când te trezeşti şi discuţi cu el, să-l simţi din priviri şi să ştii dacă are o problemă, îl nelinişteşte ceva”, explică Apostol, cu sclipirea în ochi a unui om care ştie că a descoperit ceva pe lumea aceasta pe care nu toţi avem şansa de a-l descoperi: comunitatea.

„Acolo se încheagă lucruri. Acolo sunt oamenii mai tari. Gândiţi-vă ce înseamnă când ai un coleg rănit sau decedat. Dincolo de ceea ce vedeţi dumneavoastră în imaginea unui militar, e logic că se ascund şi alte lucruri. Dar militarii români într-adevăr sunt nişte oameni tari”, ne explică bărbatul, după ce l-am întrebat care e definiţia proprie a termenului “Oameni tari”, în raport cu militarul român.

Onoare și respect!

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *