În Anul Centenarului Marii Uniri, de Ziua Marinei Române, la Constanța are loc cel mai mare spectacol naval al anului din țara noastră

În Anul Centenarului Marii Uniri, de Ziua Marinei Române, la Constanța are loc cel mai mare spectacol naval al anului din țara noastră

Mâine, 15 august 2018, la Constanța are loc cel mai mare spectacol naval al anului prin care va fi celebrată Ziua Marinei Române. Acest spectacol a fost precedat de numeroase evenimente organizate în Constanța și în alte orașe-porturi românești, începând cu data de 5 august 2018. Printre aceste evenimente se numără: concertele  aniversare susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale, Ziua Porților Deschide în porturile militare,  Ziua Învățământului de Marină  pe faleza din Constanța, Ziua Resurselor Mării în Portul Tomis și Ziua Recunoștinței marcată printr-o ceremonie militară și religioasă organizată în memoria eroilor militari la Monumentul Marinarilor de pe faleza din Constanța.

Activitățile organizate de Statul Major al Forțelor Navale la Constanța cu ocazia Zilei Marinei Române vor debuta pe faleza din fața Comandamentului Flotei la ora 10 cu un ceremonial militar și religios ce va cuprinde ridicarea Drapelului Național la catargul de pe esplanada Comandamentului Flotei, tragerea celor 21 de salve de tun,  tradiție păstrată încă din secolul al XIV-lea, când au început să fie utilizate tunurile la bordul navelor militare, mesajul de bun-venit adresat de viceamiralul Alexandru  Mîrșu, depunearea pe mare a unei ancore de flori, în memoria  eroilor marinari și sosirea Zeului Neptun din largul mării pentru a da startul  spectacolului naval. În deschiderea spectacolului, drapelele României, NATO și cel al  Uniunii Europene vor fi purtate de ambarcațiuni rapide, dar și de un  elicopter Puma Naval.

Nava-Școală „Mircea” și cadeții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” vor saluta publicul de pe faleză împreună cu velierul italian „Palinuro” și cu cadeții acestuia, iar „Vânjosul”, „Voinicul” și „Vârtosul”, cele mai noi remorchere multifuncționale ale marinarilor, vor încânta publicul, prin manevre navale.  Spectacolul va continua cu inserția aeriană a scafandrilor de incursiune, lansați de la bordul unui elicopter, urmată de o  secvență de luptă împotriva aviației inamice, executată de toate navele  din dispozitivul de pe mare. Scenariul va cuprinde și procedură standard de căutare și de atac a unui submarin inamic, realizată de două elicoptere Puma Naval, un avion de cercetare P 8 Poseidon (SUA), corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și de trei ambarcațiuni rapide. După  descoperirea submarinului inamic, acesta va fi atacat din aer și de pe  mare. Un elicopter Puma Naval va lansa asupra acestuia o torpilă ușoară  „Sting Ray”, iar corveta îl va ataca cu torpile, bombe antisubmarin și bombe reactive.

Va urma respingerea unui desant maritim, în zona țărmului, inamicul fiind reprezentat de infanteriștii marini, ce  se vor  deplasa cu zece ambarcațiuni rapide, pentru a ataca o clădire de pe mal, în timp ce monitorul fluvial „Ion C. Brătianu”, vedeta blindată „Rovine”, două  avioane de luptă F-16, două elicoptere Puma și trei tunuri de 100 mm vor  respinge atacul.

Următorul moment al activităților  va consta în combaterea migrației ilegale pe mare  realizată de nave și ambarcațiuni ale Ministerului Afacerilor Interne și  ale Agenției Române de Salvare a Vieții pe Mare, după care este  programată o secvență de contracarare a acțiunilor asimetrice pe mare executată de scafandrii de luptă. Astfel, trei ambarcațiuni rapide vor deschide foc asupra unei ambarcațiuni inamice, pentru a o anihila, scafandrii căzuți în apă vor fi recuperați prin procedeul  „rig-rope”, de către un elicopter Puma Naval, urmând să salute publicul de pe faleză, din aer, prinși de parâmă. Exercițiile demonstrative se vor termina prin defilarea fregatei  „Regele Ferdinand”  care va  defila prin fața tribunei, cu un elicopter Puma Naval ce va simula o manevră de apuntare. În jurul orei 12.30, toate navele participante vor saluta audiența printr-o paradă navală, iar Garda de Onoare și detașamentele de militari din Forțele Navale Române, împreună cu militari din Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și din Ucraina, care participă în premieră la sărbătorirea Zilei Marinei Române, vor defila pe faleza din fața Comandamentului Flotei.

La ora 13, în Portul Tomis se va da startul concursurilor tradiționale marinărești iar ziua se va încheia  cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, urmat de retragerea cu torțe a marinarilor  militari, pe traseul Poarta 1 Port Constanța – Farul Genovez – Parcul  Primăriei Municipiului Constanța – Comandamentul Flotei.

Ziua Marinei Române a fost marcată la Constanța pentru prima dată în anul 1902, la  15 august, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare națională.

Sursă foto: Forțele Navale Române (repetiții generale – Ziua Marinei 2018)

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

 

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

Fotografia postată de Forțele Navale Române.

 

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *