Gest de binefacere din partea sucursalei Constanța a AMVVD. Aproape o mie de obiecte de veselă și piese de mobilier, donate Parohiei ,,Sfântul Nectarie Taumaturgul”

Gest de binefacere din partea sucursalei Constanța a AMVVD. Aproape o mie de obiecte de veselă și piese de mobilier, donate Parohiei ,,Sfântul Nectarie Taumaturgul”

Departe de țară în teatrele de operații  din străinătate dar și acasă, pe pământ românesc, militarii veterani nu uită niciodată să-și ajute semenii. Învățați să dăruiască pentru a aduce bucurie celor din jur, camarazii din AMVVD sunt întotdeauna receptivi la problemele celor din jur pe care-i ajută ori de câte ori au posibilitatea.

Astfel, la începutul toamnei, sucursala Constanța a Asociației Militarilor Veterani și Vetanilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, reprezentată de domnul Cristian Crăciun în calitate de președinte, a dat dovadă de mare omenie donând Parohiei ,,Sfântul Nectarie Taumaturgul” aproape 1000 de obiecte de veselă (farfurii, tacâmuri, căni, castroane etc) și piese de mobilier (scaune, colțar bucătărie). Obiectele donate parohiei provin de la domnul Vasile Roșu, membru al AMVVD, sucursala Constanța.

Obiectele de veselă donate de camarazii noștri de la Constanța vor fi folosite la cantina socială parohială din cadrul Parohiei ,,Sfântul Nectarie Taumaturgul” unde servesc masa credincioșii nevoiași. În cadrul acestei parohii, păstorită de părintele paroh Marinel Pădure, se desfășoară numeroase proiecte social-filantropice și culturale, menite a ajuta credincioșii, cu deosebire pe cei tineri, și de a le oferi alternative educaționale într-o lume dominată de violență și de socializare online. Astfel, parohia oferă meditații gratuite elevilor și de la școlile din oraș și se implică în proiecte de combatere a absenteismului, a abandonului școlar, a apărării credinței ortodoxe și a păstrării tradițiilor strămoșești. De asemenea, în fiecare săptămână, în biserică  se fac cateheze cu tineretul.

 

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *