FILĂ DE ISTORIE.  AM REUȘIT să fim prima asociație din România care defilează la PARADA MILITARĂ din 1 Decembrie

FILĂ DE ISTORIE. AM REUȘIT să fim prima asociație din România care defilează la PARADA MILITARĂ din 1 Decembrie

Anul acesta, după cinci ani de muncă, reușim să scriem și o filă de istorie.

Da, ne mândrim și cu lacrimi în ochi de bucurie spunem toți, cei aproape 13.000 de membri, AM REUȘIT să fim prima asociație din România care defilează la PARADA MILITARĂ din 1 Decembrie.
Pentru noi, AMVVD, este un vis împlinit, realizăm visul tuturor veteranilor, visul camarazilor ce i-am pierdut în teatrele de operații, de care nu putem să uităm, deoarece ei fac parte din istoria noastră, din încercările noastre de a aduce pacea şi liniştea, din ceea ce suntem azi şi vom fi mâine!

Cine sunt cei 30 de membri care reprezintă AMVVD în blocul de paradă?

MAICAN ION – președintele Comisiei de Cenzori  a AMVVD,

   

agent șef  principal (rez.) care și-a început activitatea din 1992 în Ministerul Afacerilor Interne pe funcția de comandant pluton la Brigada de Intervenție a Jandarmeriei din București. În perioada imediat următoare, în cadrul brigăzii, a participat la numeroase misiuni de stabilire și restabilire a ordini și liniștii publice pe timpul desfășurării de manifestați, miting-uri, activități sportive, culturale și alte misiuni desfășurate pe teritoriul Municipiului București cât și pe teritoriul României.  În anul 2001 a hotărât să-și desfășoare activitatea la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în cardul Biroului Investigații Criminale al Secției 10 Poliție, cât și la Serviciul Investigații Criminale, Compartimentul „Flagrant” din cadrul Poliției Sector 3. În Municipiul Bucuresti a participat atât la misiuni pentru prevenirea, combaterea și prinderea în flagrant a persoanelor care comit infracțiuni de natură Judiciară, cât și la misiuni cum ar fi Summit-ul NATO, vizita președinților SUA și a mai multor oficialități ai altor State. După 29 de ani de activitate, în 2017, a trecut în rezervă și este alături de AMVVD.  „Sunt onorat să fiu prezent la Parada Militară de 1 Decembrie deoarece am fost militar, simt ca un militar și nu pot pierde aceasta ocazie”,  susține domnul agent șef principal (rez.) Nelu Maican.

DUMITRU MIHAELA –  secretar general al Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”,

     

pltutonier  adjutant  principal (rez.) care chiar dacă nu a avut parte de misiuni externe are o vasta experiență în Ministerul Apărării Naționale făcând parte din promoția 1989 de subofițeri.  Pe parcursul carierei a dobândit diverse funcții reprezentând un exemplu pentru militarii Școlii de Maiștri Militari și subofițeri „Basarab I” din Pitești,  în calitate de subofițer instructor.  În ultimii 10 ani ai carierei de militar a lucrat în Departamentul Politici de Apărare și Planificare din minister – Direcția Politicii de Apărare, ca șef compartiment Documente Clasificate. Acum, de când este la pensie este trup și suflet alături de AMVVD, mereu cu zâmbetul pe buze și cu o vorbă bună pentru toți membrii asociației. Mândră că a fost selectată să reprezinte asociația în zi de sărbătoare  și, așa cum o cunoaștem, fie ploaie, vânt sau ger are veselie în ochi și puterea de a depăși orice obstacol.

BUJOR VIOREL director administrativ  AMVVD,

  

plutonier adjutant principal (rez) care a avut cinci misiuni în teatrele de operații. De patru ori a fost în Bosnia și Herțegovina și o singură data în Irak, în total 3 ani de misiuni. Decorat cu Ordinul Virtutea Militară, 5 medalii NATO și de Comandamentul Diviziei Multinaționale din teatrul de operații Irak, în anul 2006, este persoana care afirmă că trebuie să fie un exemplu pentru ceilalți veterani. Subofițerul este mândru că va duce până la capăt o ultimă misiune, cea mai frumoasă misiune pe timp de pace, aceea de a putea defila în fața poporului român pe 1 decembrie, în an centenar. S-a alăturat AMVVD – ului încă de la început cu devotement și luptă pentru CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REFACERE pentru VETERANI.

CITIȚI ȘI:

Emoții, zâmbete și lacrimi pentru membrii AMVVD. Pentru ei înseamnă O FILĂ DE ISTORIE

FILĂ DE ISTORIE. Ambiție, determinare, SÂNGE DE ROMÂN, trăire pentru AMVVD

FILĂ DE ISTORIE. În An Centenar, veteranii AMVVD fac parte din blocul de paradă! ONOARE SI RESPECT!

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *