FILĂ DE ISTORIE. AMVVD la datorie. Defilăm pentru țară, defilăm pentru eroi!

FILĂ DE ISTORIE. AMVVD la datorie. Defilăm pentru țară, defilăm pentru eroi!

Anul acesta, după cinci ani de muncă, reușim să scriem și o filă de istorie.

Da, ne mândrim și cu lacrimi în ochi de bucurie spunem toți, cei aproape 13.000 de membri, AM REUȘIT să fim prima asociație din România care defilează la PARADA MILITARĂ din 1 Decembrie.
Pentru noi, AMVVD, este un vis împlinit, realizăm visul tuturor veteranilor, visul camarazilor ce i-am pierdut în teatrele de operații, de care nu putem să uităm deoarece ei fac parte din istoria noastră, din încercările noastre de a aduce pacea şi liniştea, din ceea ce suntem azi şi vom fi mâine!

Cine sunt cei 30 de membri care reprezintă AMVVD în blocul de paradă?

LIXANDRU NICOLAE –CĂLIN – cenzor AMVVD,

   

agent șef, absovent al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” (1982-1984) , în funcția de sergent și-a satisfăcut stagiul la Autobaza Ghencea ca șofer de comandant și șef al Poliogoanelor din Ghencea. În anul 1983 a fost angajat al unității militare TUNARI în calitate de sergent major (lucrări geniu, adăposturi atomice). În anul 1989, în timpul revoluției a fost mutat la Comandamentul General al MApN din Drumul Taberei de unde a fost trimis cu tanchete în Piata Revoluției pentru ajutor. Atunci a fost împușcat în piciorul stâng, arestat și încătușat alături de comunistul Emil BOBU, dintr-o regretabilă eroare. În anul 1990 a fost selectat și a ales să facă parte din Ministerul de Interne având gradul de plutonier.  În 1992, a făcut parte din cadrul forețelor USLA (ulterior BAOLP) și ulterior SIAS. A făcut parte din forțele armate trimise în Angola în 1993 și 1995 în Bosnia&Herțegovina. După întoarcerea din Bosnia (tot în anul 1995)  a fost șef în departamentul „Furturi” din Parlamentul României. Cariera lui a continuat  în cadrul Politiei Capitalei în calitate de investigatii criminale, prinderi, capturări și diverse acțiuni. Din anul 1996 a activat în cadrul secției 15 Poliție în calitate de ofițer operativ principal investigații criminale, până în anul 2005. A mai fost trimis în diverse misiuni internaționale făcând parte din sistemul de securitate al țării și decorat cu Meritul IAAF cu brevet. De 13 ani a trecut în rezervă cu ordonanță prezidențială.  „Sunt mândru că fac parte din AMVVD și funcția de cenzor mă onorează. Lupt și voi lupta alături de asociație”, a declarat agentul șef.

ANTON EMILIANA – membru AMVVD,

 

vicepreședinte al Asociației Iron Sky Team Airsoft. Pe lângă pasiunea pentru acest sport, alături de AMVVD „luptă” pentru construirea CENTRULUI DE RECUPERARE ȘI REFACERE pentru VETERANI (CRRV-AMVVD). Domeniul medical fiindu-i bine cunoscut s-a alăturat „familiei AMVVD” pentru că a înțeles câtă nevoie au militarii veterani de un loc, la ei în țară,  unde să se poată trata.  Fire energică, plăcându-i comunicarea este dispusă mereu să dea o mână de ajutor acolo unde se pricepe, răspunde prompt la orice solicitare. Împreună cu alți camarazi promovează și încurajează, mai ales în rândul tinerilor, dorința de a urma o carieră militară.

MINCĂ DAN – membru AMVVD,

    

plutonierul adjutant (rez.) având la bază experiența acumulată în misiunile din teatrele de operații, pe timpul activității ca militar, concentrează această activitate și transpune cât mai aproape de real prin Asociația Iron Sky Team Airsoft unde este președintele. Pasionat de istorie militară și de sport, a împletit acum 8 ani aceste două pasiuni într-o singură activitate denumită airsoft. Astfel a creeat un mediu ideal pentru veteranii ce încă își doresc să continue în scop recreativ activitățile militare. Organizează cu sprijinul și colaborarea AMVVD activități ce promovează și încurajează, mai ales în rândul tinerilor, dorința de a urma o carieră militară.

CITEȘTE ȘI:

Emoții, zâmbete și lacrimi pentru membrii AMVVD. Pentru ei înseamnă O FILĂ DE ISTORIE

FILĂ DE ISTORIE. Ambiție, determinare, SÂNGE DE ROMÂN, trăire pentru AMVVD

FILĂ DE ISTORIE. În An Centenar, veteranii AMVVD fac parte din blocul de paradă! ONOARE SI RESPECT!

FILĂ DE ISTORIE. AM REUȘIT să fim prima asociație din România care defilează la PARADA MILITARĂ din 1 Decembrie

FILĂ DE ISTORIE. Prima defilare AMVVD, în an centenar

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *