Dublă sărbătoare în familia AMVVD

Dublă sărbătoare în familia AMVVD

„Un om care nu își cunoaște și nu își respectă istoria, este ca o frunză în bătaia vântului”! Istoria este a lor, a veteranilor de război, prezentul este al nostru, al veteranilor teatrelor de operații și viitorul este al copiilor și nepoților noștri. Onorandu-i pe ei, respectând ororile războiului prin care au trecut, ne respectăm pe noi ca militari, ne respectăm simbolurile și valorile. Cine poate înțelege mai bine un Veteran de război dacă nu un Veteran al teatrelor de operații?! Ne leagă jurământul pentru patrie, ne leagă uniforma militară, ne leagă drapelul și ne mai leagă ceva….. Ororile războiului…. Deși războaie diferite, traumele sunt aceleași, doar cui i-a trecut glonțul pe la ureche sau schija prin picior poate înțelege, doar cine tresare noaptea când tună și fulgera și crede ca e raid aerian, poate înțelege. Noi știm și noi ne respectăm istoria, mai târziu și noi vom fi istorie. De noi depinde cum clădim viitorul acestei țări și ce istorie lăsăm în urma noastră. Cuvintele ar fi de prisos și nu ar exprima pe deplin emoțiile trăite de toți cei prezenți la eveniment, dar un singur lucru putem spune cu certitudine, azi, încă o dată, prin venele tuturor a curs sânge de Veteran……

La inițiativa Domnului General Negrea Constantin, Șeful Directiei Logistice a SMAp , care ne-a solicitat sprijinul , în comuna Bogați din județul Argeș, AMVVD a participat la un eveniment dedicat premierii făuritorilor de istorie. Trei veterani din al Doilea Război Mondial, Cpt (rtr) Gheorghe Barbu , Cpt (rtr) Ion Zaharia și Cpt (rtr) Gheorghe Popescu au fost cinstiți pentru întregul efort pe care l-au depus de-a lungul vieții în slujba Patriei, mai ales în cea doua conflagrație mondială.Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național, un moment plin de emoție, iar în ochii celor trei veterani s-a putut citii nostalgia momentelor de glorie prin care au trecut alături de mii de eroi romani.În semn de respect, dar și recunoștință cei trei veterani au primit diplome onorifice , medalii,dar și distincții înmânate de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, ai Primăriei Bogați din județul Arges, Prefecturii Argeș dar și din partea membrilor AMVVD.Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol dedicat veteranilor, pregătit special de elevii școlii din localitate, dar și celorlalți invitați. Momentele dedicate în cinstea veteranilor de război vor continua alături de toți membrii AMVVD.Ziua de 20.02 este o zi importantă pentru membrii asociației noastre, deoarece în urmă cu un an a fost semnat de către Primăria Târgoviște contractul de comodat pentru cele două pavilioane și pentru curtea acestora, și s-a aprobat începerea construcției primului centru de recuperare , reabilitare și refacere pentru veteranii din teatrele de operații.

Onoare și respect militarilor veterani.

                   

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *