Drumul lui Moș Nicolae și povestea celor care l-au așteptat / GALERIE FOTO

Drumul lui Moș Nicolae și povestea celor care l-au așteptat / GALERIE FOTO

În lumea asta există oameni buni și oameni răi, oameni bogați și oameni săraci, oameni pe care te poți baza și oameni care trec nepăsători. Știind toate aceste lucruri, Marius Apostol președintele AMVVD a inițiat, alături de Viorel Amzărescu – președintele Sucursalei Argeș, alți camarazi și oameni cu suflet mare din societatea civilă, o acțiune umanitară de Moș Nicolae pentru a veni în ajutorul copiilor și mamelor maltratate de la Așezămânul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Slobozia, Jud. Giurgiu.

Cu noaptea în cap, membrii AMVVD, au pornit motorul mașinilor pline cu îmbrăcăminte, jucării și alimente  și s-au îndreptat spre sediul asociației să se întâlnească cu ceilalți membrii ca să de-a startul la campania „Ajută Mereu, fii Voluntar, Vino și Donează.”

„Este perioada anului în care avem ocazia să redescoperim bucuria de a dărui. Pe 5 decembrie, împreună încercăm să aducem bucurie, speranță și chiar să îndeplinim visele acestor copii! Au colectat alimente, jucării, rechizite, haine, orice este necesar într-o casă, într-o familie și am pornit spre acest așezământ pentru a le împărți! Au vrut să ofere bucurie, au vrut să „lupte” cu amărăciunea și tristețea vieții.”, este tot ce simt cei trei „delegați” (dl. Amzărescu, dl. Porojan, dl. Vuță) ai Argeșului.

   

Viorel Amzărescu, președintele Sucursalei Argeș a trecut peste toate problemele de sănătate, peste faptul că-i ziua lui de naștere care, de obicei, se sărbătorește în familie și lângă prieteni și a ales ca primul drum și prima oară să fie alături de cei ce au fost loviți de soartă și viața le-a dat greutăți pe care numai ei știu cum le duc.

Da, ați citit bine! 5 decembrie este ziua de naștere a militarului veteran Viorel Amzărescu. Pe 5 decembrie omul Amzărescu și-a lăsat încă o dată familia și copilul acasă și a plecat cu „tolba” plină alături de alți doi camarazi – dl.VuțăPorojan, dl. Vuță,președinte de onoare al Sucursalei AMVVD Argeș și dl. Porojan – la Așezămânul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Slobozia, Jud. Giurgiu.

Cu gândul la familie a dăruit tot ce a avut colectat,  și-a încălzit trupul cu o gură de ceai primit, și-a mulțumit sufletul cu un acatist și o rugăciune la bisericuța din curtea așezământului. Așa și-a început ziua de naștere OMUL Amzărescu.

Nu i-au trebuit cadouri și nici nu a ținut  cond că el este sărbătoritul! Și-a împărțit ziua și și-a găsit timp pentru copiii necăjiți a aceștei țări, copiii ce n-au nicio vină că s-au născut și au avut parte, la un moment dat,  de un trai „bolnav”. A vrut să le ofere puțin din „sănătatea” românilor și a reușit. A vrut să le arate că este bine să-și iubească țara și semenii, că sunt oameni frumoși și că ei, cu orice preț, vor fi „apărați” de militari.

Ce poate face mai mult un militar care a luptat în războiul altora și pe pământ strain și pec el al țării? Este o întrebare retorică. Nu-i nevoie de niciun  răspuns, gestul te lămurește pe deplin.

Gestul însă necesită un răspuns, gestul trebuie scris și marcat.  Trebuie să recunoștem că românii sunt oameni complecși, că sunt legați cu trupul și cu sufletul de pământ, comunitate, semeni, familie.

Ne gândim, cu drag și zâmbetul pe buze, la băiețelul lui. Ce educație frumoasă trebuie să primească acasă de la un asemenea om. Ce bine ar fi dacă toți i-am educa așa, ce bine ar fi dacă am știi să punem preț pe copii întâi și pe urmă pe noi adulții.

Domnule Amzărescu, președinte al sucursalei AMVVD Argeș, anul acesta ați fost, prin gestul pe care l-ați făcut, „Moș Nicolae” al copiilor și mamlor maltratate de la Așezămânul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”!

Astăzi, de sfânta sărbătoare  vă spunem și noi (puțin întârziat)  un  sincer și călduros LA MULȚI ANI!

Vă urăm să aveți mereu parte de acele lacrimi de bucurie, zâmbet și trăiri pe care le-am văzut atunci când dăruiați, descărcați și cărați, alături de camarazi, ajutoarele adunate. Să vă fie viața la fel de plină cu fericire și bunătate cum a fost dubița cu care ați ajuns la sediul AMVVD și la așezământ. Zilele pe care le trăiți să vă fie calde la fel cum a fost ceaiul pe care l-ați servit. Clipele să vă fie la fel de frumoase la fel cum v-au fost îmbrățișările și urările familiei, soției și copilului, ieri când ați mai adăugat un trandafir alb și curat la buchetul vieții!

La mulți ani, om frumos și bun!,


La mulți ani, militare veteran de care suntem mândri!,

La mulți ani, Viorel Amzărescu!

 

 

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *