Delegația AMVVD s-a întâlnit cu militarii din Batalionul 151 Infanterie  ,,Lupii Negri” Iași

Delegația AMVVD s-a întâlnit cu militarii din Batalionul 151 Infanterie ,,Lupii Negri” Iași

Delegația AMVVD reprezentată de Marius Apostol- preşedinte, Dan Cosma – prim-vicepreşedinte  şi Cristina Mathias- director de comunicare, a pornit spre Batalionul 151 Infanterie  ,,LUPII NEGRI”-Iaşi, împreună cu președintele sucursalei AMVVD-Iași Cătălin Dobrea, pentru a se întâlni cu membrii AMVVD din cadrul acestui batalion şi cu alți militari interesați de activitatea asociației.

În cadrul întâlnirii s-a trecut la prezentarea asociației, a activităților desfășurate în ultimul an, a proiectului Centrului AMVVD și a tuturor realizărilor AMVVD de la înființare până în prezent. Mai mult decât atât, preşedintele Marius Apostol le-a vorbit militarilor despre  obiectivele asociației și despre ziua inaugurării primului pavilion al Centrului care reprezintă o reuşită a tuturor celor implicați.

Astfel, după ce toate punctele dezbaterii au fost atinse şi a fost înțeleasă importanța proiectului de către militarii prezenți la întâlnire, reprezentanții AMVVD au pornit spre Bacău unde mâine, 27.04.2018, împreună cu Raul Simion – președintele sucursalei Bacău, vor merge la Căminul de bătrâni din localitate şi vor sărbătorii veteranii internați acolo.

Mulțumim tuturor celor prezenți la întâlnirile din cadrul Brigăzii 15 Mecanizată ,,PODU’ ÎNALT” – şi, Batalionului 151 Infanterie ,,LUPII NEGRI” -Iaşi şi Dlui Preşedinte al Sucursalei AMVVD Iași  -Cătălin Dobrea.

 

 

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *