Declarații ale ministrului apărării, Mihai Fifor

Declarații ale ministrului apărării, Mihai Fifor

“Pentru prima dată, bugetul Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2017 a fost de 2% din PIB. Şi anul acesta menținem această alocare. În condițiile acestea, avem capacitatea de a asigura toate drepturile salariale tuturor angajaților şi vom continua derularea programelor esenţiale de înzestrare și măsurile necesare creșterii calităţii vieţii pentru toți militarii, atât prin politica salarială cât şi prin modernizarea bazelor de instrucție.
În anul 2017 veniturile militarilor și personalului civil au crescut, în medie cu 15-20 la sută, am arătat astăzi jurnaliştilor acreditaţi o serie de exemple care demonstrează creşterile etapizate regăsite în câştigurile militarilor şi evaluările noastre, odată cu aplicarea legii salarizării. Creşterea pentru întregul personal încadrat în Armata României va fi de aproximativ 3 la sută.
O noutate pentru 2018, în buget au fost cuprinse şi sumele aferente plăţii voucherelor de vacanţă, în valoare de 1450 de lei / persoană.” a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor.

LiveMinistrul apărării naţionale, Mihai Fifor, susţine o declaraţie de presă la sediul M.Ap.N., pe teme de actualitate.#România #mapn #ArmataRomâniei

Posted by Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro on 9 Februarie 2018

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *