Debut de proiecte la Primăria Iași

Debut de proiecte la Primăria Iași

Vizita delegației AMVVD în capitala Moldovei s-a încheiat cu întâlnirea desfășurată cu reprezentanții Primăriei Iași de la palatul Roznovanu. Chiar dacă primarul Mihai Chirica nu a putut primi oaspeții de la București din cauza programul încărcat, aceștia au avut discuții fructuoase cu Vasile Tiron, directorul Direcţiei de Relaţii Publice şi Transparenţă Decizională din Primăria Iași.
Președintele asociației, Marius Apostol, vicepreședintele Cristina Mathias, secretarul general Mihaela Dumitru și președintele sucursalei Iași, plutonier-adjutant Cătălin Dobrea au venit în fața autorităților locale cu două propuneri: una vizează destinarea unui sediu sucursalei Iași a AMVVD și alocarea a 15 spații de parcare în mod gratuit unui număr de 15 membri ai asociației, ce s-au remarcat prin profesionalism, dăruire, implicarea, curaj și vitejie în teatrele de operații. De asemenea, cei nominalizați au fost răsplătiți la sfârșitul misiunilor externe cu medalii și decorații.
Respectând legile și normele în vigoare, precum și autonomia locală, reprezentanții AMVVD au demarat procedurile legale pentru realizarea celor două proiecte. La nivelul Primăriei Iași s-a găsit o mare deschidere pentru aceste propuneri, dar necesită o aprofundare detaliată a acestora precum și găsirii soluțiilor legale.
Mulțumim pe această cale Primăriei Iași, domnului primar Mihai Chirica, domnului Vasile Tiron pentru sprijinul acordat.

Vizitele vor continua, rămâneți pe recepție.

Onoare și respect!
Respect pentru veterani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *